Mica istorie: ziua de 6 aprilie în lume

victor.pitigoi

Senior Editor

“A fura idei de la cineva este plagiat. A le fura de la mai mulți este cercetare” (Murphy)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Anul 402: Are loc bătălia de la Pollentia (astăzi în Piemont), dintre romani și vizigoți. Romanii, conduși de generalul Stilicon, îi determină pe adversari să se retragă și capturează familia liderului vizigot, Alaric, inclusiv soția acestuia.  

A urmat o nouă confruntare, dură, și o nouă înfrângere, la Verona, după care Alaric a părăsit definitiv peninsula cu aspect de cizmă, după ce a devastat-o cu războaiele sale.

Anul 1250Cruciada a șapteasultanul Ayyubid al Egiptului îl capturează pe regele Ludovic al IX-lea al Franței în bătălia de la Fariskur. Mii de cruciați au fost atunci uciși sau luați prizonieri. Ludovic al IX-lea s-a predat împreună cu cei doi frați ai săi Charles d'Anjou și Alphonse de Poitiers. Coiful regelui Ludovic a fost expus ca un trofeu.

Deși cruciada nu a fost o reușită, soldându-se cu importante pierderi, mai ales umane, aportul lui Ludovic al IX-lea este apreciat de Biserica Catolică, după ce acesta i-a susținut interesele clericale, acordând privilegii substanțiale, pentru slujitorii altarului.

Dar și Biserica i-a fost recunoscătoare. L-a declarat „locotenent al lui Dumnezeu pe Pământ”, iar ulterior l-a și sanctificat gratulându-l cu apelativul „Sfântul Ludovic”, cu care este cunoscut în istorie.

Anul 1327: Potrivit propriei sale relatări, poetul italian Francesco Petrarca a văzut-o pentru prima dată pe Laura – iubirea sa idealizată – în biserica Sf. Clara din Avignon. Dragostea lui pentru ea l-a făcut să scrie 317 de sonete în anii care au urmat.

Anul 1483: Se naște marele maestru al picturii renascentiste, italianul Rafael Sanzio, plecat prea devreme în Eternitate, la numai 37 de ani. Capodoperele sale sunt cunoscute, n-am de gând să le prezint, m-aș opri la una singură: Madona Sixtină, uriașa pânză (aproape trei metri) inventariată cu nr. 1 la galeriile Zwinger din Dresda.

ADVERTISING

De ce Madona Sixtină? Întrebarea au pus-o mulți. Dar răspunsul a rămas până astăzi în suspans. Poate pentru că, în tablou, sunt figurate șase personaje: madona, pruncul, un personaj (bărbat) care se roagă în stânga, un personaj (femeie) așezată smerit în dreapta și două capete de îngerași jos, fără îndoială elemente decorative.

Tocmai aceste două capete de îngerași încurcă titlul de „sixtină” al tabloului: nu poți număra niște capete decorative alături de patru personaje sacre.

Nu rămâne decât varianta a doua: personajul (bărbat) din stânga a fost identificat cu Papa Sixtus al IV-lea și deci Madona Sixtina se interpretează ca fiind pictura care îl include și pe Papa Sixtus, pe lângă ceilalți.

O coincidență bizară: Rafael Sanzio, cel născut la 6 martie 1483, moare chiar de ziua lui, adică în aceeași zi de 6 martie, dar în anul 1520.

Anul 1528: Moare Albrecht Dürer, gravor și pictor renascentist german. Dürer a excelat atât în pictură, ca portretist, peisagist, autor de alegorii religioase, de scene de grup, cât și ca grafician, respectiv gravor.

Dürer a adus contribuții semnificative la dezvoltarea gravurilor în lemn și a oricăror altor gravuri. El a ridicat statutul gravurii în lemn de la cea de simplă „ilustrație în cărți” la cea de operă de artă total independentă.  

Prin rafinarea liniilor și extinderea vocabularului artistic, Dürer a creat o tonalitate mai bogată, cu gradații de culoare mai fine și astfel a adus formal gravura în lemn aproape de gravura în cupru, apreciată pentru fidelitate în ce privește precizia desenului. El a devenit cunoscut în toată Europa prin lucrări precum Ritter, Tod und Teufel și Melencolia, gravate în cupru.

ADVERTISING

Anul 1749Constantin Mavrocordat abolește șerbia în Moldova, prin redefinirea statutului vecinilor, care nu mai sunt considerați robi, ci țărani fără pământ. Anterior, la 5 august 1746, se instituise aceeași reformă în Muntenia, desființându-se atunci rumânia.

Anul 1795: Apare prima carte românească de matematică, Aritmetica, tipărită în Moldova datorată episcopului de HotinAmfilohie Hotiniul.

Anul 1814: Începutul Restaurației franceze: data când Napoleon abdică și este exilat în insula Elba. Restaurația reprezintă revenirea regimului monarhic, suveranitatea fiind exercitată de către monarh în limitele Cartei din 1814.

Ludovic al XVIII-lea, fratele lui Ludovic al XVI-lea, cel ghilotinat, moștenește coroana Franței iar regatul revine la frontierele din 1792.

Noul regim monarhic a durat până în anul 1830, cu o întrerupere în perioada celor „100 de zile”, când Napoleon, după ce a părăsit Elba, recucerea Parisul, în fruntea unei armate de adunătură, care i s-a alăturat.

După înfrângerea de la Waterloo, Napoleon pleacă în exil, iar Ludovic al VIII-lea revine pe tron, demarând astfel cea de a doua și ultima Restaurație.

Anul 1893: Meciul de box dintre americanii Andy Bowen și Jack Burke a rămas fără câștigător după 110 runde și 7 ore și 19 minute. Este cel mai lung meci de box din toate timpurile.

Anul 1896: La Atena, se deschid primele Jocuri Olimpice Moderne, la 1.503 ani după ce ele au fost interzise de împăratul Teodosiu I, în anul 393.

Din inițiativa profesorului și scriitorului Pierre de Coubertin, s-a hotărât la primul congres al Comitetului Internațional Olimpic (CIO) din 18-23 iunie 1894 de la Paris  ca orașul Atena din Grecia să fie gazda primelor Jocuri Olimpice, reluate în 1896.

ADVERTISING

Memorialiștii notează că o contribuție consistentă la reinițierea tradițiilor olimpice a avut-o latifundiarul român (de origină aromână) Evanghelie Zappa.

În 1850, la inițiativa poetului grec Alexandru Șuțu, Evanghelie Zappa a început să fie preocupat de modul în care ar putea fi reînviate Jocurile Olimpice, o manifestare sportivă de succes din antichitatea greacă. El este cel care a propus ca aceste jocuri să fie numite „Olimpice”, termen derivat de la legendarul nume al muntelui Olimp.

Zappa a redactat un memorandum, susținând ideea că noua instituție poate ajuta Grecia în efortul său de a ține pasul cu revoluția industrială. Memorandumul a fost înaintat la începutul anului 1856 și propunea ca jocurile să fie organizate la Atena, la 25 martie 1857.

Zappa s-a angajat să suporte costul acestui eveniment, precum și cel al unei construcții olimpice care ar găzdui o expoziție de mostre de valori grecești în artă și în industrie. Clădirea ar funcționa, de asemenea, ca un muzeu de antichități.

Pentru început, el a trimis suma de 2000 de florini austrieci necesari pentru a acoperi primele costuri ale ceea ce se numise în opinia publică de atunci „Olimpiada Zappeiană”.

În continuare, magnatul finanțist a preluat costurile pentru ceea ce opinia publică numea „Zappeionul din Atena”;  un complex de clădiri, inclusiv un stadion, un amfiteatru de conferințe și un ansamblu cu săli de gimnastică.

Dar românul/aromân nu s-a gândit să-și cheltuiască banii numai pentru reinventarea Jocurilor Olimpice. Astfel, la înființarea Academiei Române, au fost folosite fonduri substanțiale oferite de Zappa, pentru ca Academia Română să fie funcțională. Tot el a finanțat reclădirea capitalei București, după ce fusese pârjolită de „focul cel mare” – distrugătorul incendiu din martie 1847.

După moartea lui Evanghelie Zappa, uriașa lui avere a făcut obiectul unui mare conflict juridic între moștenitorii din Grecia și moștenitorii dn România. Niciunul dintre urmași nu a mai finanțat nimic altceva decât propriul interes.

Anul 1909: Exploratorul american Robert Peary, asistentul Matthew Henson și patru eschimoși ajung la ceea ce au stabilit ei că este Polul Nord. Afirmația lui Robert Peary a fost însă contestată din cauza deficiențelor sale în probleme de navigație.

Anul 1912: Exploratorul polar groenlando-danez Knud Rasmussen se îmbarcă în prima sa expediție Thule, traversând ulterior de două ori calota de gheață a Groenlandei.

Anul 1913: S-a înființat, la București, Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale (Academia de Studii Economice – ASE), prin Decretul Regal nr. 2978/6 aprilie 1913.

Decretul regal care înființează ASE motivează astfel scopul pentru care a s-a inițiat statuarea acestei instituții:

a/- De a da cunoștințe superioare și aprofundate în domeniul știintelor comerciale și economice;

b/- De a pregăti pentru carierele comerciale și industriale;

c/- De a pregăti pentru funcțiunile administrațiilor publice, cu caracter economic.

Tot decretul publică lista disciplinelor ce urma să fie studiate de cursanți: o listă cu 31 poziții, din care una se referă la corespondența și stenografia în limbile: română, franceză, germană, engleză, italiană, greacă modernă, rusă, bulgară, sârbă.

Dintre acestea, numai franceza, germană și engleza sunt obligatorii. Celelalte pot fi studiate, în funcție de opțiunea studentului.

Anul 1917Primul Război MondialStatele Unite declară război Germaniei.

Anul 1941Al Doilea Război MondialGermania invadează Iugoslavia.

Anul 1941: Al Doilea Război Mondial: Germania invadează Grecia.

Anul 1945: Al Doilea Război Mondial: orașul Sarajevo este eliberat de către partizanii iugoslavi conduși de I.B. Tito, care înlătură forțele de ocupație germane. După război, Tito va evolua ca o personalitate politică de excepție, atât în țara sa, cât și la nivel european.

Datorită lui Tito, Iugoslavia a fost singurul stat est-european cu regim comunist, care a refuzat să se alinieze în subordonarea politică față de URSS, adoptând propriul comunism, atât din punct de vedere politic, cât și economic.

Anul 1973NASA lansează nava spațială Pioneer 11. Va deveni al doilea dintre cele cinci obiecte artificiale care au atins viteza de eliberarepermițându-i să părăsească Sistemul Solar.

Anul 1974: La Brighton, în Marea Britanie, formația ABBA câștigă cea de-a 19-a ediție a concursului muzical Eurovision pentru Suedia cu piesa Waterloo.

ABBA este o formație suedeză de muzică pop activă din 1972 până în 1982, reactivată și în anul 2016. Trupa este formată din patru interpreți, care au dominat clasamentele muzicale mondiale între mijlocul anilor 1970 și începutul anilor 1980.

De unde vine denumirea ABBA? Simplu: este un acronim care reia inițialele celor patru artiști care au fondat formația:

Agnetha Falkstog, 

Benny Andersson, 

Bjorn Ulvaeus, 

Anni-Frid Lingvstad.

Faima grupului se concretizează într-un succes fără precedent în domeniu: ABBA a vândut peste 370 de milioane de înregistrări până în anul 2000.

Anul 1990: Omul de afaceri Ion Rațiu este ales președinte al PNȚCD. Din păcate, alți lideri ulteriori ai partidului au fost departe de performanțele iluștrilor înaintași, partidul ajungând sub pragul electoral pentru intrarea în parlament.

Anul 1990: Pictura lui Rembrandt Rondul de noapte este pulverizată cu acid sulfuric de un bărbat confuz în Rijksmuseum din Amsterdam. Din fericire, acidul a afectat numai stratul de lac al picturii, nu și pe cel de vopsea. Astfel, lucrarea a putut fi restaurată relativ ușor de către specialiștii calificați și expusă din nou publicului în Rijksmuseum din Amsterdam, unde se află și în prezent.

Anul 1994: Președinții statelor Rwanda și Burundi își pierd viața într-un accident aviatic.

Anul 2004: Președintele lituanian Rolandas Paksas este demis din funcție de către Parlament, cu o majoritate de trei cincimi. Parlamentul îl acuză pe președinte că a încălcat constituția. El este primul șef de stat european care și-a pierdut postul prin destituire.

Anul 2009: Are loc cutremurul care a zguduit tot centrul țării, fiind devastator pentru orașul  L'Aquila. După cutremur, au fost înregistrate peste 280 de replici, unul in ele cu magnitudinea 6,2 și cu epicentrul localizat tot în zona L'Aquila.

Cutremurele au determinat prăbușirea majorității clădirilor medievale din centrul istoric al orașului, inclusiv biserici, monumente în stil baroc și un castel construit în secolul  XV. Au fost aproape 200 morți, 1500 răniți și 70.000 persoane (estimare) rămase fără adăpost. Printre victime, se numărau și 5 români.

Anul 2012: Statul african Azawad, își declară îndependența față de republica Mali. Noul stat are o suprafață de 822.000 kmp și o populație de 3.000.000 locuitori, dar nu a fost recunoscut pe plan internațional.

Anul 2022: Moare politicianul rus de extremă dreaptă Vladimir Jirinovski. El a fost acel membru al Dumei de Stat care a luat cuvântul în plen, informând asupra faptului că România ar fi un stat artificial, creat după Primul Război Mondial și că va fi fără îndoială (în concepția domniei sale) desființat, la o iminentă rescriere a granițelor Europei.

Dar Jirinovski n-a apucat să-și vadă visul cu ochii, întrucât a decedat între timp. Acum, se ocupă alții de apetisanta rescriere a granițelor.

MEMENTO:

Ziua Internațională a Sportului pentru Dezvoltare și Pace


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇