Corul Madrigal deschide seria concertelor din Stagiunea estivală 2020

Corul Madrigal deschide seria concertelor din Stagiunea estivală 2020
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, deschide seria concertelor estivale cu evenimentul  „Hora staccato” – Concert folcloric, duminică, 19 iulie 2020, ora 21:00.

Primul dintr-o serie de 5, concertul de vară al Corului Madrigal se va desfășura în aer liber, la Amfiteatru „Mihai Eminescu” din Parcul Național (Lia Manoliu) din București (intersecția străzilor Mihai Coravu și Bvd. Basarabia).

Stagiunea estivală a Madrigalului este organizată în parteneriat cu Centrul Cultural „Mihai Eminescu” al Sectorului 2 din București.

Corul_Madrigal2

Evenimentul „Hora staccato” îmbină sonoritatea inconfundabilă a ansamblului cu folclorul autentic românesc, aduce pe scenă artiști invitați și crează un spectacol plin de culoare și dinamism, atât sonor cât și ca mișcare scenică.

 „Stagiunea estivală Madrigal 2020” se înscrie în cadrul seriei de proiecte naționale SAMER – Stagiunea Artistică Muzicală Estivală a României inițiată de Ministerul Culturii, ce invită spectatorii la evenimente live în aer liber, pe parcursul întregii veri.

ADVERTISING

Ne bucurăm să anunțăm deschiderea seriei de concerte ale Corului Madrigal, pentru care am pregătit 5 concerte tematice, cu un repertoriu diversificat, unul pentru fiecare săptămână. Corul Madrigal reușește astfel să fie printre primele instituții concertistice naționale care își reiau activitatea, acum în aer liber, în condiții de siguranță, continuând astfel o tradiție de aproape 60 de ani de a le oferi românilor muzică de cea mai buna calitate și „hrană pentru suflet” în cele mai grele circumstanțe

Emil Pantelimon, Managerul Corului Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin

Stagiunea estivală Madrigal 2020 la București

După Concertul aniversar „Marin Constantin 95”, desfășurat cu public la Muzeul Palatului Cotroceni în luna martie, Corul Madrigal revine cu un spectacol care promovează sonoritățile de inspirație folclorică românească și readucerea acestora în atenția publicului bucureștean, atât prin muzică și prin frumoasele costume cu elemente populare autohtone, cât și printr-o scenografie specială pentru acest eveniment.

Corul-Madrigal3

A fost foarte greu să stăm departe de publicul nostru și ne gândim cu emoție și anticipare la această serie de concerte. Pentru prima întâlnire cu spectatorii noștri, am vrut să onorăm creația cu temă folclorică a compozitorilor români, de la Antonn Pann și Gheorghe Bazavan, până la Marin Constantin, Constantin Arvinte sau Cornelia Tăutu și să creăm un eveniment special, plin de speranță și optimism

Anna Ungureanu, Dirijorul principal al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin
ADVERTISING

Reluarea concertelor și organizarea „Stagiuniii estivale Madrigal 2020” face parte din strategia generală a Corului Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” de a păstra legătura permanent cu publicul și de a genera conținut cultural valoros, atât de necesar românilor, mai ales în perioade dificile.

Amfiteatrul „Mihai Eminescu" din Parcul Național

Seria de 5 concerte ale Stagiunii se va desfășura la Amfiteatru „Mihai Eminescu”, în fiecare duminică, de la ora 21:00 (19 iulie, 26 iulie, 2 august, 9 august si 16 august 2020), cu respectarea legislației în vigoare privind desfășurarea evenimentelor culturale cu public. Organizatorii au pregătit pentru public un repertoriu bogat și variat stilistic, diferit pentru fiecare spectacol, precum și o scenografie aparte, specifică evenimentelor Madrigal organizate în ultimii ani.

Amfiteatrul „Mihai Eminescu" din Parcul Național, reamenajat în cadrul Centrulului Cultural cu același nume din Sectorul 2, este un spațiu generos, cu o acustică deosebită, optim pentru desfăşurarea de spectacole şi concerte în aer liber. Având o capacitate totală de circa 3.200 de locuri, oferă ambianța ideală pentru găzduirea acestui tip de eveniment (cu maximum 500 de participanți), cu respectarea normelor oficiale de desfășurare a evenimentelor culturale cu public.

Amfiteatrul_Mihai_Eminescu
Amfiteatrul „Mihai Eminescu" din Parcul Național

Biletele la spectacolul „Hora staccato” – Concert folcloric din 19 iunie, ora 21:00, pot fi achiziționate pe platforma bilete.ro . Costul unui bilet este de 30 RON.

ADVERTISING

Parteneri: Centrul Cultural „Mihai Eminescu”, Opera Comică pentru Copii.

Parteneri media: AGERPRES, Bookhub, Bucuresti FM, GoodNews, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Revista Cariere, SpotMedia.ro, Zile și nopți.

Madrigalul s-a auzit și în pandemie

În contextul internațional comun, care a afectat dramatic viața culturală din luna martie, Corul Madrigal a rămas permanent conectat cu publicul său în mediul online, oferind acces zilnic la lucrări din concertele ansamblului, colaborări internaționale, turenee, înregistrări de studio, imagini de arhivă, reportaje și interviuri.

Totodată, în luna aprilie, Madrigal a continuat tradiția Sărbătorilor Pascale, marcate de 57 de ani fără întrerupere și a oferit românilor o nouă producție video cu una dintre cele mai frumoase lucrări dedicate Paștelui - celebrul „Florilegiu bizantin” integral, cu o formulă sonoră de excepție, întregită de filmări extraordinare din cele mai frumoase biserici românești. Materialul a fost difuzat în perioada Paștelui ortodox la peste 25 de posturi TV sau online, naționale și locale.

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” este o emblemă a vieții muzicale românești și universale. Din momentul înființării sale, în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925–2011), Corul Madrigal a susținut peste 4.500 de concerte aplaudate în întreaga lume, impunându-se astfel ca un adevărat „brand de țară”. Este unul dintre etaloanele mondiale ale muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renașterea europeană, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală.

În noiembrie 2016, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summitului Global de Religie, Pace şi Securitate.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇