„Metereze” - expoziție de Clara Manea. 30 mai - 16 iunie 2024 la Sala Acvariu, Muzeul Național al Țăranului Român

Afis-Metereze

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă joi, 30 mai 2024, de la ora 18.30, la Sala Acvariu, la venisajul expoziției Metereze, de Clara Manea.

Am dorit să aduc un omagiu istoriei Olteniei, locul în care am crescut, și numeroaselor cule și conace fortificate care se înalță și acum în jurul satelor, ca să vegheze asupra destinului locuitorilor. Amenințările erau multe, venind mai ales de peste Dunăre, în secolele trecute, când bandele de jefuitori apăreau atât de des și de multe ori împărțeau prada cu pașalele otomane.

ADVERTISING

Românii trebuiau să se apere, iar în anotimpul rece, când unele maluri ale Dunării erau înghețate și puteau fi ușor trecute, atunci culele își serveau scopul cel mai bine, atât de apărare a boierilor, cât și de avertizare a satului, la zărirea vreunei cete de tâlhari.

Cu o formă elegantă și o demnitate tăcută, culele se înalță și acum pe văile Jiului și Oltului, martore ale unui trecut inedit, încărcat de legende. Termenul provine din limba turcă, în care ,,kule” înseamnă ,,turn”. Tehnica tablourilor expuse în această expoziție este mixtă, de multe ori am combinat grafica cu pictura în cafea, sau cu acuarele. (Clara Manea)

ADVERTISING

Expoziția va putea fi vizitată în Sala Acvariu, până în data de 16 iunie 2024, de marți până duminică, între orele 10.00 și 18.00.

Parteneri media ai MNȚR: spotmedia.ro, Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional, RFI România, Historia, Igloo, Arhitectura, Observator Cultural, Infinitezimal, Revista Timpul, Ziarul Lumina, LiterNet.ro, Agenția Națională de Presă AGERPRES, www.ordineazilei.ro, www.modernism.ro, propagarta.ro, www.matricea.ro, www.promenada-culturala.ro, www.daciccool.ro, www.gokid.ro, aiciastat.ro, www.invietraditia.ro, www.accmediachannel.ro, revistapatronatuluiroman.ro, cult-ura.ro, www.iqool.ro, arthood.ro, www.News24.ro, www.qmagazine.ro, visitbucharest.today, zelist.ro

ADVERTISING