Sfaturi și recomandări: cum să ajungi la aeroport în timp util și în siguranță

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
110c08d05f616f697c20cee94a6517f0

Abia aștepți vacanța din străinătate? Ține cont de faptul că, în această perioadă, aeroporturile sunt supraaglomerate. Pentru a evita orice disconfort suplimentar în ziua zborului, te invităm să parcurgi alături de noi ABC-ul cu sfaturi de organizare a orelor ce preced călătoria.Pregătirea poate începe chiar și cu 24 de ore înainte de momentul decolării, iar orice pas dintre cei prezentați mai jos te aduce mai aproape de poarta de îmbarcare, într-un timp mult mai scurt. Iată ce ai de făcut pentru a ajunge la aeroport în timp util și în siguranță!

Cunoaște data și ora decolării avionului

Cunoscând aceste informații extrem de importante, poți realiza apoi un plan mult mai eficient pentru a ajunge la timp la aeroport. Data și ora zborului sunt accesibile în documentele pe care le primești, la momentul achitării biletului de avion, pe site-ul aeroportului sau al operatorului. 

ADVERTISING

Chiar dacă sunt anunțate întârzieri în ziua zborului, asigură-te că ajungi cu aproximativ două ore mai devreme de închiderea porților de îmbarcare. Nu devia de la planul inițial, astfel încât să poți gestiona fără niciun stres emoțiile normale din ziua zborului.

Pregătește din timp bagajele de călătorie 

Citește cu atenție politicile operatorului aerian, cu privire la numărul, volumul și dimensiunile bagajelor pe care le poți transporta în mod gratuit. De asemenea, îți recomandăm să studiezi și lista cu taxe suplimentare pe care trebuie să le achiți, dacă sunt depășite aceste praguri. 

Pentru a economisi bani, împachetează cât mai bine totul cu o zi înainte. Dacă poți împacheta bagajele de cală într-o folie de protecție / siguranță, realizează acest proces tot cu o zi înainte, astfel încât să fii cât mai rapid și eficient în aeroport, până la momentul îmbarcării.

ADVERTISING

Alege o soluție rapidă și sigură de transfer la aeroport

Află mai multe aici despre beneficiile pe care le oferă transferul la aeroport alături de un operator rutier cu experiență. Poți rezerva online din timp bilete de autocar pentru ziua drumului și uiți astfel de grija găsirii unui loc de parcare sau a unui taxi, într-o zi aglomerată din săptămână.

Mergi rapid și în siguranță, într-un spațiu cu AC confortabil, ideal pentru astfel de călătorii. Este simplu să comanzi online biletele în ziua zborului și poți prinde chiar și oferte, astfel încât să știi că ai realizat cea mai bună alegere. Opțiunea transferului este cât se poate de practică, mai ales dacă locuiești la o distanță considerabilă față de aeroport.  

ADVERTISING

Asigură-te că știi ce trebuie să faci în aeroport

Odată ce transferul la aeroport a fost finalizat, este important să profiți de fiecare minut avut la dispoziție, pentru a parcurge procesul de îmbarcare. Într-un aeroport sunt foarte multe tentații, mai ales în zona cu duty free-uri, însă fii mereu cu ochii pe ceas și pe indicatoarele cu marcajele luminoase, prezente la tot pasul. 

Este important să nu pierzi foarte mult timp pe la cafenele sau magazine, mai ales în zilele din perioadele aglomerate. Dacă poți să faci check-in-ul online, elimini din start o etapă ce poate consuma timp prețios. Continuă apoi cu etapele de verificare a bagajelor și documentelor, apoi vezi către ce poartă de îmbarcare trebuie să te îndrepți. 

Organizează-ți din timp programul din ziua zborului și pune în practică recomandările noastre. Este simplu să parcurgi mult mai repede aceste etape, iar acest beneficiu generează un nivel de stres mult mai redus. Dacă stai în provincie, alege varianta unui transfer la aeroport cu autocarul, microbuzul sau o mașină preluată în sistem Rent-A-Car. Te bucuri de o mulțime de beneficii, în cazul unor astfel de alegeri. Poate cel mai important dintre toate: ajungi în timp util și în siguranță la aeroport!