Cea de-a doua ediție a Festivalului Internațional Film O’Clock are loc în perioada 1-6 martie 2022, în șase țări unite de meridianul 25° longitudine estică, cu același fus orar: România, Lituania, Bulgaria, Grecia, Egipt și Africa de Sud, cu proiecții simultane în șase cinematografe sau spații fizice partenere din fiecare țară participantă, și cu evenimente de industrie și dezbateri în mediul online.
Chiar dacă Film O’Clock s-a născut ca un eveniment hibrid, îmbinând proiecțiile clasice cu utilizarea platformelor de tip VoD, strategia ediției din 2022 este de a se concentra pe spații fizice și de a reveni în cinematografe.
„După doi ani extremi de dificili și de distanțare, înțelegem că întreaga planetă a pierdut interacțiunea caldă și extrem de umană din cinematograf. Tuturor ne-a lipsit întâlnirea fizică care ajută la stabilirea unei legături mai trainice între cineaști și spectatori și, în cele din urmă, între noi și cei de lângă noi.
Înțelegem valoarea comunicării în persoană, care este dificil de transmis în format text sau folosind emoticoane. A venit momentul să ne reîntâlnim în persoană.” – Mirona Radu, fondator și director Film O’Clock International Festival
Film O’Clock propune mai mult decât un festival de film – o adevărată mișcare culturală ce folosește ca mijloace meridianul și fusul orar pentru a transforma Terra într-o cetate cinematografică. Deși poziționați pe același meridian, suntem rareori conștienți de faptul că împărțim același timp cu oameni care sunt departe atât geografic, cât și cultural - și că exact acest timp, ideea fondatoare a festivalului, ne poate aduce mai aproape.
Festivalul conține numai filme produse în țările participante, accentul fiind pus pe filme ai căror autori împărtășesc o viziune artistică puternică. Programul conține o competiție de scurtmetraje și o serie necompetitivă de proiecții speciale de lungmetraje clasice. Film O’Clock respectă moștenirea cinematografică a fiecărei țări și dorește să aducă în lumină filmele clasice pentru că ele au modelat și îmbogățit cultura cinematografică universală.
Scurtmetrajele pot fi înscrise individual în competiție completând formularul de înscriere disponibil pe site-ul Festivalului: https://foc-iff.com/submit-a-film/până la data de 9 ianuarie 2022. Producția scurtmetrajelor înscrise trebuie să se fi încheiat după 1 ianuarie 2020.
Publicul va alege prin vot premiul pentru cel mai bun scurtmetraj cu o valoare brută de 800 de euro. Premiul va fi acordat producătorului - persoană fizică sau juridică. Premiul special oferit de organizatori, cu o valoare brută de 600 Euro, va fi acordat regizorului scurtmetrajului considerat a aduce o viziune inovatoare care promovează excelența cinematografică.
Festivalul este un eveniment anual, competitiv și nespecializat, iar cea de-a doua ediție a festivalului este organizată și produsă de Creatrix Fama și Fundația ABI.