Povestea Florii-Soarelui, spectacol online bazat pe muzică folclorică românească autentică

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Afis-online

Teatrul Muzical Ambasadorii reia seria spectacolelor prezentate online cu „Povestea Florii-Soarelui”, un musical plin de culoare, dedicat iubitorilor basmului și folclorului românesc autentic.

Spectacolul spune povestea unei iubiri greu încercate. Protagoniștii ei sunt strălucitoarea Luna, o fiică de împărat neasemuit de frumoasă și mândrul Soare, un fecior chipeș, harnic, întelept și plin de curaj. Despărțiți de puterea întunecată a unui prinț, care o dorea pe Lună de soție, cei doi tineri suferă și luptă să se regăsească. Modesta și statornica Floare a Soarelui, răsărită pe locul unde fata de împărat a vărsat lacrimi fierbinți pentru iubitul pierdut, amintește de această dragoste, indestructibilă și imposibilă totodată.

ADVERTISING

Montarea învăluie acțiunea propriu-zisă într-o țesătură metaforică, în care se regăsesc trimiteri către mituri românești dar și obiceiuri sau cântece străvechi, ce marchează momente importante ale vieții. Spectacolul cultivă, deasemenea, latura educativă a legendei, aducând în atenția publicului valori morale și spirituale.

Concepția spectacolului este semnată de Daniel Jinga, Manager General Interimar al Operei Naționale București, dirijor al Orchestrei Metropolitane București și Maestru de Cor al ONB,  alături de Adrian Naidin, violoncelist, compozitor și interpret vocal. Scenografia este creația Vioricăi Petrovici, iar coregrafia a fost gândită de Alis Gheorghe.

ADVERTISING

În scenă evoluează Adrian Naidin, alături de actrița Natalia Dragomir și de soliștii Grupului Vocal „Ludovic Spiess”: Andreea Bucur - Blidariu, Octavian Ene, Ioana Iordănescu, Silviu Alexandru Mihăilă, Camelia Cuzub, Sergiu Neamțu, Jennifer Dumitrașcu, Bogdan Șerban, acompaniați la pian de Andrei Ștefan Racu. Membrii Ansamblului de Balet al TMA întregesc din punct de vedere coregrafic tabloul spectacolului: Daniel Goliță, Alis Gheorghe, Doru Farmazon, Alexandru Mălăeru, Claudia Iagăr, Octavian Iuga, Ana Mihai, Monica Andreea Cuhartz, Constantin Chița, Carmen Mărgărit, Silvia Ionașcu, Remus Tegzeș.

Spectacolul va putea fi vizionat în baza unui link unic de acces, în zilele de sâmbătă, 30 octombrie și duminică 31 octombrie, în intervalul orar 10:00-20:00. Detalii despre achiziționarea de bilete se pot găsi pe platforma Ticketstore.ro: https://www.ticketstore.ro/ro/eticheta/9/teatrul-muzical-ambasadorii

ADVERTISING

Vârsta recomandată: 7+

Parteneri media ai evenimentului sunt: Agerpres, Itsy Bitsy, Radio România Cultural, Ultima Oră, Spotmedia, Revista Femeia.