Primăria Braşov anunţă că sezonul de schi se prelungeşte până pe data de 17 aprilie, decizia fiind luată având în vedere starea foarte bună a pârtiilor din Poiana Braşov.
Totodată, începând de săptămâna aceasta, programul de funcţionare al telegondolei şi al telescaunului Ruia va fi prelungit cu două ore în zilele de week-end.
Primăria Braşov anunţă vineri că „va testa posibilitatea extinderii programului de schi după ora 16.00, având în vedere că este lumină până mai târziu”.
Astfel, vineri programul de funcţionare al telegondolei şi al telescaunului Ruia va fi până la ora 17.00, iar sâmbătă, cele două mijloace de transport pe cablu vor funcţiona până la ora 18.00, cu două ore în plus faţă de programul actual.
Acelaşi program va fi valabil şi pentru sfârşitul săptămânii viitoare.
”În funcţie şi de condiţiile meteo, Municipalitatea ia în calcul posibilitatea ca pârtiile, măcar cele din partea superioară, să rămână deschise şi în vacanţa copiilor. În această perioadă, toate pârtiile din Poiana Braşov sunt în condiţii excelente. Stratul de zăpadă bătută în partea superioară a muntelui are între 60 şi 80 de centimetri, iar în partea inferioară are în jur de 40 de centimetri.
Se schiază în condiţii foarte bune pe toate pârtiile din Poiana Braşov: Kanzel, Doamnei, Ruia, Drumul Roşu, Sulinar, în zona superioară a pârtiei Lupului, cu ieşire spre staţia telescaunului Ruia (telescaunul de 6 locuri) pe Lupului inferior. Şi pârtiile pentru începători, Bradul şi Stadion, sunt deschise pentru cei care vor să înveţe să schieze.
Instalaţiile de transport pe cablu funcţionale sunt telecabinele Capra Neagră şi Kanzel, telegondola, telescaunele Ruia şi Lupului, teleschiurile Ruia, Bradul şi Stadion”, transmite Primăria Braşov.
Începând cu 7 martie a scăzut numărul de puncte consumate pe mai multe instalaţii de transport pe cablu care deservesc domeniul schiabil din Poiana Braşov.
Astfel, pentru Telecabina Capra Neagră şi telegondolă tariful a scăzut de la 6 la 5 puncte, pentru telecabina Kanzel taxa este de 4 puncte, cu unu mai puţin decât înainte de 7 martie, în timp ce pentru telescaunul Ruia se consumă 3 puncte şi pentru telescaunul Lupului este nevoie 2 puncte.