Loteria Vaccinării: Care este numărul de ordine care a câștigat premiul de 100.000 de lei

Loteria Vaccinării: Care este numărul de ordine care a câștigat premiul de 100.000 de lei

Loteria Vaccinării a ajuns duminică, 24 octombrie 2021, la a patra extragere.

Numărul de ordine câștigător al celui mai mare premiu, cel de 100.000 de lei, este: 1.671.787.

Premiul se poate ridica de la sediul central al Loteriei Române, de marți până vineri, în intervalul orar 9:00 - 14:00.

Amintim că la această extragere au participat numerele de ordine din intervalul 1.627.568 – 1.872.849, corespunzătoare participanților care s-au înscris, conform Regulamentului, până vineri, 22 octombrie, la ora 12:00.

Până acum, la precedentele extrageri, câștigătorii premiilor de 10.000 de lei au fost desemnați cei care au următoarele 80 de numere de ordine după cel câștigător al marelui premiu săptămânal. Dar, cel mai probabil, Loteria Română va anunța luni oficial câștigătorii acestor premii.

Calendarul Loteriei Vaccinării

Loteria de Vaccinare se desfășoară pe parcursul a 14 săptămâni, în perioada 3 octombrie – 31 decembrie 2021 și constă în 19 extrageri organizate în zilele de duminică/vineri, pe parcursul a 14 săptămâni, astfel:

  • 14 extrageri, respectiv câte 1 extragere pe săptămână
  • 3 extrageri, respectiv câte 1 extragere în fiecare lună
  • 2 extrageri organizate în săptămâna 14, respectiv în ultima săptămână a acțiunii.

La Loteria de Vaccinare se acordă un număr total de 1.139 premii în valoare totală de 15.000.000 de lei, după cum urmează:

  • 81 de premii săptămânale (80 de premii a câte 10 000 lei + 1 premiu mare săptămânal de 100.000 lei);
  • 3 premii lunare, (câte 1 premiu în ultima săptămâna a fiecărei luni de 300.000 lei);
  • 2 premii la finalul Loteriei Programului național de vaccinare, respectiv în luna 3, săptămâna 14, respectiv 1 premiu de 500.000 lei și premiul cel mare în valoare de 1.000.000 lei.

Fiecare participant la Loteria de Vaccinare va avea 4 șanse de câștig, respectiv posibilitatea de a câștigă 4 premii: 1 premiu în valoare de 10.000 lei sau de 100.000 lei, 1 premiu de 300.000 lei, 1 premiu de 500.000 lei și premiul cel mare în valoare de 1.000.000 lei.

Extragerea finală la Loteria de Vaccinare are loc la 31 decembrie 2021. Premiile acordate la această extragere vor fi în valoare de 500.000 de lei și marele premiu va fi de 1.000.000 de lei.

Cum se fac înscrierile

Înscrierea se realizează pe portalul https://certificat-covid.gov.ro, pe bază de CNP. După generarea certificatului de vaccinare, persoanele eligibile au opțiunea de a se înscrie la loterie prin parcurgerea a trei pași simpli:

  • Pasul 1: Confirmați că ați citit și sunteți de acord cu Regulamentul Loteriei.
  • Pasul 2: Confirmați acordul de publicare a datelor personale pe site-urile instituțiilor organizatoare.
  • Pasul 3: Vă înscrieți la Loteria Vaccinării.

După parcurgerea celor trei pași, cei înscriși vor primi un e-mail de confirmare a înscrierii, în care se va regăsi și numărul unic de participare.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇