Felicitare de 8 martie: Cum creezi un model handmade și un mesaj de impact pentru femeile speciale din viața ta

Felicitare de 8 martie: Cum creezi un model handmade și un mesaj de impact pentru femeile speciale din viața ta
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

A venit timpul să realizezi chiar tu o felicitare de 8 martie. Te asigurăm că va fi mult mai apreciată decât o felicitare cumpărată, mai ales dacă îți vei alege cuvintele potrivite pe care să le scrii la interior. Fiecare femeie apreciază mai mult cadourile handmade pentru că arată efortul făcut de persoana care le-a făcut darul.

În plus, dacă te-ai gândit să faci singur o felicitare de 8 martie pentru mama, vei avea posibilitatea de a o personaliza cu toate momentele speciale pentru voi doi. Poți scrie fraze emoționante pe care doar voi doi le cunoașteți, poți lipi fotografii de la ocazii deosebite și multe altele. Să faci acasă o felicitare de 8 martie pentru mama ta nici nu durează foarte mult timp. Dacă ai puțină îndemânare și te-ai echipat cu toate materialele de care ai nevoie, procesul poate dura cel mult 30 de minute.

Dar pentru că pot exista momente în care inspirația îți joacă feste, ne-am gândit să-ți explicăm cum poți să faci cele mai frumoase felicitări de 8 martie pentru mama. De asemenea, îți vom oferi și câteva exemple de mesaje de 8 martie pentru mama ta, astfel încât să poți face cea mai bună impresie.

1. Felicitare de 8 martie: cum o poți realiza acasă?

Pentru a realiza acasă felicitări de ziua mamei, nu vei avea nevoie de foarte multe lucruri, ci doar de hârtie cartonată colorată, o foarfecă, creion, stilou sau alt instrument de scris, lipici și, bineînțeles, de câteva fotografii de mici dimensiuni.

Te sfătuim să alegi o hârtie colorată de grosime mare, astfel încât scrisul să nu treacă de pe o parte pe cealaltă. În plus, dacă alegi o hârtie de calitate, felicitarea ta va rezista destul de bine în timp.

ADVERTISING

De asemenea, îți recomandăm ca nuanța pe care o alegi pentru hârtia cartonată să fie ori neutră, ori să se potrivească perfect cu toate celelalte elemente pe care le adaugi în felicitare. Poți alege chiar și o hârtie cartonată albă, având în vedere că urmează să scrii și să lipești multe alte elemente colorate.

La următorul pas va fi nevoie să măsori și să pregătești hârtia pentru pliere. Înainte de toate, trebuie să te hotărăști asupra dimensiunii finale pe care vrei s-o aibă felicitarea, astfel încât să știi dacă hârtia cartonată mai trebuie tăiată sau doar pliată la mijloc. În cazul în care vei mai tăia hârtia cartonată pe margini, poți păstra resturile pentru a face un mic plic pe care să-l lipești pe partea din față a felicitării. Poți face acest lucru și folosindu-te de altă hârtie, eventual într-o altă nuanță, în cazul în care vrei să creezi contraste frumoase. Dacă tai hârtia, asigură-te că ai făcut cele mai corecte măsurători, astfel încât să o poți plia fix la mijloc. Câteva măsurători greșite îți pot strica proiectul.

După ce ai stabilit care va fi mijlocul felicitării, asigură-te că ai la îndemână un obiect suficient de robust, ca să apeși cu el. Astfel, mijlocul felicitării va fi foarte bine delimitat, iar felicitarea va sta închisă. Cu toate acestea, nu folosi prea multă forță pentru a nu risca să rupi felicitarea. Spre exemplu, te poți folosi de cotorul unei cărți sau de o foarfecă.

Acum a venit timpul să alegi o ustensilă de scris. Un stilou caligrafic sau o ustensilă de scris frumoasă sunt cele mai bune alegeri pe care le-ai putea face pentru că oferă o notă ușor elegantă și îngrijită. Cu toate acestea, orice instrument pe care îl ai va arăta bine, chiar și un pix obișnuit, atât timp cât mesajul este unul special.

ADVERTISING

Urmează să alegi o panglică. Ai nevoie de cel mult 100 de centimetri de panglică; întotdeauna este mai bine să fii echipat cu mai mult decât ai nevoie pentru a fi sigur că-ți duci proiectul la bun sfârșit. Orice tip de panglică ai alege, asigură-te că se potrivește cu toate celelalte nuanțe pe care le folosești în această felicitare de 8 martie pentru mama. În continuare vei mai avea nevoie de un lipici. Poți alege atât un baton de lipici, dar și unul lichid sau chiar o bandă dublu adezivă pentru a lipi ornamentele pe care le vei face din hârtie colorată sau creponată pentru a înfrumuseța această felicitare de ziua femeii.

Iar dacă te întrebi ce ornamente ai putea face din hârtie, îți vom spune că ai foarte multe variante la dispoziție, cum ar fi: floricele, timbre, diferite forme geometrice, inimi, steluțe și multe altele.

femeie arată felicitare 8 Martie
Foto: Freepik

Ce crezi că ar mai trebui făcut în continuare? Să-ți planifici în detaliu ceea ce vrei să scrii în felicitare. În acest fel, poți fi sigur că nu vei greși deloc atunci când vei începe să scrii. Odată ce ai terminat de pus pe o ciornă cuvintele pe care le vei scrie, noi te sfătuim să scrii pentru prima dată cu creionul, însă nu apăsa prea tare. În acest fel, atunci când vei trece cu stiloul pe deasupra, creionul nu se va mai vedea deloc. 

Un alt aspect de care ar trebui să ții cont este legat de timpul pe care îl acorzi cernelii ca să se usuce. Fie că ai ales să scrii cu stiloul, fie cu pixul, ține cont de faptul că trebuie să lași cerneala sau pasta măcar două sau trei minute să se usuce complet. Astfel, nu riști să o întinzi peste tot pe felicitare, situație în care va fi nevoie să iei tot procesul de la început. Apoi, ar trebui să te decizi și pe câte părți ale felicitării vei scrie. În cazul în care te hotărăști să scrii ceva și pe partea din față, asigură-te că o lași foarte bine să se usuce înainte să treci la textul din interiorul felicitării (sau invers dacă ai început în altă ordine).

ADVERTISING

Ultimul pas este fixarea panglicii. Înainte de a o lipi sau capsa, îți recomandăm să faci câteva teste, adică să o amplasezi în locuri diferite pe felicitare, astfel încât să găsești cel mai potrivit loc pentru ea. Aici ai libertatea de a fi cât se poate de creativ. Folosește mai multe panglici dacă acest lucru ți se pare că te reprezintă cel mai mult.

2. Mesaje pentru mama de 8 martie

Pentru toate mamele din viața noastră – mame, bunici, nașe, soacre, mame adoptive, surori, prietene, colege și toate celelalte femei care iubesc cu inimă de mamă. Toate aceste femei merită un mesaj pe măsura eforturilor pe care le depun în fiecare zi. Indiferent de mesajul pe care îl alegi, sperăm că ideile noastre te vor ajuta să onorezi și să sărbătorești toate mamele uimitoare pe care le cunoști și care îți fac viața mai frumoasă.

S-ar putea ca nimic să nu ți se pară potrivit pentru a-i răsplăti eforturile. Însă nu uita că de cele mai multe ori lucrurile simple contează. Iată câteva exemple de mesaje de 8 martie:

  • Ai un loc atât de special în inima mea. Sunt atât de recunoscător pentru că ești mama mea.
  • Sunt atât de mândru că sunt fiul/fiica/copilul tău.
  • Încă de la început m-ai susținut în toate. Mulțumesc că ai fost acolo cu dragostea de care aveam nevoie.
  • Creșterea mea a necesitat multă răbdare. Mulțumesc că ai fost acolo pentru mine.
  • Cu dragoste, de la cel mai norocos fiu/fiică/copil/copil din lume.
  • La mulți ani, mamă! În fiecare zi îți mulțumesc că ești mama mea.
  • Ești mama mea. Ești prietena mea. Tu ești totul pentru mine.
  • Pentru tot ceea ce faci și tot ceea ce ești, te iubesc din toată inima.
  • Ca mamă/soacră/bunică – ești cea mai bună și ne simțim atât de binecuvântați să te avem!
  • Mamă, dragostea ta ne vorbește fiecăruia dintre noi exact așa cum avem nevoie.
  • Mulțumesc pentru că ai făcut din casa noastră cel mai fericit loc.
  • Astăzi ne gândim la tine cu multă dragoste!
  • Mamă, tu ești liantul care ne ține împreună.
femeie citește felicitare 8 Martie
Foto: Freepik

Din fericire, ai la dispoziție și alte tipuri de mesaje prin care poți spune un sincer la mulți ani, mama, de 8 martie. În cazul în care relația pe care o ai cu mama ta este una deschisă, în care vă permiteți să faceți glume, în care râdeți împreună ori de câte ori vă întâlniți sau petreceți timpul împreună, atunci ai putea să îi scrii o urare de 8 martie pentru femei care să stârnească hohote de râs. Dacă să o faci pe mama ta să râdă este mai mult pe stilul tău ori dacă te simți inconfortabil atunci când îți arăți partea sensibilă, un mesaj amuzant de ziua mamei s-ar putea simți ca o modalitate mult mai autentică de a te conecta cu ea. Iată câteva exemple ca sursă de inspirație:

  • Mamă, am fost destul de norocoasă să-ți moștenesc ochii și simțul umorului. Sper să am și eu capacitatea de a detecta minciuna.
  • Ziua Mamei, de la copilul tău preferat. (E bine, nu le-am spus celorlalți.)
  • Dacă voi câștiga vreodată la loterie, mă voi asigura că vei obține toate plățile suplimentare pe care le meriți pentru că ai fost cel mai bun șofer de taxi al familiei noastre, asistenta medicală când eram răciți, arbitrul și asistenta noastră personală.
  • Sunt atât de recunoscătoare pentru dragostea ta și pentru faptul că nu ai distribuit niciodată fotografiile haioase cu mine din copilărie pe social media.

3. Felicitări de 8 martie pentru nașa, bunica și soacra ta

Există mai multe femei cărora ar trebui să le transmitem la mulți ani de 8 martie de ziua femeii, iar aici ne gândim, bineînțeles, la nașe, bunici, soacre, dar nu numai. Iată câteva idei de mesaje de ziua femeii:

Pentru bunica:

  • Vei avea mereu un loc special în inima mea, Buni.
  • Dumnezeu știa ce făcea când te-a făcut bunică – știa că vei fi cea mai bună.
  • Bunica, îți mulțumesc pentru că m-ai învățat atât de multe despre dragoste și familie.
  • Mulțumesc pentru toate prăjiturile și dragostea pe care mi le-ai oferit. Și pentru prăjituri. Am menționat prăjiturile?
  • Bunica, dragostea ta m-a modelat în moduri durabile.
  • Tu ești inima și sufletul familiei noastre.
  • Tu ești piatra de temelie a familiei noastre.
  • Ești cel mai bun ascultător, cel mai bun bucătar, cel mai bun prieten… practic, cea mai bună bunică pe care aș putea-o avea vreodată.
  • Nu dăruiești doar iubire, ești iubire. Și noi te iubim atât de mult.
  • Puterea ta este fundația pe care ne aflăm cu toții.

Pentru nașa:

  • Nașa, pur și simplu nu mai există nimeni ca tine. Suntem atât de binecuvântați că suntem o familie și că suntem prieteni.
  • Ai fost ca o mamă pentru mine – cineva care poate spune orice și poate întreba orice. Îți mulțumesc că ești o persoană atât de importantă în viața mea.
  • Cu dragoste pentru un om uimitor… de la cineva care speră să fie pe jumătate la fel de uimitor ca tine într-o zi.
  • La mulți ani unei femei uimitoare pe care o voi admira, aprecia și iubi mereu.

Pentru soacră:

  • Căsătoria te-a făcut soacra mea. Iubirea te-a făcut prietenul meu.
  • Nu puteam să las Ziua Mamei să treacă fără să vă mulțumesc pentru că ați crescut un om minunat, care astăzi este partenerul meu în viață.
  • Dintre toate lucrurile minunate pe care le avem în comun, cred că dragostea noastră pentru [numele soțului / partenerului] este cea mai bună.
  • Ești o mamă minunată pentru [numele soțului/soției/partenerului], o bunică minunată pentru copiii noștri și un prieten minunat pentru mine.

Sperăm că ți-am fost de ajutor și că ți-am oferit suficiente idei de urări și mesaje pentru 8 martie. De asemenea, sperăm că de acum înainte vei ști să faci cele mai frumoase felicitări de 8 martie pentru femei și că îți vei da tot interesul ca să reușești să impresionezi.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇