Te interesează o vacanță în Germania în 2020?
Țara e pregătită pentru turiştii din ţară şi străinătate. Ce e bine de ştiut? Ce reguli se impun și unde se obţin informaţii? Ce activități sunt posibile în vacanța de vară 2020?
După criza care a paralizat turismul global, timp de aproximativ trei luni, Germania și-a redeschis granițele, ca multe alte țări europene. Care este situaţia actuală a pandemiei de coronavirus în diferitele landuri federale se poate afla accesând site-ul guvernului german.
Cetațenii țărilor din UE, Marea Britanie și spațiul Schengen nu mai au nevoie de un motiv bine întemeiat pentru a intra pe teritoriul Republicii Federale. Și nici nu trebuie să se teamă că vor intra în carantină.
Turiștii se pot deplasa oriunde pe teritoriul Germaniei. Inclusiv spaniolii, care sosesc cu avionul, nu vor mai fi controlați și nici nu vor mai fi nevoiți să explice motivul sosirii.
Restricții se mențin în cazul turiștilor din Suedia. Pe fondul numărului relativ mare de noi infecții, la sosirea în Germania se impune izolarea la domiciliu timp de 14 zile. Regula este valabilă și pentru germanii care se întorc din Suedia.
Carantina se impune însă doar în anumite landuri federale, precum Bavaria, Baden-Württemberg, Saxonia, Saxonia Inferioară, Mecklenburg - Pomerania Anterioară și Schleswig-Holstein.
Restricțiile în cazul turiștilor din state terțe se mențin
Până pe 30 iunie, cetățenilor din așa-numitele state terțe li se permite accesul pe teritoriul Germaniei, al UE și în spațiul Schengen doar din motive bine întemeiate. Carantina este obligatorie.
Începând cu 1 iulie, Comisia de la Bruxelles intenționează să relaxeze condițiile impuse persoanelor din aceste țări. Cetățenii statelor cu un număr scăzut de infecții vor putea călători din nou în UE și spațiul Schengen.
Austria cere test COVID-19 nemților dintr-un district de la graniță unde e focar de boală
În cazul țărilor cu o rată a infecțiilor în creștere, restricțiile se vor menține. Cine sosește, totuși, în Germania din aceste țări va fi obligat să respecte izolarea la domiciliu timp de două săptămâni și să anunțe în prealabil Direcția de Sănătate Publică.
Informații privind condițiile de călătorie în toate statele UE sunt disponibile, în 24 de limbi, pe noul site european „Re-open EU“.
Ce oferte există pentru turiștii care sosesc în Germania în 2020
Castele, muzee, monumente sau parcuri de distracții. Între timp, aproape toate atracțiile turistice sunt din nou accesibile, în orice caz cu restricții.
Păstrarea distanței se impune în continuare, contactele directe nu sunt recomandate, iar regulile de igienă se cer respectate. Fiecare land decide asupra implementării acestor măsuri.
Tururile turistice vor fi organizate numai cu un număr redus de participanți. De exemplu, castelul Neuschwanstein (foto) – unul dintre cele mai iubite obiective turistice din Germania – a redus la 10% numărul vizitatorilor comparativ cu fluxul permis înaintea pandemiei.
Multe muzee nu oferă deloc tururi cu ghid. În majoritatea muzeelor este obligatorie purtarea măștii de protecție.
Condiția este aceeași și pentru majoritatea tururilor de oraș organizate. În autocar sau pe vapor se respectă distanța între călători și normele de igienă. Masca de protecție este, desigur, obligatorie. La fel și în transportul în comun sau magazine.
Evenimentele de anvergură sau petrecerile cu mulți participanți sunt în continuare interzise. Cluburile şi sălile de concert sunt închise, iar marile evenimente, ca Oktoberfest, au fost anulate.
Multe teatre și cinematografe încă nu și-au reluat activitatea sau au redus numărul spectatorilor.
Ce poți face în aer liber în Germania
Cine nu dorește să se simtă chiar atât de îngrădit poate profita de activitățile în aer liber. Germania oferă numeroase posibilități: de la plajele din nord la Alpii din sud.
Totuși, ceva restricții li se impun și amatorilor de drumeții în natură, tururi cu bicicleta sau picnic. Distanța de 1,5 m trebuie păstrată și-n aer liber.
În restaurante și cafenele se respectă reguli de igienă stricte. De aceea, în multe localuri, numărul meselor este în continuare limitat.
În unele landuri federale, clienților li se cer să completeze formulare cu datele personale pentru eventualitatea unei anchete epidemiologice. Restricții asemănătoare există în hoteluri, pensiuni, locuințe de vacanță sau campinguri.
Unitățile de cazare funcționează. În schimb, în unele landuri, piscinele și centrele spa încă nu au fost redeschise. În multe hoteluri și pensiuni, oaspeții nu mai beneficiază de bufet suedez la micul dejun.
Important de ştiut este că situaţia se poate oricând schimba la nivel regional. În zone cu noi focare de coronavirus, cum s-a întâmplat, de pildă, recent în districtul administrativ Gütersloh, în care-şi are sediul concernul de prelucrare a cărnii Tönnies, se poate ajunge situaţia în care să devină necesare noi măsuri de lockdown pentru a frâna răspândirea virusului.
Măsurile se impun atunci când se înregistrează 50 de noi infecţii la 100.000 de locuitori în decurs de şapte zile.
Felix Schlagwein