Străzi deschise - București se extinde pe șoseaua Kiseleff cu exerciții de dictare și spectacole-lectură

Străzi deschise - București se extinde pe șoseaua Kiseleff cu exerciții de dictare și spectacole-lectură

În primul weekend din luna septembrie, „Străzi deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” se extinde, pe lângă traseul bine-cunoscut de pe Calea Victoriei, și pe şoseaua Kiseleff, în data de 2 septembrie, unde evenimentul neconvențional „Ziua Limbii Române” își propune să celebreze frumuseţea limbii române prin intermediul uneia dintre cele mai cunoscute şi practicate activităţi educative – dictarea.

Astfel, participanții vor avea oportunitatea să aștearnă pe hârtie texte literare recitate de scriitoarea Doina Ruști.

Programul artistic „Străzi deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” de sâmbătă, 2 septembrie, continuă pe şoseaua Kiseleff cu spectacolul-lectură „O scrisoare pierdută”, în cadrul proiectului artistic „Ochii minții”.

Pe Calea Victoriei, „Străzi deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” propune, în weekendul 2-3 septembrie, noi modalităţi de petrecere a timpului liber în oraş cu spectacole de teatru pentru cei mici şi cei mari, expoziţii, miniconcerte de muzică pop, pop-rock, hip-hop, jazz, pop-jazz, funk, spectacole interactive, demonstrații de pictură și proiecții ale unor filme realizate de studenţii Universităţii Naţionale de Teatru şi Cinematografie „I.L. Caragiale”.

Zone pietonale „Străzi deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” / 2-3 septembrie 2023:

  • Calea Victoriei, între Piaţa Victoriei şi Splaiul Independenţei, între orele 10:00 şi 22:00;
  • Şoseaua Kiseleff, între intersecția cu strada Arh. Ion Mincu și Piața Victoriei, între orele 07:00 și 22:00.

Program artistic „Străzi deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” / Şoseaua Kiseleff / 2 septembrie 2023

Sâmbătă, 2 septembrie, începând cu ora 18:00, pasionații de literatură sunt invitați la Rondul Kiseleff să celebreze „Ziua Limbii Române” în cadrul unui eveniment neconvenţional ce își propune să aducă în prim-plan frumuseţea limbii române prin intermediul uneia dintre cele mai cunoscute şi practicate activităţi educative – dictarea. Băncile de şcoală se mută astfel la „Străzi deschise – Bucureşti, Promenadă urbană”, în Rondul Kiseleff, pentru a fi ocupate, într-un număr cât mai mare, de toți cei care iubesc limba română şi îşi doresc să ia parte la cel mai amplu şi inedit exerciţiu de dictare, în care „profesorul de limba şi literatura română” este un autor român contemporan îndrăgit – Doina Ruşti.

ADVERTISING

Proiectul „Ochii minţii” revine la „Străzi deschise – Bucureşti, Promenadă urbană”, de această dată pe Rondul Kiseleff, imediat după terminarea evenimentului „Ziua Limbii Române”. Actori profesionişti, precum Ioana Flora, Richard Bovnoczki, Mihai Baranga, Cezar Boghină, Cristi Toma, Mihai Răzuș, Dragoș Mușat și Ionel Nițulescu îşi propun să redescopere, alături de public, umorul spumos şi actual din texte celebre ale lui I.L. Caragiale. Spectacolul-lectură „O scrisoare pierdută” începe de la ora 18.30. 

Program artistic „Străzi deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” Calea Victoriei / 2-3 septembrie 2023

De la teatru de păpuşi, spectacole-lectură, expoziții, miniconcerte, demonstrații de pictură pe pânză şi spectacole interactive pentru copii, programul celui de-al optsprezecelea weekend „Străzi deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” pe Calea Victoriei animă traseul pietonal cu activităţi artistice şi recreative pentru publicul de toate vârstele.

În ambele zile de weekend, Casa Filipescu-Cesianu a Muzeului Municipiului București este inclusă în programul artistic „Străzi deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” cu trei expoziţii, ce își așteaptă vizitatorii în intervalul orar 10:00 – 17:30. Dintre acestea, face parte şi primul proiect expozițional al unui muzeu de antropologie urbană din România – „Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute”, // În apropierea sfinților. Frescele Mănăstirii Văcărești după 40 de ani” și „Povestea unei biserici de mahala. Sf. Nicolae-Udricani.”

Programul de seară la „Străzi deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” ia startul sâmbătă, 2 septembrie, de la ora 17:00, în zona Cercului Militar, cu evenimentul „Paragon Street Beat”, care prezintă o serie de miniconcerte de muzică pop, pop-rock, hip-hop, jazz, pop-jazz, funk. Pe Calea Victoriei, în zona Muzeului Național de Istorie a României, prima parte a spectacolului Teatrului Masca – „Români la porțile lumii” va avea parte de trei reprezentaţii în seara zilei de 2 septembrie, de la orele 17.30, 18:30, respectiv 19.30.

ADVERTISING

Zona rezervată teatrului pentru copii din faţa Muzeului Naţional de Artă a României găzduieşte, în acest weekend, două spectacole pline de umor cu păpuşile Teatrului de Animaţie Ţăndărică. Sâmbătă, 2 septembrie, de la ora 18.00, spectacolul de teatru „Capra cu trei iezi” îi invită pe cei mici să savureze și să redescopere universul lui Ion Creangă. Duminică, 3 septembrie, actorii Teatrului de Animație Țăndărică se reîntorc la „Străzi deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” și prezintă spectacolul interactiv cu păpuși la paravan, „Motanul încălțat”, o adaptare după celebra poveste scrisă de Charles Perrault. 

Partea a doua a spectacolului de teatru „Români la porțile lumii” este programată în a doua zi de weekend cu o călătorie captivantă în istoria României de la sfârșitul secolului al XIX-lea și prima jumătate a secolului XX. Reprezentațiile încep la ora 17.30, continuă la 18:30, iar ultima reprezentație va avea loc la ora 19:30, în zona Muzeului Național de Istorie a României.

Tot duminică, 3 septembrie, de la ora 18.00, celebra comedie de moravuri „O noapte furtunoasă” prinde viaţă pe trotuarul din fața Parcului „Nicolae Iorga” sub forma unui spectacol-lectură interactiv, interpretat de actorii Ioana Flora, Mihaela Mihăescu, Cristi Toma, Mihai Baranga, Mihai Răzuș, Dragoș Mușat, Richard Bovnoczcki și Ionel Nițulescu în cadrul proiectului „Ochii minții”. Pe parcursul a două ore, spectatorii se vor putea delecta cu „peripețiunile” cunoscutelor personaje caragialești şi vor putea chiar să devină parte din spectacol.

ADVERTISING

Teatrul „Ion Creangă” este prezent în acest weekend în programul „Străzi deschise”, în faţa Muzeului Naţional de Istorie a României cu spectacolul interactiv şi educativ „Magia ghicitorilor” în care giumbuşlucurile alternează cu întrebări ce hrănesc curiozitatea, antrenează logica şi dezvoltă capacitatea de înţelegere. Alături de actorii Cezar Vlad Popescu și Oliviu-Cristian Bughiu, copiii sunt încurajaţi să pună o mulţime de întrebări şi să descopere împreună răspunsurile.

Programul artistic de duminică, 3 septembrie, pe Calea Victoriei, este completat de „Menestreli pe șevalet”, o serie de demonstrații de pictură pe pânză și acuarelă ale Asociației Artiștilor Plastici București, ce vor avea loc de la ora 10.00, în zona Bisericii Kretzulescu. Membrii asociației vor împărtăși câteva dintre secretele lor și vor introduce publicul în tainele artei firului de mătase. 

În ultima zi de weekend, începând cu ora 17:00, iubitorii de teatru și film sunt invitați în zona Cercului Militar la evenimentul „UNATC pe Scena Orașului. Teatru și Film pentru bucureșteni” pentru a urmări scene din opere celebre după W. Shakespeare, C. Goldoni, Molière. De asemenea, vor avea loc și jocuri teatrale pentru copii susținute de MA Pedagogie Teatrală. Evenimentul din zona Cercului Militar se va încheia cu proiecții de filme realizate de studenţii Universităţii Naţionale de Teatru şi Film „I.L. Caragiale” din Bucureşti. 

Școala Populară de Artă așteaptă bucureștenii și turiștii în weekendul 2-3 septembrie, la sediul din sectorul 4 (strada Cuza Vodă 100), cu expoziții de pictură de copii, artă decorativă, design vestimentar, decorațiuni interioare, iconografie şi grafică.

Restricții rutiere

Calea Victoriei | În weekendul 2-3 septembrie 2023, pe durata restricțiilor instituite, se va permite traversarea pe Calea Victoriei, pe strada Sevastopol, strada Gheorghe Manu, Bulevardul Dacia, strada Ion Câmpineanu, bulevardul Regina Elisabeta, strada Știrbei Vodă între Calea Victoriei și Dem. I. Dobrescu. Traficul Societății de Transport București va fi deviat, fără afectarea călătorilor.

Se va permite accesul riveranilor către domiciliu, precum și către unitățile economice din zonă conform indicatoarelor montate temporar pe durata restricțiilor pe următoarele străzi: strada Frumoasă între strada Sevastopol și Calea Victoriei, strada Gina Patrichi între bulevardul Lascăr Catargiu și Calea Victoriei, Calea Griviței între strada Constantin Budișteanu și Calea Victoriei, cu mențiunea că accesul auto al riveranilor va fi redirecționat către aleea din fața Palatului Știrbei, apoi către strada Banului.

În weekendurile în care se desfășoară evenimentul „Străzi deschise”, traficul rutier pe Calea Victoriei se reia pe timpul nopții până dimineața (în ziua de sâmbătă spre duminică), începând de la ora 22:00 până la ora 09:00. Pentru siguranța participanților la eveniment, pe arterele pe care nu mai circulă mașini se închid și pistele de biciclete.

Şoseaua Kiseleff | Sâmbătă, 2 septembrie, traficul rutier va fi restricționat pe şoseaua Kiseleff, segmentul de drum cuprins între intersecția cu strada Arh. Ion Mincu și Piața Victoriei, fără afectarea traficului general de intersecții. 

PROGRAM ARTISTIC „STRĂZI DESCHISE – BUCUREȘTI, PROMENADĂ URBANĂ” 

WEEKENDUL #18: 2-3 SEPTEMBRIE 2023

SÂMBĂTĂ, 2 SEPTEMBRIE 2023

Şoseaua Kiseleff – Zona Rond Kiseleff 

18:00 – 18:30 „Ziua Limbii Române” – exercițiu de scriere după dictare cu scriitoarea Doina Ruști 

18:30 – 20:00: „O scrisoare pierdută” – spectacol-lectură interactiv cu actorii Ioana Flora (Zoe), Cezar Boghină (Cetățeanul Turmentat), Richard Bovnoczcki (Cațavencu), Cristi Toma (Ghiță Pristanda), Mihai Baranga (Tipătescu), Mihai Răzuș (Trahanache), Dragoș Mușat (Agamiță Dandanache), Ionel Nițulescu (Ionescu) (în cadrul proiectului artistic „Ochii minții”)

Calea Victoriei – Muzeul Municipiului București – Casa Filipescu-Cesianu 

10:00 – 17:30 „Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute” // „În apropierea sfinților. Frescele Mănăstirii Văcărești după 40 de ani” // „Povestea unei biserici de mahala. Sf. Nicolae-Udricani” expoziții (Muzeul Municipiului București)

Calea Victoriei – zona Muzeul Național de Artă al României

18:00 – 19:20 „Capra cu trei iezi” – teatru de păpuși (Teatrul de Animație Țăndărică)

Calea Victoriei – zona Cercul Militar

17:00 – 21:00 Paragon Street Beat – miniconcerte de muzică pop, pop-rock, hip-hop, jazz, pop- jazz, funk (Paragon Music Festival)

Calea Victoriei – zona Muzeul Național de Istorie a României

17:30 – 18:20 // 18:30 – 19:20 // 19:30 – 20:20 – „Români la porțile lumii”  partea I spectacol de teatru (Teatrul Masca) 

Sectorul 4 – Strada Cuza Vodă nr. 100

10:30 – 21:30 Mixajul artelor – expoziție de artă decorativă – experți Maria Constantinescu, Elena Borundel (Școala de Artă București)

10:30 – 21:30 Expoziție de grafică – cursanți – experți Antonia Corgoja, Diana Alexe, secția Grafică (Școala de Artă București)

10:30 – 21:30 Art Nouveaux de la decorativ la funcționalexpoziție de design vestimentar expert Maria Constantinescu (Școala de Artă București)

10:30 – 21:30 Art Nouveaux de la decorativ la funcțional expoziție de decorațiuni interioare expert Elena Borundel (Școala de Artă București)

10:30 – 21:30 Expoziție de iconografiecursanți expert Cristina Istrate, secția Iconografie (Școala de Artă București) 

DUMINICĂ, 3 SEPTEMBRIE 2023

Calea Victoriei – Muzeul Municipiului București – Casa Filipescu-Cesianu 

10:00 – 17:30 „Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute” // „În apropierea sfinților. Frescele Mănăstirii Văcărești după 40 de ani” // „Povestea unei biserici de mahala. Sf. Nicolae-Udricani” expoziții (Muzeul Municipiului București)

Calea Victoriei – trotuarul din fața Parcului „Nicolae Iorga”

18:00 – 20:00: „O noapte furtunoasă” – spectacol-lectură interactiv cu actorii Ioana Flora (Veta), Mihaela Mihăescu (Zița), Cristi Toma (Chiriac), Mihai Baranga (Jupân Dumitrache), Mihai Răzuș (Ipingescu), Dragoș Mușat (Spiridon), Richard Bovnoczki (Rică Venturiano), Ionel Nițulescu (Mitocanul-Pastramagiul) (în cadrul proiectului artistic „Ochii minții”) 

Calea Victoriei – zona Muzeul Național de Artă al României

18:00 – 19:20 „Motanul încălțat” – teatru de păpuși (Teatrul de Animație Țăndărică)

Calea Victoriei – zona Statuie Iuliu Maniu 

11:00 – 12:00: „Magia ghicitorilor” – povești legate de lumea ghicitorilor și lumea magiei cu actorii Oliviu-Cristian Bughiu și Cezar Vlad Popescu (Teatrul „Ion Creangă”)

Calea Victoriei – zona trotuar Biserica Kretzulescu 

10:00 – 19:00: „Menestreli pe șevalet” – demonstrații de pictură pe pânză, acuarelă și arta firului de mătase; expoziție de pictură (Asociația Artiștilor Plastici București)

Calea Victoriei – zona Cercul Militar 

17:00 – 21:00 „UNATC pe Scena Orașului. Teatru și Film pentru bucureșteni

17:00 – 17:20 Scene din „Visul unei nopți de vară”, W. Shakespeare (regia Tania Draghici, Arta Regizorului de teatru – coordonatori: conf. univ. dr. Radu Apostol, lect. univ. dr. Răsvana Cernat, cadr. did. asoc. dr. Diana Păcurar; Grupa C, Arta Actorului, Costinel Antone, Alia Andrei, Cătălina Florea, Cristian Popescu, Andrei Rosz – coordonator: conf. univ. dr. Puiu Șerban)

17:20 –17:30 Scene din „Slugă la doi stăpâni”, C. Goldoni (Grupa A, Arta Actorului – Cristina Dănciulescu și Alex Nicolae – coordonatori: conf. univ. dr. George Ivașcu, lect. univ. dr. Alexandru Pavel)

17:30 – 17:40 Scenă din „Prețioasele ridicole”, Molière (Grupa D, Arta Actorului – Elisabeta Calotă, Georgiana Tițoiu, Nicholas Bohor – coordonatori: prof. univ. dr. Valeria Sitaru, lect. univ. dr. Vlad Logigan)

17:40 – 18:00 UNATC JuniorJocuri teatrale susținute de MA Pedagogie Teatrală (coordonator: lect. univ. dr. Romina Boldașu)

18:00 – 18:15 Scene din „Doctor fără voie”, Molière (grupa A Arta Actorului – Silviu Lupescu, Karina Jianu și Vlad Mogoș – coordonatori: conf. univ. dr. George Ivașcu, lect. univ. dr. Alexandru Pavel)

18:15 – 18:30 UNATC Junior, Jocuri teatrale susținute de MA Pedagogie Teatrală (coordonator: lect. univ. dr. Romina Boldașu)

18:30 –18:45 Scene din „Tartuffe”, Molière (grupa A – Arta Actorului – Irini Katz, Iustin Danalache și Cristina Dănciulescu – coordonatori: conf. univ. dr. George Ivașcu, lect. univ. dr. Alexandru Pavel) 

18:45 – 19:15 UNATC JuniorJocuri teatrale susținute de MA Pedagogie Teatrală (coordonator: lect. univ. dr. Romina Boldașu)

19:15 – 19:35 Scene din „Hangița”, C. Goldoni (grupa A, Arta Actorului – Buse Ozgul, Diana Lanțoș, Silviu Lupescu – coordonatori: conf. univ. dr. George Ivașcu, lect. univ. dr. Alexandru Pavel) 

19:35 – 20:00 „Nuntă în Popor” (Grupa C, Arta Actorului, Costinel Antone, Alia Andrei, Cătălina Florea, Rania Zane, Cristian Popescu, Andrei Rosz, Ioan Ampleev, Costin Sărățeanu – coordonator: conf. univ. dr. Puiu Șerban) 

* Eveniment regizat de Larisa Popa și Tania Drăghici (Arta Regizorului de Teatru – coordonatori: conf. univ. dr. Radu Apostol, lect. univ. dr. Răsvana Cernat, cadr. did. asoc. dr. Diana Păcurar)

20:00 – 21:00 Proiecție filme UNATC, coordonator: lect. univ. dr. Vlad Ioachimescu

Calea Victoriei – zona Muzeul Național de Istorie a României

17:30 – 18:20 // 18:30 – 19:20 // 19:30 – 20:20 – „Români la porțile lumii”  partea a II-a spectacol de teatru (Teatrul Masca) 

Sectorul 4 – Strada Cuza Vodă nr. 100

10:30 – 21:30 Mixajul artelor – expoziție de artă decorativă – experți Maria Constantinescu, Elena Borundel (Școala de Artă București)

10:30 – 21:30 Expoziție de graficăcursanți experți Antonia Corgoja, Diana Alexe, secția Grafică (Școala de Artă București)

10:30 – 21:30 Art Nouveaux de la decorativ la funcționalexpoziție de design vestimentar expert Maria Constantinescu (Școala de Artă București)

10:30 – 21:30 Art Nouveaux de la decorativ la funcțional expoziție de decorațiuni interioare expert Elena Borundel (Școala de Artă București)

10:30 – 21:30 Expoziție de iconografiecursanți expert Cristina Istrate, secția Iconografie (Școala de Artă București) 10:30 – 21:30 „Străzi de legendă” expoziție de pictură expert Ioana Ionescu, secția Pictură copii (Școala de Artă București)


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇