Parcuri București: Locuri de descoperit pe care nu trebuie să le ratezi!

Parcuri București: Locuri de descoperit pe care nu trebuie să le ratezi!
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Bucureștiul are multe lucruri interesante de oferit, pentru toate gusturile. Printre atracțiile sale se numără și parcurile.

Cu ajutorul informațiilor pe care le vei regăsi în acest articol vei putea să-ți creezi propria listă de locuri de vizitat din Capitală, fie pentru un weekend, fie pentru o perioadă mai lungă de timp. Poți începe jurnalul tău de călătorie chiar cu parcurile existente în București, numeroase și deosebite. Iată care sunt acestea:

1. De ce să vizitezi măcar un parc din București?

Bucureștiul are multe parcuri, fiecare cu specificul său. Ca să le observi așa cum se cuvine pe fiecare în parte ai nevoie de un timp mai îndelungat. 

ADVERTISING

Unul dintre cele mai speciale parcuri din București este Parcul IOR, denumit ulterior Parcul Alexandru Ioan Cuza, fiind, totodată, printre cele mai mari parcuri din capitală. Deși poartă denumirea domnitorului, este, de fapt, compus din două parcuri, și anume Parcul Alexandru Ioan Cuza și Parcul Titan.

Parcul este situat în sectorul 3, iar în interiorul său vei găsi Biserica Pogorârea Sfântului Duh, care are o arhitectură specifică stilului maramureșan și a fost construită din lemn în anii 1994-1996. Aici vei putea vedea și Lacul Titan, un lac natural cu cinci insule. Acestea se numesc Insula Pensionarilor, Insula Artelor, Insula Pescarilor, Insula Câinilor și Insula Rațelor.

2. Parcul Carol București - ce trebuie să știi despre acesta?

Considerat unul dintre cele mai deosebite parcuri ale Capitalei, a fost inaugurat în anul 1906, când a fost sărbătorită domnia timp de 40 de ani a Regelui Carol I, dar și 25 de ani trecuți de la proclamarea Regatului României.

ADVERTISING

Parcul are un lac de agrement spectaculos, cu o întindere de două hectare. La o simplă plimbare vei putea observa diferite monumente istorice, printre care și cel mai cunoscut dintre acestea, mai exact Mausoleul. Vei găsi aici și celelalte atracții - Fântâna Zodiac, Muzeul Național Tehnic Dimitrie Leonida ori Turnul lui Vlad Țepeș. Pe aleea principală a Parcului Carol I vei trece pe lângă două statui mari și impunătoare - acestea reprezintă poveștile a doi bărbați, care au fost denumite Giganții. 

O altă statuie maiestuoasă este Frumoasa Adormită. Turnul lui Vlad Țepeș reprezintă, de asemenea, reproducerea Cetății Poenari. Alte obiective deosebite pe care nu trebuie să le ratezi când vizitezi Parcul Carol I sunt Observatorul Astronomic și Fântâna Cantacuzino, considerată printre cele mai speciale monumente ale Bucureștiului. 

ADVERTISING

3. Parcul Național București - de văzut într-o plimbare

Pe vremuri era denumit Parcul 23 August. Acesta face parte din complexul sportiv Lia Manoliu, având o suprafață de aproximativ 40 de hectare. Aici poți vedea un lac maiestuos, împărțit de un pod, în mijlocul căruia te vei putea bucura de priveliștea oferită de fântâna arteziană și de insula amenajată pe suprafața lacului, dar poți admira și rădăcinile împletite ale copacilor bătrâni. Pentru copii se găsesc numeroase atracții, precum terenurile de joacă special amenajate cu trenulețe, plase pe care se poate sări sau saltele gonflabile.

4. Parcul Herăstrău București - detalii mai puțin cunoscute

Dacă ești pasionat de sporturi în aer liber, de plimbări romantice pe malul lacului sau de sporturi pe apă, acesta este locul ideal de vizitat. Mai mult decât atât, într-o vizită a acestui minunat parc din București te poți bucura de o plimbare cu vaporașul, cu barca sau cu hidrobicicleta. Dacă nu ești pasionat de astfel de activități ce presupun apa ca element central, ai diferite opțiuni la care poți apela. Spre exemplu, te poți relaxa într-o plimbare în Grădina Japoneză, unde poți realiza câteva fotografii absolut superbe, iar acesta nu este singurul loc deosebit pentru fotografii. Merită să vizitezi Insula Trandafirilor, dar și zona ExpoFlora, unde poți admira diverse soiuri de plante. 

Într-un parc cu o suprafață de 187 de hectare vei găsi cu siguranță multe locuri în care să te relaxezi.

5. Ce parcuri din București nu trebuie să ratezi?

Fiecare parc îți oferă diverse posibilități de relaxare, indiferent că alegi să le străbați singur, la pas, ori cu familia sau prietenii sau poate chiar alături de copii. Fiecare persoană, indiferent de caracterul său, poate găsi frumusețe, liniște, armonie sau, pe de altă parte, distracție în fiecare dintre aceste parcuri. Dacă ai timp mai mult la dispoziție, merită să vizitezi măcar o dată și aceste parcuri din București:

  • Parcul Basilescu, denumit anterior Parcul Nicolae Bălcescu;
  • Parcul Circul de Stat din sectorul 2;
  • Parcul Cișmigiu, unde se află La Cetate, locul cu ruinele unei mănăstiri din 1756, de unde începea un tunel subteran secret care făcea legătura dintre Palatul Crețulescu și malul Dâmboviței;
  • Parcul Lumea Copiilor din sectorul 4;
  • Parcul Crângași;
  • Parcul Drumul Taberei, denumit anterior Moghioroș, din sectorul 6;
  • Parcul Izvor, din apropierea Palatului Parlamentului;
  • Parcul Kiseleff, înscris pe lista de monumente istorice ale capitalei;
  • Parcul Tei;
  • Parcul Morarilor;
  • Parcul Tineretului;
  • Parcul Național Văcărești;
  • Parcul Plumbuita;
  • Parcul Bordei;
  • Parcul Pădurea Băneasa;
  • Parcul Grădina Icoanei;
  • Parcul Ioanid

Cu siguranță, la o mică plimbare prin oricare dintre aceste parcuri din București te vei relaxa, te vei bucura de o oază de liniște și natură, și vei face fotografii deosebite. Tu ce parc ai vrea să vizitezi prima dată?


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇