Lanțul de restaurante de tip fast-food KFC lansează o consolă de jocuri video care are în plus şi funcţia de a păstra puiul prăjit, mâncarea vedetă din meniul restaurantului – şi probabil orice alt fel de mâncare – fierbinte în timpul rundelor.
Consola a fost realizată împreună cu producătorul de hardware PC Cooler Master, potrivit BBC.
KFC şi-a anunţat planurile de a lansa un astfel de produs în luna iunie a acestui an, prin campania de marketing KFConsole. Anunţul a făcut vâlvă la vremea respectivă, dar cei mai mulţi au presupus că este o glumă.
Oamenii s-au apucat însă serios de treabă, iar astăzi avem ocazia să vedem cum arată prima consolă KFC, care şi funcţionează ca orice alt dispozitiv similar de pe piaţă, precizează reprezentanţii companiei.
Consola sa este prevăzută totodată cu un spaţiu încălzit cu ajutorul unui sistem incorporat care foloseşte căldura generată de componentele aparatului, în care poate fi introdusă mâncarea.
Mândri de noul lor produs, reprezentanţii companiei se declară dispuşi să-i ajute pe cei de la Sony şi Microsoft cu sfaturi despre cum să construieşti o consolă care sa menţină puiul cald.
Momentan nu există detalii cu privire la data la care va fi lansată oficial consola sau despre cât va costa aceasta.
C.S.