În doar o săptămână începe, la București, Festivalul Internațional ”Vara Magică”, a XIII-a ediție.
În perioada 3 iulie – 21 august 2024, în fiecare seară de miercuri, și într-o singură seară de marți (23 iulie), de la ora 19:30, bucureștenii și turiștii care nu și-au făcut planuri în afara orașului, sunt așteptați la Ateneul Român cu nouă concerte camerale și simfonice care fac parte din Festivalul Internațional ”Vara Magică”.
Deja o tradiție în viața culturală a orașului, ”Vara Magică” va aduce pe scena celei mai frumoase săli din capitală concerte care de obicei umplu sala până la refuz. Anul acesta, festivalul începe miercuri, pe 3 iulie, cu o premieră absolută: toate cele patru viori care i-au aparținut compozitorului George Enescu vor fi împreună pe aceeași scenă, în concertul ”Generații”, susținut de Croitoru String Virtuosi Orchestra.
În săptămânile care urmează, melomanii vor avea bucuria să asculte, pe 10 iulie, concertul Violoncellissimo, ansamblul mult iubit de publicul din România, iar pe 17 iulie, recitalul susținut de violonistul Alexandru Tomescu și pianista Sînziana Mircea, cu un program care a făcut înconjurul lumii, acum în premieră prezentat publicului românesc.
O altă premieră va avea loc marți 23 iulie - Orchestra de Tineret din Macao (China) concertează pentru prima dată la București. Urmează concertul susținut de Camerata Regală, pe 24 iulie. Luna lui cuptor se va încheia cu un concert susținut de Orchestra de Tineret a Austriei (31 iulie).
În luna august, bucureștenii și turiștii care ne vizitează sunt invitați la trei concerte: Orchestra de Tineret a Sloveniei, pe 7 august, Orchestra Română de Tineret, condusă de Cristian Mandeal, pe 14 august, festivalul ”Vară Magică” încheindu-se miercuri, 21 august, cu un concert susținut de Orchestra Sinfonietta, dirijor și solist: violonistul Alexander Sitkovetsky.
Nouă concerte de cel mai înalt nivel vor reprezenta atracțiile acestui an la Festivalul Internațional Vara Magică din 3 iulie, până pe 21 august, în fiecare miercuri (și o zi de marți), de la ora 19:30, la Ateneul Român din București.
Biletele și abonamentele sunt disponibile online.
Biletele se găsesc și la Casa de Bilete a Ateneului Român, intrarea din strada Benjamin Franklin nr. 1-3, de luni până vineri, între orele 15:00-20:00.
Producător: Lanto
Parteneri: NIRO Investment Group, Borsec, Oscar Downstream, Luxten Lighting Company, Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București, Marea Lojă Națională din România, Filarmonica „George Enescu”, Muzeul Național ”George Enescu”,Centrul Național de Artă ˶Tinerimea Română".
Parteneri media: Radio România Muzical, Radio România Cultural, Liternet, IQads, Smark, Bucureștii vechi și noi.
Detalii pe www.lanto.ro și www.varamagica.ro
Pentru acreditări de presă vă puteţi adresa la office@lanto.ro, Carmen Mihai 0731.371.225.
Program Vara Magică 2024
3 iulie, ora 19:30
Croitoru String Virtuosi Orchestra “Generații”
Soliști: Gabriel Croitoru, Simina Croitoru, Eva Croitoru-Păucă, Iulian Băluțel, Paul Răducanu
Program:
W.A.Mozart - Eine kleine Nachtmusik
A.Vivaldi - Concertul pentru 2 viori în la minor
J.S.Bach - Concertul pentru două viori și orchestră
A.Vivaldi - Concertul în si minor pentru patru viori și orchestră
W.Schröder - Eine kleine Lachmusik
10 iulie, ora 19:30
Ansamblul Violoncellissimo
Conducerea muzicală Marin Cazacu
Program:
Georg Friedrich Haendel - Passacaglia
Tomaso Albinoni - Adagio
Johann Schrammel - Marș
Constantin Dimitrescu - Serenada Română și Dans Țărănesc
Radu Sinaci - Suita folclorică
Astor Piazzolla/M.Cazacu - Oblivion și Libertango
pauză
Ramin Djawadi/Dan Variu - Games of Thrones
Freddie Mercury/Andrei Tudor - Bohemian Rhapsody
Coldplay/Spasinovici - Viva la Vida
Radu Sinaci - Tribute to Mozart
Saint Saens/Radu Sinaci - Bacchanale
Sabin Păutza( arr.) - The Final Countown
17 iulie, ora 19:30
Recital violonistul Alexandru Tomescu și pianista Sînziana Mircea
Program:
Jules Massenet - Meditație din Opera Thais
Fritz Kreisler - Frumosul Rozmarin
Fritz Kreisler – Capriciul Vienez
Constantin Dimitrescu - Dans Țărănesc
Vasile Filip – Suită Românească ( Doinind, Țărăneasca, Hora și Bătuta)
Ciprian Porumbescu – Balada
Niccolò Paganini - Centone di sonate, Op.64, MS112 în A Minor pentru vioară și chitară, transcripție pentru pian
Camille Saint-Saëns - Introducere și Rondo Capriccioso
23 iulie, ora 19:30
Macao Youth Orchestra ( Orchestra de Tineret din Macao)
Dirijor Stephen Lam Lik Hin
Solist Jessica Hoi Yan Ching - oboi
Program:
Bun-Ching Lam – Macao 500 de ani - poem simfonic
Joly Braga Santos – Staccato Brilhante, op. 63
Carl Maria von Weber – Uvertura operei Freischütz, op. 77
Richard Strauss - Concertul în re major pentru oboi şi orchestră mică, AV 144, TrV 292
Ludwig van Beethoven – Simfonia nr. 7 în la major, op. 92
24 iulie, ora 19:30
Orchestra Camerata Regală
Dirijor Constantin Grigore
Program:
A. Piazzolla (arr. Uwe Muller) – Oblivion
A. Piazzolla (arr. Alexandru Grajdeanu) - Libertango
L. Anderson (arr. Matthew Naughtin) - Blue Tango
C. Gardel (arr. Irina Lazaryeva) - Por una cabeza
C. Gardel (arr. C.D. Hooning) – La Cumparsita
F. Kreisler – Schon Rosmarin
J. Strauss fiul – Voci de primavera
J. Strauss fiul (arr. Adrian Nica) – Dunarea Albastra
G. Bregovici (arr. Radu Chisu) – Tango
J. Strauss – Wein, Weib und Gesang
J. Gade(arr. J. Nursc) – Jalousie
L. Searle (arr. Radu Chisu) – Evening Shadows
A. Piazzola (arr. Adrian Nica) – Adios nonino
J. Strauss fiul – Wiener Blut
J. Strauss fiul – Künstlerleben
I. Albeniz – Tango
31 iulie, ora 19:30
Wiener Jeunesse Orchester (Orchestra de Tineret a Austriei)
Dirijor: Herbert Böck
Solist: violonistul Daniel Auner
Program:
Leonard Bernstein – Uvertura Candide
Wolfgang Korngold – Concertul pentru vioară în re major, op. 35
Gustav Mahler – Simfonia nr. 1 în re major, “Titanul”
7 august, ora 19:30
Slovenian Youth Orchestra (Orchestra de Tineret a Sloveniei)
Dirijor: Živa Ploj Peršuh
Solist: violonistul Rok Zaletel Černoš
Program:
Johannes Brahms - Variațiuni pe o temă de Haydn, op. 56
Henryk Wieniawski - Concertul nr. 1 pentru vioară și orchestră, op. 14
Ludwig van Beethoven - Simfonia nr. 3 în mi bemol major, op. 55, „Eroica”
14 august, ora 19:30
Orchestra Română de Tineret
Dirijor: Cristian Mandeal
Solist: Petru Pane - clarinet
Program:
Gioachino Rossini - Uvertura la Wilhelm Tell
Luigi Bassi - Fantezia de concert pe teme din Rigoletto pentru clarinet și orchestră
Bela Kovacs - “After You, Mr. Gershwin ! “ pentru clarinet și orchestră
Antonin Dvorak - Simfonia nr.9 ,,Din lumea nouă”
21 august, ora 19:30
Orchestra Sinfonietta
Dirijor și solist: violonistul Alexander Sitkovetsky
Program
Serghei Prokofiev - Simfonia nr. 1, op. 25, "Clasica"
Wolfgang Amadeus Mozart - Concertul nr. 5 in la major pentru vioară și orchestră, KV 219
Felix Mendelssohn - Simfonia nr. 4 "Italiana"