Spectacolul Figaro Style, în acest weekend, la Sala Mică a Palatului Național al Copiilor

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Poster_Figaro-Style

Cea mai recentă premieră a TEATRULUI MUZICAL AMBASADORII, Figaro Style, adaptare pentru copii după opera Bărbierul din Sevilla de Gioachino Rossini, revine cu două noi reprezentații pe scena Sălii Mici a Palatului Național al Copiilor, sâmbătă, 26 iunie, de la ora 18:00 și duminică, 27 iunie, de la ora 11:00.

Personajele arhicunoscute ale operei sunt prezentate într-o viziune originală, cu mult umor. Starea de somnambulism a îndrăgostiților Rosina și Almaviva și permanenta schimbare de situații, care mai de care mai amuzante, controlată de Figaro, contribuie din plin la crearea unei atmosfere de feerie comică.

ADVERTISING

Regia spectacolului îi aparține lui Dan Tudor, iar scenografia este creația Vioricăi Petrovici. Adaptarea muzicală este semnată de Ciprian Teodorașcu. La pian: Andrei Ștefan Racu.

Varianta scenică a lui Dan Tudor, regizor de succes al genului comic, este ingenioasă și plină de rezolvări surprinzătoare. Povestea clasică prinde o viață nouă, rezultatul fiind un spectacol muzical efervescent și plin de culoare.

Din distribuție fac parte: Silviu Alexandru Mihăilă (Figaro), Andreea Bucur Blidaru (Rosina), Ciprian Mardare (Contele Almaviva), Iustinian Zetea (Don Bartolo), Sergiu Neamțu (Don Basilio), Camelia Cuzub (Berta), Bogdan Șerban (Fiorello), Doru Farmazon, Daniel Goliță, Octavian Iuga, Alexandru Mălăeru (soldați, servitori).

Regulament acces

Pe fondul măsurilor de relaxare anunțate de autoritățile locale, Sala Mică a Palatului Național al Copiilor va funcționa la capacitate de 70%, cu respectarea tuturor normelor de siguranță pentru public.

ADVERTISING

Regăsiți regulile speciale de acces și de conduită în timpul spectacolelor aici: https://teatrulmuzicalambasadorii.ro/reguli-covid

Biletele pot fi achiziționate de pe platforma Ticketstore: https://www.ticketstore.ro/ro/eticheta/9/teatrul-muzical-ambasadorii sau de la casieria deschisă în foaierul Sălii Mici a Palatului Național al Copiilor, cu o oră înainte de începerea spectacolului (în limita locurilor disponibile).

Durata: 1h;

Vârsta recomandată: 7+.

Parteneri media: Agerpres, Mediafax, Radio România Cultural, Ultima Oră, Zile și Nopți, Itsy Bitsy, GOKID, Spotmedia, Revista Femeia, Revista Mami.

ADVERTISING

Despre Teatrul Muzical Ambasadorii

TEATRUL MUZICAL AMBASADORII este cea mai tânără instituție publică de spectacole și concerte, aflată în subordinea Ministerului Culturii, al treilea ansamblu artistic dedicat copiilor și tinerilor fondat în 2019 de criticul muzical Smaranda Oţeanu-Bunea, după Opera Comică pentru Copii și Teatrul Stela Popescu. TMA își desfășoară activitatea la Palatul Național al Copiilor din București. Obiectivul său este promovarea valorilor muzicale și coregrafice românești și universale, în țară și în lume. Repertoriul instituției este divers, cuprinzând spectacole de operă, balet, musical, folclor.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇