Casa Artelor Dinu Lipatti vă invită vineri, 15 iulie 2022, de la orele 19:00, în Salonul de Muzică la Evenimentul „Ziua Franței” din cadrul Programului „Zilele Multiculturalității la Casa Artelor Dinu Lipatti” Ediția a XIII-a, să celebrăm cultura franceză și rolul ei deosebit de important în formarea marilor creatori români.
Casa Artelor Dinu Lipatti realizează Programul „Zilele Multiculturalității”, prin care celebrează cultura, arta și muzica specifică marilor civilizații care au influențat umanitatea. Cultura franceză, a dăruit de-a lungul secolelor mari opere de artă, creații literare și muzicale, contribuind la dezvoltarea patrimoniului cultural al umanității. Ziua Națională a Franței este marcată în fiecare an la data de 14 iulie, fiind instituită în anul 1880. Cu această ocazie amintim două evenimente care au marcat istoria modernă a acestui stat – Sărbătoarea Federației și începutul Revoluției Franceze prin căderea Bastiliei (14 iulie 1790) – această zi fiind sărbătorită și în alte țări din Europa, în onoarea Republicii Franceze. Începând cu secolul al XIX-lea, mari personalități ale culturii românești și-au definitivat studiile în Franța fiind influențați în propriile creații de ideile filosofice și artistice, reformatoare și inovatoare, îmbogățind deopotrivă viața culturală românească și franceză, printre aceste mari personalități numărându-se George Enescu și Dinu Lipatti.
Așadar, vă așteptăm de la orele 19:00, la Recitalul de muzică clasică franceză susținut de violoncelistul Dan Cavassi, acompaniat de pianista Viorela Ciucur. În program sunt incluse compoziții semnate de George Enescu și Dinu Lipatti, Camille Saint-Saëns, Claude Debussy, Gabriel Fauré, Jules Massenet.
Dan Cavassi a absolvit Conservatorul de muzică „Ciprian Porumbescu” din București la clasa prof. George Larosevici. Se specializează la Paris cu Antonio Janigro, apoi la Geneva cu Pierre Fournier. Din 1984 a devenit prim-violoncelist la Filarmonica „George Enescu”.
A concertat în toată lumea, ca membru al prestigiosului cvartet „Muzica”, participând și la renumite festivaluri (Salzburg, Bregenz, Roma, Paris, La Rochelle ș.a.). A pus bazele cvartetului „ProMuzica” și a ansamblului de muzică contemporană „devotioModerna”. Împreună cu clarinetistul Cristian Mancaş şi pianistul Viniciu Moroianu fondează trioul „pro musica” în 2010.
Interpretează în mod curent muzică modernă şi contemporană, colaborând în calitate de solist cu prestigioase formaţii şi instituții muzicale din străinătate - precum Opera din Bonn, „Neues Theater für Musik”- Bonn, „Festival Ensemble”- Heidelberg, „profectio iniţiative”- Freiburg, ansamblul „Phoenix”-Basel, „ensemble für neue musik” Zürich etc.
În anul 2005 a fost decorat de Președinția României cu medalia Ordinul Cultural cl. I. pentru întreaga sa activitate artistică.
Pianista Viorela Ciucur este Conferenţiar universitar la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti şi Doctor în Muzicologie. Activitatea sa artistică cuprinde recitaluri de pian solo şi muzică de cameră – la Ateneul Român, Sala Radio, Muzeul Naţional de Artă – şi concerte cu orchestră, în Bucureşti şi în multe oraşe din ţară. A participat la festivaluri internaţionale și a realizat turnee în Europa, în SUA şi Canada. Este invitată în jurii de concursuri internaționale, a publicat patru cărţi şi a prezentat comunicări la conferințe internaționale de specialitate.
Conceptul Programului „Zilele Multiculturalității – Ziua Franței” aparține pianistei și regizoarei Alice Barb, Directorul fondator al Casei Artelor Dinu Lipatti, instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Municipiului București.
Biletele pot fi cumpărate online pe www.iabilet.ro și în rețeaua iabilet.ro/retea. Accesul persoanelor cu dizabilități și a însoțitorilor acestora este gratuit cu o rezervare în prealabil la numărul de telefon 0314252563.
https://www.iabilet.ro/bilete-vara-clasica-la-casa-artelor-dinu-lipatti-recital-de-pian-77234/
Partener media principal: Romantic FM
Parteneri media: AGERPRES, #centruldepresa, spotmedia.ro, Jurnalul Naţional, Radio BucureştiFM, Radio România Cultural, Observatorul Cultural, ultima-oră.ro, Societatea de Transport București