Patmos, cea mai mistică dintre insulele grecești (Galerie foto)

Patmos, cea mai mistică dintre insulele grecești (Galerie foto)

Dacă vrei să respiri, să privești și să te plimbi în voie, fără a întâlni turiști la tot pasul, insula Patmos este o destinație demnă de luat în seamă.

Formată din trei părți unite prin istmuri inguste, Patmos are frumusețe naturală, istorie, religie, liniște și mâncare așa cum ți-ai dori în vacanță. Și niște apusuri la care, momentan, poți doar să visezi. Iar toamna e anotimpul perfect să le contempli, de la o masă mică de tavernă, savurând un pahar cu vin.

Cei mai mulți vin aici pentru Mănăstirea Apocalipsei, scrie Greeka. Potrivit tradiției, Ioan Teologul a scris Cartea Apocalipsei în peștera de aici, ascultând glasul lui Dumnezeu. Acum, aceasta este încorporată într-un sanctuar al mănăstirii.

ADVERTISING

Chiar și dacă nu ești o persoană religioasă, tot e un loc de văzut.

Patmos este una dintre insulele grecești ”autentice”: nu vei găsi orașe mari, ci doar sate cu inevitabilele case albe cu uși și ferestre albastre.

Deși nu se poate lăuda cu cele mai spectaculoase plaje din Grecia, Patmos are un număr mare de plaje frumoase și, unele dintre ele, bine echipate. Are și golfuri izolate, scăldate de ape cristaline, dar are și o viață socială elegantă și discretă.

De văzut în Patmos

Skala
Skala, capitala insulei și principala stațiune turistică, este plină de taverne, restaurante și cafenele, mai cu seamă pe faleză. În ciuda dezvoltării turismului, orașul și-a păstrat farmecul și este în continuare o alegere bună pentru cei cărora nu le place agitația stațiunilor turistice, asediate de turismul de masă.
Portul Skala este tulburat doar din când în când de trecerea navelor de croazieră. În rest, e liniștit și pitoresc.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Chora
A doua stațiune turistică de pe insulă este frumosul sat medieval Chora, unul dintre cele mai bine conservate sate din Marea Egee. Așezat pe un deal, dar ușor accesibil cu mașina sau pe jos, orașul este dominat de cetatea care înconjoară celebra mănăstire San Giovanni.
Centrul este un labirint de străzi, împânzit de magazine de suveniruri, buticuri, galerii de artă, baruri și oameni. Dar când soarele apune, Chora își recapătă sufletul mistic și își dezvăluie cea mai fascinantă latură.

Plaje in insula Patmos

E păcat să ajungi în Grecia și să nu lași toropeala să te ia pe plajă. Ai ce alege la acest capitol, trebuie doar să știi specificul fiecăreia și să decizi ce e pe inima ta.

ADVERTISING

Psili Ammos: o plajă frumoasă, cu nisip, unde se poate ajunge cu barca de la Skala. Deoarece nu este ușor accesibilă, de obicei e o oază de liniște.

Kambos: cea mai populară plajă din Patmos, e ușor accesibilă cu mașina sau autobuzul. Dispune de toate facilitățile și este perfectă pentru familiile cu copii mici și pentru cei care doresc o vacanță confortabilă. Se pot face tot felul de sporturi: surfing, parapanta, canoe etc..

Agriolivado: situată la 3 km de Skala, este una dintre cel mai bine organizate plaje de pe insula Patmos. Este o plajă izolata, nisipul este amestecat cu prundiș și este înconjurat de vegetație luxuriantă. E deservită de două taverne, una pe plajă și cealaltă la 150 m pe drum. În larg, se poate vedea insulița Agia Thekla.

Diakofti: această mică plajă se află în liniștitul golf cu același nume, la aproximativ 4 km sud de orașul Patmos.

Lefkes: se află în partea de vest a insulei Patmos, la 12 km nord-vest de orașul Chora, pe marginea golfului Lefkon. Lefkes este considerată a fi una dintre cele mai frumoase plaje de pietriș de pe insulă.

Petra: e o plajă foarte bine organizată - are un bufet, umbrele și șezlonguri. Petra mai este numită de localnici și Kallikatsou. Plaja naturală din pietriș se remarcă prin stanca înaltă de 10 m și cu o formă ciudată, fotografiată de toți cei care ajung aici. Capătul de sud al plajei se numește Plaki și este un loc popular printre nudiști.

Vagia: este o plajă placută și linistită, la 7 km de Skala și despre care se spune că ar avea apele cele mai reci din insula Patmos. Plaja nu are facilități.

Agios Nikolaos: este o plajă stâncoasă, situată pe coasta de nord a insulei Patmos, la 12 km de capitală. Plaja poartă denumirea bisericii de aici, Agios Nikolaos Evdilos sau Avdelo,s din secolul XI, la fel ca și satul de care aparține. Lângă plajă există un mic loc de ancorare pentru bărci, despre care se spune că se află sub protecția sfinților.

Lambi sau Lampi: este o plajă de pietriș multicolor, umbrită de copaci de tamarisc. În afară de o tavernă, plaja nu are facilități.

Atracții și obiective turistice în insula Patmos

Dacă te-ai plictisit de plajă - ceea ce e puțin probabil - poți vizita la pas bisericile și mnăstirile, în total 365 de capele împrăștiate pe toată insula.

De văzut sunt și cele trei mori de vânt care se găsesc pe drumul dintre Skala și Chora. Construite în secolul al XVI-lea, acestea sunt perfect conservate și au fost declarate Patrimoniu Mondial UNESCO.

Cum ajungi pe insulă? Cum nu există aeroport pe insula Patmos, singura opțiune este drumul pe mare. Din România se poate merge cu avionul pe insulele Samos și Kos sau spre Atena, drumul continuându-se apoi cu un feribot.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇