România se află în partea de sus a topului referitor la cele mai bune țări în care să te retragi la pensie.
50 Best Places to Retire este un clasament care cuprinde 50 de state, realizat de site-ul de călătorii Big 7 Travel și EnjoyTravel.
În acest top mondial România este pe locul 12, fiind surclasată de Letonia şi imediat înaintea Bulgariei.
Iată cum descrie sursa citată România şi motivele pentru care se află în acest top.
"Având peisaje uluitoare, orașe vibrante și unul dintre cele mai scăzute costuri de trai din Europa (35), România este o alegere de top pentru cei care doresc să se pensioneze mai devreme.
Engleza este vorbită pe scară largă în orașe, iar limba română este considerată una dintre cele mai ușor de învățat pentru vorbitorii de engleză.
Vizele și permisele de ședere sunt mai ușor de obținut decât în majoritatea țărilor europene, iar temperaturile anuale medii sunt confortabile, de 12,8 grade Celsius.
Departe de centrele orașelor, există și peisaje de poveste, sate săsești și păduri nesfârșite de explorat".
În clasament, România se află sub vecina Ungaria, dar peste Bulgaria. Topul este dominat de naţiuni din Europa şi America Latină. Prima este Slovenia, o ţară mică, dar apreciată pentru decorul său de basm.
"Între pădurile sale nesfârșite, satele alpine și capitala plină de culoare, există multe lucruri pentru a-i ține ocupați pe pensionari. Expații se pot bucura de un cost de trai relativ scăzut (47) și de o calitate înaltă a vieții (169,04). (...) În plus, engleza este vorbită pe scară largă și temperaturile sunt blânde, cu veri însorite și ierni confortabile", scrie sursa citată.
Iată top 12:
- Slovenia
- Portugalia
- Estonia
- Spania
- Paraguay
- Cehia
- Ungaria
- Croaţia
- Mexic
- Uruguay
- Letonia
- România