Mica istorie: 29 iunie - Cel mai vechi document scris în limba română

victor.pitigoi

Senior Editor

“A fura idei de la cineva este plagiat. A le fura de la mai mulți este cercetare” (Murphy)

Anul 120: O diplomă militară descoperită la Porolissum (azi, satul Moigrad din județul Sălaj) menționa pentru prima dată faptul că Dacia Superior avea un guvernator, un anume Minucius Faustinus Sex. Iulius Severus. Este o confirmare a faptului că romanii instituiseră nu doar o ocupație militară în Dacia, ci și una administrativă.

Anul 1400: Se urcă pe tronul Moldovei voievodul Alexandru cel Bun (a domnit până la 1 ianuarie 1432).  În lunga sa domnie, Alexandru cel Bun a consolidat statul pe plan extern și intern, a aplanat conflictul cu Patriarhia din Constantinopol, obținând recunoașterea Mitropoliei de la Suceava (1401), a înființat episcopiile din Roman și Rădăuți și a clădit mânăstirile Moldovița și Bistrița, astăzi superbe monumente de patrimoniu.

A fost cea mai lungă domnie în principatele românești medievale (31 ani), după cea a lui Ștefan cel Mare (47 ani)

ADVERTISING

Anul 1444: Eroul albanez Skanderberg înfrânge oștile otomane în bătălia de la Torvioll. Cronicele timpului relatează o stratagemă care i-a adus victoria albanezului, deși acesta dispunea de efective mai puține. El a atacat armata inamică într-o pădure, după ce și-a instalat propriii luptători, bine camuflați și ascunși în frunzișul arborilor.

Fără să bănuiscă măcar că ar fi o capcană, comandații otomani au dispus traversarea pădurii în marș forțat, convinși că la capătul drumului vor ataca bivuacul albanez. Dar, vai, la momentul potrivit și la comanda lui Skanderberg, s-au pomenit că o întreagă unitate miliară albaneză sare din pomi și-i măcelărește fără milă pe otomani.

Bilanțul pierderilor pentru aceștia s-a ridicat la 25.000 morți, inclusiv comandantul suprem al armatei.

Sultanul a suportat greu această umilință. El a hotărât să înăbușe acțiunea albanezilor, pe care o eticheta răscoală. Ca urmare, a adus noi trupe cu care n-a reușit însă să anihileze armata lui Skanderberg, dar a determinat declanșarea în spațiul albanez a unui război civil care a durat douăzeci și cinci de ani încheiați.

ADVERTISING

Anul 1521: Conform reconstituirii făcute de istorici, în ziua de 29 iunie 1521, a fost redactată cunoscuta Scrisoare a lui Neacșu din Câmpulung către judele Brașovului, Johannes Benkner. Scrisoarea constituie un document valoros pentru istoria noastră, prin faptul că este cel mai vechi text din spațiul românesc redactat în limba română.

Nu trebuie să ne închipuim că, până atunci, nu s-ar fi scris românește. Dimpotrivă dacă atât Neacșu, cât și brașoveaul Benkner știau să scrie și respectiv citească românește, este de dedus că amândoi învățaseră undeva acest scris și că au existat profesori care l-au predat. Cu siguranță, au existat și alte documente scrise românește, în afară de scrisoarea lui Neacșu, dar s-au pierdut în învălmășeala evenimentelor și a timpului.

Cât privește conținutul scrisorii, Neacșu îl înștiința pe prietenul Benkner despre informațiile sale, conform cărora sultanul Soleiman al Stanbulului pornise dinspre Sofia spre Dunăre cu armată considerabilă, din care o parte a și trecut fluviul. 

ADVERTISING

Textul lasă de înțeles că, în drumul lor, otomanii jefuiesc totul și că, dacă vor străbate Țara Românească, pot ajunge și la Brașov. Scopul scrisorii este să-i sugereze prietenului brașovean că orice lucru de valoare trebuie bine ascuns, ca să nu-l găsească năvălitorii.

Anul 1613: Teatrul londonez „Globe" arde în timpul unei reprezentații cu piesa lui Shakespeare Henry al VIII-lea.

Anul 1837: S-a născut Petre P. Carp, politician român.

Anul 1880: Franța își anexează insulele Tahiti, situate în Pacificul de Sud.

Anul 1866: Parlamentul României adoptă Legea Fundamentală, o Constituție care se va dovedi a fi foarte longevivă (1866-1923) și cea mai importantă legislație din timpul domniei lui Carol I.

Anul 1886: Se naște Robert Schuman, politician, avocat, om de stat și diplomat francez. De două ori prim-ministru al Franței, Robert Schuman a jucat un rol esențial în construirea instituțiilor postbelice europene și transatlantice, fiind considerat unul dintre fondatorii Comunităților Europeneai Consiliului Europei și ai NATO. 

În 2021, Robert Schuman a fost declarat personalitate venerabilă, ca recunoaștere a faptului că, în inițiativele sale, a acționat totdeauna conform principiilor doctrinei creștine.

Anul 1893: S-a născut poetul și ziaristul Demostene Botez, decedat în anul 1973.

Anul 1904: Moare Gheorghe Ionescu-Gion, profesor, istoric, ziarist, publicist român. Principala sa operă cu care ocupă un loc important în cultura noastră este „Istoria Bucureșcilor”, publicată acum 125 de ani, în 1899, prin care a pus în circulație numeroase documente inedite și informații din străinătate despre București.

NOTĂ: A nu se confunda cu interpretul vocal cu același nume (tot Gheorghe Ionescu-Gion) care a încântat generația de la mijlocul secolului trecut cu șlagărele la modă din acele timpuri.

Anul 1940: Moare Paul Klee, artist plastic elvețian. A fost membru al grupărilor avangardiste germane, un artist de sinteză, care a știut să îmbine tendințele moderne în artă într–un desen sintetic, cu linii cromatice îndrăznețe.

Anul 1941: Al Doilea Război Mondial: se sfârșește acțiunea trupelor sovietice de măcelărire a unora din cei mai incomozi deținuți, fie în celulele lor, fie prin marșuri de epuizare (marșurile morții), acțiune inițiată în ajunul invaziei naziste în URSS, de la 22 iunie. Aproximativ 12.000 de persoane (majoritatea polonezi, ucraineni și evrei) au fost ucise.

Anul 1986: Argentina câștigă Campionatul Mondial de Fotbal. Meciul hotărâtor a fost câștigat de echipa argentiniană, în care s-a remarcat Diego Maradona, cu faimosul gol „Mâna lui Dumnezeu”, plus un al doilea gol, etichetat ca „Golul Secolului” în sferturile de finală cu Anglia.

Anul 1995: Navele spațiale Atlantis (SUA) și Mir (Rusia) s-au unit, formând astfel cel mai mare satelit artificial care a orbitat vreodată în jurul Pământului.

Anul 2019: La Congresul extraordinar al PSD, Viorica Dăncilă a fost aleasă ca nou președinte al partidului cu 2.828 de voturi. Contracandidații ei au fost: Liviu Pleșoianu (715 voturi), Șerban Nicolae (375 voturi) și Ecaterina Andronescu (50 voturi) - toți trei dispăruți din prim-planul partidului. Funcția de președinte executiv a fost câștigată de Eugen Teodorovici cu 2.463 voturi, iar funcția de secretar general de Mihai Fifor cu 2.366 de voturi.

Acesta a fost momentul de vârf al impresionantei cariere a doamnei Viorica. De aici încolo, pretinsa popularitate a început să scadă spectaculos, prăbușindu-se de tot atunci când a candidat la prezidențiale, oferindu-i lui Klaus Iohannis ocazia să câștige detașat.

MEMENTO:

Sărbători naționale:

  • România: Ziua Penitenciarelor
  • Seychelles: Ziua Independenței

Sărbătoare internațională:

  • Ziua Internațională a Dunării

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇