Mica istorie: ziua de 21 ianuarie în lume

victor.pitigoi

Senior Editor

“A fura idei de la cineva este plagiat. A le fura de la mai mulți este cercetare” (Murphy)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Anul 1077 – Henric al IV-lea, împărat al Sfântului Imperiu Roman, suportă la Canossa, în Nordul Italiei, o penitență de 3 zile, pentru a obține iertarea papei, care îl excomunicase.

Excomunicat fiind, regele nu-și putea păstra tronul în fața supușior săi, în majoritate catolici. Pentru a se salva cumva, Henric al IV-lea a jucat cartea umilinței. Îmbrăcat modest și desculț, regele a pornit drumul spre casteul din Canossa, unde spera să fie primit de papă și să-i ceară iertare.

Cronicarul Lambert d'Hersfeld relatează evenimentul cu următoarele cuvinte, menite desigur să impresioneze cititorul:

(Regele și suita sa)... „înaintau uneori în patru labe, alteori sprijiniți de umerii ghizilor. Uneori picioarele alunecau pe pământul înghețat, iar respectivul se pomenea căzut, alunecând pe pantă spre prăpastie, de unde își revenea cu mare greutate și cădea iarăși, alunecând pe o bună parte a pantei. Regina, care îndura și ea acest drum al Golgotei alături de rege, n-a mai rezistat, iar ghizii au așezat-o pe piei de vacă, pentru ca să parcurgă drumul târâtă astfel de ei”.

Ajuns în fața castelului, desculț și îmbrăcat doar într-o haină modestă de penitent, regele Henry a  așteptat trei zile și trei nopți în zăpadă. Papa nu s-a îndurat prea repede, dar efortul regelui a dat roade. În cele din urmă, papa Grigorie al VII-lea a ieșit să-l întâmpine pe pocăitul rege, primindu-l înapoi, în sânul Bisericii.

Fusese îndepărtat, cel puțin pentru moment, riscul ca regele să fie dat jos. Dar epopeea cu umilința regelui a făcut legendă. Cazul a ajuns proverbial.

Totuși, legenda este una, iar istoria este alta. Nu toți istoricii sunt de acord cu legendarul episod, ba chiar Wikipedia consemnează, citând din Meyers: „o astfel de imagine despre Henric IV este o calomnie adusă regelui, pentru a-l denigra ca dușman al papei”.

ADVERTISING

Anul 1648 – Apare, la Alba Iulia, prima traducere integrală a Noului Testament în limba română. Ediția, coordonată de mitropolitul Simion Ștefan, este cunoscută sub numele de „Noul Testament de la Bălgrad”. (Bălgrad = Alba Iulia, la unii autori)

Anul 1749: Un incendiu distruge „Teatro Filarmonico di Verona”, una din sălile de mare prestigiu ale Italiei. Cauza: o lumânare uitată aprinsă de către o personalitate de vază a orașului. Personalitatea fiind de vază, cercetarea a rămas baltă, iar teatrul s-a reconstruit după cinci ani, în 1754.

Anul 1793 – Judecat și condamnat de către Convenția Națională Franceză, regele Ludovic al XVI-lea al Franței este executat prin ghilotinare.

Palatul Versailles a fost luat cu asalt, iar regele arestat încă de la 10 august precedent (este o simplă coincidență cu 10 august 2018, cel de la București). Procesul a început la 11 decembrie 1792, iar condamnarea părea iminentă: Ludovic al XIV era acuzat de înaltă  rădare.

A  fost condamnat, iar execuția prin ghilotinare urma să aibă loc la 21 ianuarie 1793, ora 11, în Piața Revoluției din Paris, în fața unei mulțimi imense, avidă să asiste la sângerosul eveniment. Execuția a lovit regalitatea în prestigiul ei tradițional și trebuie notat că nicio  încercare ulterioară de a restabili cumva monarhia în această țară cu tradiții monarhice seculare n-a avut un final fericit. Amintim:

  • Napoleon I (primul imperiu) și-a nimicit singur armata de vreo jumătate de milion de luptători francezi, din care foarte puțini s-au mai întors acasă, după ce împăratul i-a părăsit în stepa rusească înghețată, întru propria salvare.
  • Regele Ludovic al XVIII-lea, care se instalase la tron (restaurația) a fugit din fața fostului împărat, evadat de pe insula Elba doar cu o mână de oameni. Mai târziu, Napoleon îi va dicta secretarului său Las Casas următoarele cuvinte, înscrise de acesta în memoriile sale de la Sfânta Elena: „Când am ajuns la Versailles, papucii lui Ludovic erau calzi încă”.
  • Reîntors ca împărat în 1814, Napoleon a mai domnit 100 de zile, dar a sfârșit inevitabil, tocmai pe insula Sfânta Elena.
  • Împăratul Napoleon al III-lea (al doilea imperiu) a trebuit să suporte înfrângerea de la Sedan, umilința de a se vedea în captivitate germană și nefericirea de a fi închis de inamic în castelul Wilhelmshöhe din Kassel. După eliberarea din detenție în 1871, Napoleon al III-lea s-a stabilit la Chislehurst, unde a decedat în 1873.
ADVERTISING

Anul 1899 – Firma Opel lansează primul său automobil, deschizându-și  drumul spre o prsetigioasă și prosperă activitate în producția de automobile. Astăzi, după mai mult de un secol, Opel se menține ca unul din cele mai căutate branduri de automobile din lume.

 Anul 1911 -  Are loc prima ediție a Raliului Monte Carlo.

Anul 1920 - S-au încheiat lucrările Conferinței de Pace de la Paris, unde au fost confirmate și frontierele României. Se înscriu ca mari perdanți: în principal, Austro-Ungaria și Germania, în secundar Turcia și Bulgaria.

La Conferința de Pace, au participat 27 de state, printre care și România. Nu a participat Rusia bolșevică, după ce și-a trădat aliații, cei ai Rusiei Imperiale, retrăgându-se unilateral din război.

Anul 1941 - Are loc Rebeliunea legionară. După reprimarea ei, generalul Ion Antonescu impune o dictatură militară. Statul Național-Legionar, declarat pe 14 septembrie 1940, ia sfârșit, dar se instalează o altă dictatură, de tip hitlerist, care ființează până în august 1944, când o înlătură regele Mihai. Dar regele nu reușește să înlăture o altă dictatură impusă din afara țării: cea comunistă..

Anul 1954 - Este lansat la apă de către Statele Unite, la Groton, Conneticut, primul submarin bazat pe energie nucleară, "USS Nautilus".

Anul 1964 – Este ales membru al Academiei Franceze Eugen Ionesco, scriitorul francez de origine română, născut la Slatina, județul Olt, în anul 1909.

Părinte al teatrului absurd, Eugene Ionesco a îmbogățit literatura universală cu 18 piese de teatru, 9 eseuri și alte lucrări în proză, plus câteva traduceri din română în franceză. Merită reamintite unele exemple din teatrul absurd creat de dânsul, traduse, publicate și jucate în țara noastră:

ADVERTISING
  • Cântăreața cheală
  • Scaunele
  • Rinocerii
  • Regele moare

Anul 1900 – Se naște Victor Papacostea, istoric român de origine aromână, personalitate confirmată la nivel european, specialist în istoria comparată a țărilor balcanice.

Anul 1905 – Se naște Christian Dior, designer francez, creatorul unuia din cele mai cunoscute branduri din industria parfumurilor și altor produse de toaletă.

Anul 1924 – S-a născut celebrul Benny Hill, comic englez al marelui și micului ecran (decedat în1992)

Anul 1941 – S-a născut marele tenor spaniol Placido Domingo, în prezent încă activ în spațiul muzical, la vârsta de 82 de ani. Placido Domingo este unul dintre „cei trei mari tenori ai lumii”, care electrizau audiența melomană în perioada dintre secole.

Publicul îi știe pe ceilalți doi: Luciano Pavarotti, decedat între timp, și catalanul José Carreras, cel despre care publicul a aflat că a învins, prin perseverență, o boală foarte gravă.

Depășit de ani pentru a mai cânta ca tenor, Placido Domingo se complace în ultima vreme ca dirijor de operă, dar și ca îndrumător al noii generații, participând la spectacole în duet, terzet, sau cuartet alături de glasurile tinere în curs de formare sau deja formate, dar care consideră că experiența unui titan al muzicii de operă nu strică.

Anul 1976: Supersonicul Concorde, rezultat printr-o colaborare  între francezi și englezi, și-a început pentru prima oară serviciul comercial.

Sub aspect tehnic, Concorde a fost o realizare deosebită, parametrii depășind la acea dată orice altă aeronavă comparabilă. Totuși, ca urmare a unicului accident din 25 iulie 2000, a efectelor economice de după evenimentele din 11 septembrie 2001 și altor factori, s-a hotărât încetarea zborurilor. Ultimul zbor a avut loc pe 24 noiembrie 2003.

Anul 1986 – La propunerea pastorului Kevin Zaborney, din statul american Michigan, a fost instituită Ziua Internațională a îmbrățișărilor și este sărbătorită anual în numeroase țări.

Inițiatorul susține că o asemenea zi este necesară, pentru a încuraja oamenii să-și exprime sentimentele chiar și în public, fără rușine, dar cu respectarea limitelor decenței.

Anul 1991 – A decedat, la vârsta de 81 de ani, principesa Ileana a României, arhiducesă de Austria și, în ultimii ani, stareță ortodoxă, cunoscută sub numele de Maica Alexandra.

Fiică a regelui Carol al II-lea, care a ocupat tronul între anii 1930 și 1940, și nepoată a reginei Maria, principesa Ileana s-a dovedit a fi cea mai energică, activă și implicată dintre fiicele fostului rege.

În perioada războiului, a activat în domeniul ocrotirilor sociale și a instituit la castelul Bran un mic spital pentru răniții în lupte. Spitalul și-a continuat activitatea chiar și după război, iar principesa Ileana s-a oferit ca „soră” (asistentele medicale de azi), pe lângă medici.

După abdicarea regelui Mihai și plecarea familiei în exil (ianuarie 1948), principesa Ileana a fost singurul membru al Casei Regale care a refuzat exilul. A crezut că munca ei în spitalul creat de ea, împreună cu câțiva medici și cu alții care i s-au alăturat, nu deranjează noii potentați politici, comuniștii.

Dar deranja. Mai întâi a contactat-o Emil Bodnăraș, un infiltrat sovietic în aparatul de stat al României.  Acesta i-a oferit o recompensă, ca un fel de despăgubire, ca să plece din țară. Întrucât principesa nu s-a arătat interesată de recompensă, a vizitat-o tot la Bran, însuși prim ministrul Petru Groza, cu același scop.

Până la urmă, principesa a luat și ea calea exilului, care exil nu s-a arătat tocmai fericit, de vreme ce a ajuns să se călugărească.

Anul 2019  - La începutul unei eclipse totale de Lunăspecialiștii au observat un impact meteoric pe satelitul natural al Terrei. Este posibil ca, tocmai în acel moment, Luna să fi fost lovită de o mică piesă meteorică, a cărei traiectrie a intersectat-o. Dar sunt posibile și alte explicații.

Poate, în viitor, aselenizarea unor oameni va permite cercetarea cazului și explicații științifice mai ample. Nimeni nu știe dacă cercetătorul va fi un american, un rus, un chinez sau altcineva.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇