La Brașov Running Festival 2023 atleta kenyană Agnes Ngetich a stabilit cea mai bună performanță din istorie, 29:24 în proba feminină de 10K

La Brașov Running Festival 2023 atleta kenyană Agnes Ngetich a stabilit cea mai bună performanță din istorie, 29:24 în proba feminină de 10K
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Anul acesta, Brașov Running Festival, cel mai important festival dedicat alergării din România, dar şi singura competiție de atletism din S-E Europei certificată World Athletics Elite Label, a devenit arena recordurilor mondiale. Peste 1.200 de alergători din România, dar și din străinătate, au participat la Brașov Running Festival, în timp ce peste 20.000 de spectatori s-au bucurat de atmosfera evenimentului, în weekend-ul   9-10 septembrie.

Zilele 9 și 10 septembrie sunt memorabile pentru sportul din România, dar mai ales pentru universul atletismului de clasă mondială. Brașov Running Festival, unul dintre cele mai importante evenimente de alergare pe șosea din Europa, a marcat o pagină de aur în istoria atletismului, fiind stabilite 2 recorduri mondiale impresionante în cadrul cursei vedetă tRUNsylvania International 10K. Atleta kenyană Agnes Ngetich, în vârstă de 22 de ani, a bătut recordul mondial în proba feminină, în timpul record de 29:24, obținând și un record la 5Km prin timpul înregistrat la jumătatea cursei de 10Km, 14:25. Nimeni nu a alergat mai rapid pe această distanță, în istorie, într-o cursă exclusiv feminină, precum a făcut-o Agnes Ngetich la Brașov.

ADVERTISING

Ocupanta locului secund la ediția aceasta a fost Catherine Reline din Kenya, cu un timp de 30:14, iar Joy Cheptoyek, din Uganda, a fost a treia, cu 30:34. 

Dezvoltarea unui proiect legat de atletism, la nivel mondial, chiar la noi acasă, a devenit realitate. Când pornești în călătoria organizării un eveniment-spectacol atletic, de acest nivel, îți asumi lipsa garanției că se va întâmpla ceva memorabil, de unde și nevoia de a avea răbdare. Mai bine te lași surprins, cum am fost cu toții în acest weekend. Totul a amorțit în timp ce camerele de filmare ale lumii sportive au fost îndreptate spre alergătorii care și-au împins limitele până la recorduri personale, naționale și, iată, MONDIALE. Anul trecut am fost la 6 secunde de recordul mondial feminin, 6! A fost un show total exotic pentru România. Practic, Brașov Running Festival a oferit atleților o platformă ideală pentru a-și provoca limitele. Sunt mulți sportivi, străini dar și români, pentru care realizările acestor două zile sunt un tribut adus unei munci colosale, depuse foarte mulți ani la rând. Pentru echipa noastră a fost un efort imens, recompensat, însă, de o performanță excepțională, fabuloasă”, a declarat Daniel Santa, directorul Brașov Running Festival

ADVERTISING

Deși „vedeta” competiției a fost cursa de 10Km, peste 20 de atleți europeni au ales să vină din țări precum Turcia, Irlanda, Olanda, Italia, Austria, Grecia, Bulgaria, să concureze sâmbătă, în premieră, în cadrul cursei de 1 milă pe șosea, „European Road Mile”. Cursa s-a încheiat cu mai multe recorduri personale și naționale, inclusiv cu un record național al României înregistrat de Cristina Bălan, 4:43.00

Rezultate extraordinare au fost înregistrare și în cadrul Campionatului Național 5K câștigat de către Nicolae Soare, la masculin, și Stella Rutto, la feminin.  

Dintre sportivii români, Stella Rutto și Adela P. Bălțoi au realizat cele mai rapide performanţe în proba 10K, în timp ce Nicolae Soare s-a impus în fața lui Ștefan I. Gavril la masculin.

ADVERTISING

Peste 1.200 de alergători s-au înscris în competiţia de la Braşov, care a programat curse de 5K şi 10K, atât pentru atleţi de elită, cât şi amatori, precum şi curse de 800 şi 1200 de metri pentru copii, cu o participare foarte numeroasă. Cursele pentru copii au beneficiat și anul acesta de cronometraj electronic, fiind înregistrate rezultate promițătoare pentru viitor.

Competiția s-a bucurat de live streaming la nivel global și promovare internațională în peste 146 de țări, dar și de transmisiune TV, în direct pe postul KanalD 2. Transmisiunea internațională a fost comentată, în premieră pentru un eveniment din România, de Tim Hutchings, cel mai reputat comentator de atletism din lume. Cosmin Cernat, prezentator TV și comentator sportiv, a relatat în direct cursa de record mondial, pe KanalD 2.

Următoarea ediţie a Brașov Running Festival este programată pentru 21-22 septembrie 2024.

Rezultatele curselor 10Km Elite, European Road Mile, 10Km Open, 5Km Open, 3Km, 1200m și 800m pot fi accesate pe site-ul oficial: https://brasovrun.depar.hr/2023/

Despre Brașov Running Festival

Brașov Running Festival este un eveniment dedicat alergării, organizat în Brașov, începând cu 2021. Acesta cuprinde o cursă anuală de alergare pe șosea de 10 km, acreditată World Athletics Elite Label, intitulată „tRUNsylvania International 10K”. Dincolo de aceasta, competiția conține o multitudine de alte curse destinate amatorilor, dar și profesioniștilor. 

Cursele se desfășoară pe o buclă cu o lungime de 3.494 m, folosind aceeași linie de sosire, dar având puncte de plecare ce variază în funcție de lungimea etapei.