Reptiland București - în topul locurilor de vizitat cu copiii

Reptiland București - în topul locurilor de vizitat cu copiii

Ce poți face în București în Weekend? Ce zici de o plimbare prin jungla amazoniană? Stai fără griji, la Reptiland vezi pe viu Animal Planet în deplină siguranță!  

De când și-a deschis porțile, pe 15 iunie 2023, Reptiland a devenit rapid una dintre cele mai căutate atracții pentru copii din București, strângând peste 40.000 de vizitatori și primind sute de recenzii entuziaste în mediul online. 

Acest spațiu unic oferă o incursiune fascinantă în lumea reptilelor și plantelor exotice din diferite colțuri ale lumii.

ADVERTISING

Reptiland se mândrește cu cea mai mare expoziție permanentă de reptile vii din România. Vizitatorii pot admira peste 40 de specii impresionante din toate colțurile lumii. Pitoni reticulați gigantici, șopârle capabile să "meargă pe apă" sau să se cațere pe tavan, cameleoni și alte specii de reptile sunt găzduite în terarii speciale, de mari dimensiuni, care simulează condițiile lor naturale de viață.

Pe lângă reptile, Reptiland găzduiește și cel mai mare acvaterariu din țară, unde copiii pot descoperi specii de pești viu colorați și broscuțe exotice, transformând vizita într-o experiență de neuitat. 

ADVERTISING

Cu o suprafață de peste 1000 m2 dedicată teraristicii, Reptiland reușește să recreeze habitatul natural al reptilelor, asigurându-le un trai aproape identic cu cel din sălbăticie: un spațiu suficient de mare, raportat la mărimea reptilei la maturitate; terarii dotate cu lămpi UVB, pentru ca reptilele să-și sintetizeze vitamina D3, fără de care ar fi expuse la boli; termostate pentru a menține atmosfera optimă; stânci recreate cu acuratețe, pe care să se cațere reptilele; plante naturale din habitatul reptilelor; hrană în funcție de cerințele alimentare specifice fiecărei speciei; sunete din jungla amazoniană.

Experiența la Reptiland este nu doar una de divertisment, ci și educativă, oferind copiilor oportunitatea de a învăța despre viața și comportamentul acestor creaturi fascinante într-un mod interactiv și captivant. 

ADVERTISING

În plus, copiii au ocazia să fie și detectivi ai naturii, nu doar observatori. Asta datorită atelierelor speciale în care interacționează, în deplină siguranță, cu șerpi, amfibieni sau tarantule. Copiii au ocazia să afle lucruri uimitoare despre acestea și să le observe direct, ca niște biologi adevărați.

Mai mult, în fiecare weekend Reptiland organizează cursuri unice pentru copii. În cadrul acestor workshopuri, copiii au șansa să învețe să construiască propriile terarii, să învețe să creeze singuri un aranjament floral sau să învețe despre îngrijirea animalelor de companie și să interacționeze cu acestea.

Reptiland se impune astfel ca un punct de referință pentru activități educaționale și distractive în București, fiind o alegere excelentă pentru familii, excursii școlare sau alte evenimente educaționale. 

Vizita la Reptiland este garantat o aventură "wow" pentru copii. Adaugă Reptiland București în topul locurilor de vizitat cu copiii!