Anul 1365: Arhiducele Rudolf al IV-lea din dinastia de Habsburg întemeiază Universitatea din Viena, Alma mater Rudolphina. Diploma de întemeiere a universității a fost semnată în data de 12 martie 1365 de arhiducele Rudolf al IV-lea și de frații săi, Albrecht și Leopold, toți trei aparținând dinastiei de Habsburg.
În ordinea vechimii, este a doua universitate din spațiul Sfântului Imperiu Roman, după Universitatea Carolină din Praga, fondată în 1348 de împăratul Carol al IV-lea din dinastia de Luxemburg.
Printre cei care au urmat și absolvit cursurile reputatei Universități vieneze, se numără și personalități române, din care aș aminti:
- Ion Budai Deleanu, scriitor, teolog, filolog, lingvist, istoric și jurist, reprezentant marcant al Școlii Ardelene. El este autorul primei epopei în limba română poemul eroi-comic Țiganiada. Considerat a fi opera sa reprezentativă, Țiganiada tratează un subiect alegoric cu accente satirice, antifeudale și anticlericale.
- Lucian Blaga, eseist, filozof, poet, dramaturg, traducător, jurnalist, profesor universitar, membru al Academiei Române și diplomat român.
- Sextil Pușcariu, fost istoric, filolog și lingvist, pedagog, cronicar muzical și teatral, publicist. A fost membru al Academiei Române.
- Alexandru Vaida-Voevod, personalitate politică a României, fost prim ministru a trei guverne diferite, medic, publicist, unul dintre liderii marcanți ai Partidului Național Român din Transilvania, apoi al Partidului Național Țărănesc. Vaida-Voevod a debutat politic în anturajul arhiducelui Franz Ferdinand, ca susținător al drepturilor românilor transilvăneni.
Anul 1838: Apare, la Brașov, din inițiativa și sub conducerea lui George Bariț, Gazeta de Transilvania, primul ziar politic românesc din Transilvania. După peste un secol de apariție neîntreruptă, a încetat să mai apară în 1946, urmare a presiunilor comuniste.
Anul 1848: Apare Proclamația lui Simion Bărnuțiu prin care românii din Transilvania sunt chemați să se ridice la luptă pentru drepturile lor naționale.
Anul 1863: S-a înființat agenția diplomatică română de la Belgrad. Era prima astfel de agenție, cu caracter oficial, înființată de România în afara țării, recunoscută atât de statul de reședință, cât și de celelalte puteri, cu reprezentanți la Belgrad.
Anul 1868: Încercare eșuată de asasinat asupra Prințului Alfred, Duce de Edinburgh, tatăl reginei Maria a României.
Anul 1907: Răscoala țăranilor atinge apogeul în Muntenia și Oltenia. Demisia guvernului conservator prezidat de Gheorghe Cantacuzino. Se formează un guvern liberal, în frunte cu Dimitrie A. Sturdza (cu I.I.C. Brătianu la Ministerul de Interne și cu generalul Al. Averescu la Ministerul de Război).
Anul 1913: Autoritățile australiene aprobă instalarea capitalei țării la Canberra oraș nou, construit anume în acest scop.
Canberra (367.000 locuitori) nu este nici pe departe cel mai mare oraș din țară. Cele mai mari sunt Melbourn (4.647.000 locuitori) și Sidney (4.200.000 locuitori), dar rivalitatea dintre aceste două metropole a determinat administrația statului să prefere o construcție nouă, pe un teren anume ales și dotată cu toate funcțiile și oportunitățile necesare în capitala unui stat modern.
Amplasamentul este nou, dar zona n-a fost pustie de tot în trecutul îndepărtat. Antropologii au stabilit că, în vremuri preistorice, zona era locuită de indigenii ngunnawal. (Chiar așa, se scrie ngunnawal, dar nu știu cum se citește). De altfel, sunt dispăruți între timp.
Adăposturi amenajate din piatră, picturile rupestre și gravurile din peșteri, locurile de veci, carierele, uneltele de piatră, toate sugerează faptul că zona a fost locuită de oamenii preistorici de cel puțin acum 21.000 de ani.
Astăzi funcționează pe acest amplasament sediul guvernului australian, Palatul Parlamentului, Înalta Curte, ministere, numeroase departamente și agenții guvernamentale. Aici mai există și numeroase instituții sociale sau culturale de importanță națională, precum Memorialul australian al războiului, Universitatea Națională Australiană, Institutul Australian al Sportului, Galeria Națională, Muzeul Național. Biblioteca Națională, Colegiul Militar Regal Duntroon, Academia Militară Australiană și mai multe cartiere rezidențiale.
Australia se mândrește cu capitala sa relativ mică, dar ferită de forfota unei metropole, de poluarea inerentă, de concentrația marilor interese într-o anumită zonă sau în alta. Nu este singurul caz în lume când mărimea unor metropole depășește mărimea capitalei. Capitala SUA este la Washington, dar metropola New York o depășește mult ca populație.
În Europa este notoriu cazul Elveției, unde capitala Berna (133.115 locuitori) este devansată de trei alte orașe mai mari: Basel (180.000), Geneva (203.840) și Zurich, cel mai mare oraș al țării (364.558). Dar mai este și cazul Greciei, unde Atena (664.046 locuitori) este depășită de Salonic (800.764).
Mai este și micuțul stat Lichtenstein, amplasat între Austria și Elveția, cu capitala la Vaduz (5.425), depășită de orașul Schaan (5.963), care nu este capitală.
Anul 1914: La New York, sculptorul Constantin Brâncuși își inaugurează prima sa expoziție personală de pe continentul american. Se împlineau exact 10 ani, de când talentatul român primise o bursă de studii la Paris, dar neavând bani de drum, a pornit-o pe jos, urmând traseul: Hobița (comuna natală) - Tismana - Vodiţa - Bazna – Vârciorova – Budapesta - Viena – München – Basel. Îmbolnăvindu-se pe drum, și-a vândut ceasul, și-a luat bilet și a parcurs ultimii kilometri cu trenul.
După zece ani, sculptorul căruia autoritățile țării sale nu i-au putut da bani să-și cumpere un bilet de tren în anul 1904, își deschidea propria expoziție în SUA, iar după un secol și ceva, tocmai aflu din presă ca s-a vândut anul trecut, printr-o casă de licitație, o sculptură a maestrului, reprezentând un bust sculptat. S-a adjudecat la suma de 220.000 de euro.
Anul 1918: Moscova redevine capitala Rusiei după ce orașul Sankt Petersburg a deținut acest statut timp de 215 ani. Noua putere comunistă n-a înțeles că portul de la Marea Baltică racorda Rusia la restul Europei, pe când Moscova nu o racordează nicăieri.
Anul 1922: Armenia, Georgia și Azerbaijan se constituie în Republica Sovietică Federală Socialistă Transcaucaziană. Mai târziu, s-a revenit la idee, constituindu-se în trei republici separate, care au rezistat până la prăbușirea URSS.
Anul 1938: Anschluss: Germania Nazistă își anexează Austria, după ce-l sechestrează la Berlin pe președintele austriac, forțându-l să-și dea acordul. A doua zi, trupele germane intrau în Viena.
După două zile, însuși Hitler s-a prezentat într-o tribună improvizată pe Heldenplatz (o piață istorică în centrul Vienei). Într-un înfocat discurs patriotard, Hitler s-a referit la Austria ca la „cel mai vechi Ostmark al poporului german” și „cel mai tânăr bastion al națiunii germane”.
De aici înainte, timp de șapte ani, Austria a dispărut de pe harta Europei și n-a mai apărut din nou, decât după catastrofala înfrângere a lui Hitler.
Anul 1940: Războiul de iarnă: Finlanda semnează la Moscova Tratatul de pace cu Uniunea Sovietică, într-un război inegal, în care pierdea o parte din Carelia finlandeză. Kremlinul a punctat acest final ca pe o mare victorie, dar impactul la nivel global s-a dovedit a fi altul: față de disproporția de forțe dintre Finlanda (cca. 5 milioane locuitori) și URSS (cca 150 milioane), nu impresionează victoria celui puternic, ci mai curând dârzenia celui care a știut să se apere.
Anul 1947: Președintele Harry Truman prezintă, în mesajul adresat Congresului SUA, programul politicii externe, cunoscut sub denumirea Doctrina Truman. Doctrina este adoptată ca factor capabil să limiteze răspândirea comunismului. La timpul său, doctrina s-a dovedit a fi una realistă.
Anul 1948: Se naște Andrei Nicolae Pippidi, viitor istoric român, specializat în istoria Sud-Estului european în sec. XV-XIX, istoria românilor în Evul Mediu, istoria culturală și politică a României și istoria relațiilor dintre Sud-Est și Occident.
Este descendentul unor vechi familii de intelectuali români, ca fiu al istoricului Dionisie M. Pippidi și nepot prin mamă al lui Nicolae Iorga. Este un remarcabil și pasionat editor al operei bunicului său.
Anul 1961: Echipa de handbal masculin a României a câștigat campionatul mondial din Germania Federală (RFG), după ce a învins în finală echipa Cehoslovaciei cu scorul de 9-8 și a devenit pentru prima dată campioană mondială.
Anul 1992: La Moscova, își încetează apariția ziarul Pravda, creația personală a lui Lenin, organul oficial al Comitetului Central al Partidului Comunist (b) al Uniunii Sovietice.
Echipa de jurnaliști din redacție n-a comentat încetarea apariției, dar, în curând, începea publicarea unui nou ziar cu același nume. După cum informează Wikipedia, după alte câteva luni, noul proprietar vindea Pravda unei familii de investitori din Grecia care a devenit astfel proprietara ziarului.
Emblema Pravda, medaliile Ordinului Lenin cu care a fost cândva decorată redacția ziarului, a fost preluată de noii proprietari greci. Corect, devenise proprietatea lor.
Anul 1993: Coreea de Nord anunță că se va retrage din Tratatul de neproliferare a armelor nucleare și refuză să permită accesul inspectorilor la site-urile sale nucleare.
Anul 1999: Polonia, Cehia și Ungaria devin membre cu drepturi depline în NATO. Este a cincea extindere din istoria Alianței Nord-Atlantice și prima de după "războiul rece".
Anul 2000: Într-un act istoric fără precedent, Papa Ioan Paul al II-lea a cerut iertare pentru păcatele comise de Biserica Catolică de-a lungul existenței sale milenare. Inclusiv pentru faptele Inchiziției.
Anul 2003: A fost asasinat la Belgrad premierul Serbiei, Zoran Djindjic, personalitate de prim rang în clasa politică belgrădeană și lider al opoziției democratice sârbe.
Cazul a fost preluat în Justiție, iar, la la 23 mai 2007, au fost condamnate pentru asasinarea lui Zoran Đinđić 12 persoane. Trei dintre cei 12 condamnați, Milan Jurišić, Ninoslav Konstantinović și Vladimir Milisavljević sunt căutați încă și astăzi de autoritățile sârbe și de INTERPOL.
Anul 2011: La o zi după cutremurul din Japonia, un reactor de la centrala nucleară Fukushima Daiichi se topește, explodează și eliberează radioactivitate în atmosferă.
În urma accidentului, peste 164.000 de locuitori din zonă au fost strămutați definitiv sau temporar, fie voluntar, fie prin ordin de evacuare. S-au înregistrat cu acest prilej cel puțin 51 decese, unele atribuite stresului, altele fricii de pericole radiologice.
Cu privire la ansamblul accidentului, declarat adevărată catastrofă, o comisie de anchetă instituită oficial a apreciat că accidentul „nu poate fi privit exclusiv ca un dezastru natural”, întrucât ar fi trebuit să fie „prevăzut și prevenit”.
Raportul Comisiei precizează că Guvernul și autoritatea de reglementare a situațiilor de urgență Tokyo Electric Power [TEPCO] nu au acționat conform responsabilității lor în a proteja viața oamenilor și valorile societății.
Mai mult decât atât, raportul Comisei precizează că autoritățile „au trădat dreptul națiunii de a trăi în siguranță și ferită de accidente nucleare”.
Sunt concluzii care ar trebui să pună pe gânduri orice factor de decizie sau de conducere, atunci când, în arealul responsabilității sale, se produc explozii, incendii, epidemii, catastrofe de circulație, violuri, abuzuri sau orice fapte de acest fel, chiar dacă ele sunt consecințele unui accident natural.
ANIVERSĂRI: