Filme noi și retrospective la încheierea sezonului de Cinema în aer liber

Cinema-in-aer-liber

Ultima săptămână de Cinema în Aer Liber aduce pe Insula Artelor din parcul Titan, încă trei filme noi în Selecția oficială – program care în fiecare an reunește cele mai apreciate filme de autor recente care au avut premiera mondială la festivaluri internaționale importante, trei filme în secțiunea Personaje celebre și unul în secțiunea Mit versus realitate. Acestea vor putea fi urmărite săptămâna aceasta între 5 – 11 septembrie, de la ora 20:00. Intrarea la proiecții este liberă în limita locurilor disponibile iar programul complet este disponibil pe https://cinemainaerliber.ro/. 

Programul din săptămâna 5 – 11 septembrie

Luni, 5 septembrie – Frida, regia: Julie Taymor, cu: Salma Hayek, Alfred Molina, Antonio Banderas, Valeria Golino, Mía Maestro

Premii: trei premii și șase nominalizari la Oscar, un premiu și o nominalizare la Globurile de Aur

Detalii: IC14 – interzis copiilor sub 14 ani, 2002, 120 min., dramă, biografic, SUA

Sinopsis: Un nefericit accident de autobuz din septembrie 1925 a schimbat fără cale de întoarcere viața Fridei Kahlo, dar și a vechiului său prieten, Alejandro Gomez Arias. Autobuzul în care călătoreau cei doi s-a ciocnit de un tramvai, rezultând câțiva morți și foarte mulți răniți.
Frida a fost găsita zăcând pe jumătate goală printre rămășițele accidentului, plină de sânge și de praf auriu, străpunsă de o bară de metal. De îndată ce Frida a putut să meargă din nou, a avut îndrăzneala de a-l vizita pe renumitul Diego Rivera, pentru a-i cere părerea asupra lucrărilor sale. Diego a fost impresionat nu numai de remarcabilele ei opere, ci și de tenacitatea, farmecul și frumusețea artistei.

Frida | Official Trailer (HD) - Salma Hayek, Antonio Banderas, Alfred Molina | MIRAMAX

Marți, 6 septembrie – Noe, regia: Darren Aronofsky, cu: Russell Crowe, Jennifer Connelly

ADVERTISING

Premii: două nominalizări la Globurile de Aur 

Detalii: AP 12- acordul părinților pentru copii sub 12 ani, 2014, 138 min., acțiune, aventură, dramă, SUA

Sinopsis: E o lume lipsită de speranță. Ploile nu mai udă țărâna cotropită de atâtea ori de hoarde barbare, iar aceasta nu mai rodește. Înconjurat de cruzime și abuzuri, Noe este un om de ispravă. Luptător experimentat, mag și vindecător, nu își dorește decât să trăiască în pace alături de familia sa. Cu toate acestea, în fiecare noapte în visele sale apare un potop fără de sfârșit. Să fie semn că lumea se va sfârși? Treptat, Noe înțelege despre Creator că are de gând să pedepsească omenirea și să-i ucidă semenii până la unul. Doar Noe are șansa de a face viața să prospere pe fața Pământului…

Trailer Noah (Noah) (2014) - subtitrat

Miercuri, 7 septembrie – Callas Forever, regia: Franco Zeffirelli, cu: Fanny Ardant

Premii: un premiu - Il Festival Nazionale del Doppiaggio Voci nell’Ombra 2003, un premiu - Yoga Awards 2003, patru nominalizări

Detalii: AP 12- acordul părinților pentru copii sub 12 ani, 2002, 108 min., dramă, Italia, Franța, Spania, Marea Britanie, România

ADVERTISING

Sinopsis: Filmul este povestea plină de dramatism a ultimei perioade a vieții celei mai mari soprane a lumii, Maria Callas. O femeie de un talent genial, Maria Callas a cunoscut succesul și decăderea, iubirea și trădarea în dragoste, fericirea și disperarea. Povestea ei de dragoste cu miliardarul grec Onassis a făcut înconjurul globului, ca și destinul ei, culminând cu sfârșitul tragic.

Joi, 8 septembrie – Mame paralele, regia: Pedro Almodóvar, cu: Penélope Cruz, Rossy de Palma, Aitana Sánchez-Gijón, Israel Elejalde, Milena Smit 

Premii: un premiu - Chicago Indie Critics Awards (CIC) 2022, un premiu – Festivalul de Film de la Veneția 2021, trei premii - CinEuphoria Awards 2022, trei premii - Feroz Awards 2022, 15 premii și 80 nominalizări, două nominalizari la Oscar 2022

Detalii: AP 12- acordul părinților pentru copii sub 12 ani, 2021, dramă, 120 min., Spania, Franța, 

Sinopsis: Janis (Penélope Cruz) și Ana (Milena Smit), două femei singure, care au rămas gravide accidental, se întâlnesc pe coridorul spitalului în care urmează să nască. Janis, o femeie la vârsta a doua, nu regretă și se simte împlinită. Ana, în schimb, adolescentă, este speriată și traumatizată. Puținele cuvinte pe care cele două femei le schimbă de-a lungul orelor de așteptare creează între ele o legătură strânsă, pe care destinul o va complica, iar viețile lor se vor schimba iremediabil.

𝗠𝗔𝗗𝗥𝗘𝗦 𝗣𝗔𝗥𝗔𝗟𝗘𝗟𝗔𝗦 🏆 Almodóvar. Cu Penélope Cruz. Din 1 aprilie 2022 la cinema.

Vineri, 9 septembrie – Amadeus, regia: Milos Forman, cu: F. Murray Abraham, Tom Hulce

ADVERTISING

Premii: opt premii și trei nominalizări la Oscar, patru premii și două nominalizări la Globurile de Aur, patru premii și trei nominalizari la BAFTA

Detalii: N15- Nerecomandat sub 15 ani , 1984, 160 min., dramă, muzical, USA, Franța, Italia

Sinopsis: Amadeus este o dramă care se bazează pe ultimii ani de viață ai renumitului compozitor Wolfgang Amadeus Mozart. Acțiunea se desfășoară la sfârșitul secolului al XVIII-lea cu precădere în Viena. Este structurat ca un flash back segmentat al lui Salieri care la bătrânețe este vizitat de un preot pentru a se spovedi. Ca mod de filmare este clasic și obiectiv, aproape toate cadrele sunt fixe iar personajele sunt întotdeauna încadrate simetric, dinamica sau dezordinea reieșind din jocul actoricesc sau muzică, de altfel ritmul secvențelor este constant și lent.


Filmul a fost făcut pentru ecran larg, motivarea dramaturgică a regizorului fiind aceea de a scoate în evidență decorul elaborat si realist, lucru pentru care a și primit premiul Oscar. Mediul este un bun mod de a caracteriza un personaj, numeroasele sindrofii la care Mozart participa i-au atribuit reputația de petrecăreț. Coloana sonoră, distinsă cu numeroase premii, este în mare parte alcatuită din muzica lui Mozart, întrucat muzica a fost viața acestuia. Deși a murit tânăr, a produs un număr mare de opere, cele mai multe neegalate în frumusețe sau profunzime.

Amadeus (1984) Official Trailer - F. Murray Abraham, Mozart Drama Movie HD

Sâmbătă, 10 septembrie – Iluzii pierdute, regia: Xavier Giannoli, cu: Pierfrancesco Favino, Micaela Ramazzotti, Kim Rossi Stuart, Claudio Santamaria, Nicoletta Romanoff
Premii: 7 premii César Awards, France 2022, 1 premiu Lumiere Awards, France 2022 și 16 nominalizări

Detalii: N15 - Nerecomandat sub 15 ani, 2021, 149 min., dramă, Franța, Belgia

Sinopsis: O adaptare cinematografică a romanului Iluzii pierdute, de Honoré de Balzac, filmul lui Xavier Giannoli spune povestea lui Lucien Chardon, un tânăr chipeș, talentat și cultivat, din Angoulême, care își caută fericirea și progresul pe scara socială în brațele doamnei de Bargeton, reprezentantă de seamă a nobilimii din regiune, o femeie mai în vârstă decât el, iubitoare de arte și dezgustată de viața grosolană a provinciei.

Iluzii pierdute / Illusions perdues / Lost Illusions - Trailer subtitrat in romana (Xavier Giannoli)

Duminică, 11 septembrie – Belfast, regia: Kenneth Branagh, cu: Caitriona Balfe, Jamie Dornan, Judi Dench 

Premii: un premiu Oscar 2022, un premiu BAFTA 2022, un premiu AACTA International Awards 2022, un premiu AARP Movies for Grownups Awards 2022, un premiu AFI Awards 2022, 46 alte premii și 236 nominalizări

Detalii: AP 12- acordul părinților pentru copii sub 12 ani, 2021, 98 min, dramă, biografic, Marea Britanie

SINOPSIS: Un film semi-autobiografic care relatează viața unei familii muncitoare și copilăria fiului lor mic în timpul tumultului de la sfârșitul anilor 1960 în capitala Irlandei de Nord.

Belfast (2022) - TRAILER subtitrat română

Evenimentul își propune să ofere spectatorilor o alternativă la vizionarea filmelor la televizor și urmărește să atragă publicul larg către filmele de autor. Utilizând echipamente performante, un proiector digital mobil de 18.300 de lumeni și un ecran gonflabil de 120 m², Cinema în aer liber oferă o calitate a proiecției întâlnită în marile săli de cinema ale lumii. Deși pe insulă, sub cerul liber, peliculele vor putea fi vizionate în condițiile unei săli de cinema moderne, la standarde europene, în condiții de siguranță și distanțare socială. 

„Cinema în aer liber” este membru al rețelei „Europa Cinemas” și are ca parteneri: Radio Guerrilla, Music Channel, AGERPRES, Zile și Nopți, IQads, spotmedia.ro, The Institute, Observator Cultural, Ziarul Metropolis, LiterNet.ro, Cinemap, Cinefan, movienews.ro, filme-carti.ro, PRwave, Iqool, Munteanu, Smark.Detalii despre filme, programul complet și regulament pot fi găsite pe site-ul www.primarie3.ro și www.cinemainaerliber.ro.