Corul Madrigal aduce Muzica Renașterii în Parcul Național din București

Corul Madrigal aduce Muzica Renașterii în Parcul Național din București

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, invită publicul la „Muzica Renașterii”, al treilea eveniment din Stagiunea estivală în aer liber, duminică, 2 august 2020, de la ora 21:00.

Biletele pot fi achiziționate de pe platforma Bilete.ro – Stagiunea estivală Madrigal. Costul unui bilet la un concert este de 30 RON. 

Al treilea eveniment al stagiunii vine după alte două concerte cu tematici și repertorii diferite susținute la Amfiteatrul „Mihai Eminescu” din București. Dacă primul eveniment „Hora staccato” a  adus pe scenă sonoritatea inconfundabilă a folclorul autentic românesc, pe 26 iulie, Corul Madrigal a dedicat o seară celor mai mici spectatori, într-un periplu în lumea copilăriei, cu muzică frumoasă, voie bună, efecte speciale și foarte mult joc.

ADVERTISING

Stagiunea estivală Madrigal (5 concerte) se desfășoară la Centrul Cultural „Mihai Eminescu” din Str. Arhitect D. Hârjeu nr. 61 (zona Parcul Național din București, prin cele două străzi principale Strada Maior Coravu şi Bulevardul Basarabia) și respectă normele oficiale de desfășurare a evenimentelor culturale cu public.

Stagiune2_Madrigal-99

„Stagiunea estivală Madrigal 2020” este organizată în colaborare cu Centrul Cultural „Mihai Eminescu” al sectorului 2, Circul Metropolitan București și Opera Comică pentru Copii și se înscrie în seria de proiecte naționale ale Ministerului Culturii: SAMER – Stagiunea Artistică Muzicală Estivală a României, ce invită spectatorii la evenimente live în aer liber, pe parcursul întregii veri.

Afis-„Muzica-Renașterii”1

Parteneri media: AGERPRES, Bookhub, Bucuresti FM, Cațavencii, GoodNews, National FM România, N24 PLUS, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Revista CARIERE, spotmedia.ro, Zile și Nopti.

ADVERTISING

Mai multe informații despre Stagiunea estivală Madrigal și concertul de duminică găsiți pe www.madrigal.ro , pe paginile de social media ale Corului Madrigal și Event „Muzica Renașterii”.

Stagiune2_Madrigal-16-1

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”

Este o emblemă a vieții muzicale românești și universale. Din momentul înființării sale, în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925–2011), Corul Madrigal a susținut peste 4.500 de concerte aplaudate în întreaga lume, impunându-se astfel ca un adevărat „brand de țară”. Este unul dintre etaloanele mondiale ale muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renașterea europeană, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală. 

ADVERTISING

În noiembrie 2016, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summitului Global de Religie, Pace şi Securitate.

În 2020, Madrigal a împlinit 57 de ani de activitate neîntreruptă, fiind unul dintre cele mai longevive ansambluri corale. În luna ianuarie 2021, Corul Madrigal va evolua în cadrul renumitului Festival de la  Salzburg, în celebra sală Mozarteum, sub bagheta dirijorului Ion Marin.

Stagiune-2_Madrigal-31

Programul Național Cantus Mundi

Programul Național Cantus Mundi este cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, inițiat de reputatul dirijor Ion Marin și derulat cu implicarea membrilor Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

După 9 ani de activitate, Programul reunește sub umbrela sa peste 1.600 de coruri. Peste 57.000 de copii, alături de dirijorii lor, participă la promovarea cântului coral pe întreg cuprinsul țării, depășind barierele legate de etnie, condiție socială și capacități fizice sau psihice, construind astfel nuclee culturale complexe, atât de necesare pentru revitalizarea societății noastre.

Corul Madrigal deschide seria concertelor din Stagiunea estivală 2020


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇