Cele mai căutate subiecte pe Wikipedia în 2023. Un rezultat cu o doză de ironie

Cele mai căutate subiecte pe Wikipedia în 2023. Un rezultat cu o doză de ironie
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Milioane de oameni folosesc Wikipedia pentru a afla mai multe despre lucrurile care îi interesează, iar enciclopedia online publică în fiecare an date despre cele mai căutate subiecte.

Cel mai căutat subiect pe Wikipedia în 2023 a fost ChatGPT, cu aproape 50 de milioane de vizualizări. Este un rezultat care include și o doză de ironie, ChatGPT, considerat o amenințare pentru lumea culturală, folosindu-se de resursele Wikipedia, notează Euronews.

„ChatGPT este unul dintre instrumentele generative AI antrenate cu datele Wikipedia, oferind cantități mari de conținut din proiectele Wikipedia pentru a răspunde la cerințele oamenilor. Așadar, faptul că milioane de oameni folosesc Wikipedia ca să învețe despre ChatGPT este o întorsătură interesantă", a spus Anusha Alikhan, director de comunicare la Fundația Wikimedia.

ADVERTISING

Al doilea cel mai citit articol de pe Wikipedia în 2023 a fost lista deceselor celebrităților, subiect care atrage un interes tot mai mare în fiecare an. Printre personalitățile ale căror decese au generat un interes deosebit în 2023 se numără Matthew Perry și Lisa Marie Presley.

În top 25 subiecte căutate se numără și articolele despre războiul din Ucraina și Andrew Tate, controversatul influencer britanic arestat la București.

În total, versiunea în limba engleză a Wikipedia a înregistrat anul acesta peste 34 de miliarde de vizualizări, potrivit datelor furnizate de Wikimedia Foundation, organizația non-profit care susține enciclopedia online editată public.

ADVERTISING

Topul celor mai citite 25 de articole pe Wikipedia în 2023, versiunea engleză

  1. ChatGPT: 49.490.406 vizualizări
  2. Decese în 2023: 42.666.860 vizualizări
  3. 2023 Cricket World Cup: 38.171.653 vizualizări
  4. Indian Premier League: 32.012.810 vizualizări
  5. Oppenheimer (filmul): 28.348.248 vizualizări
  6. Cricket World Cup: 25.961.417 vizualizări
  7. J. Robert Oppenheimer: 25.672.469 vizualizări
  8. Jawan (film): 21.791.126 vizualizări
  9. 2023 Indian Premier League: 20.694.974 vizualizări
  10. Pathaan (film): 19.932.509 vizualizări
  11. The Last of Us (serial TV): 19.791.789 vizualizări
  12. Taylor Swift: 19.418.385: vizualizări
  13. Barbie (film): 18.051.077 vizualizări
  14. Cristiano Ronaldo: 17.492.537 vizualizări
  15. Lionel Messi: 16.623.630 vizualizări
  16. Premier League: 16.604.669 vizualizări
  17. Matthew Perry: 16.454.666 vizualizări
  18. United States: 16.240.461 vizualizări
  19. Elon Musk: 14.370.395 vizualizări
  20. Avatar: The Way of Water (film): 14.303.116 vizualizări
  21. India: 13.850.178 vizualizări
  22. Lisa Marie Presley: 13.764.007 vizualizări
  23. Guardians of the Galaxy Vol. 3 (film): 13.392.917 vizualizări
  24. Invazia rusă în Ucraina: 12.798.866 vizualizări
  25. Andrew Tate: 12.728.616 vizualizări
ADVERTISING

Potrivit Fundației Wikimedia, topul a fost creat pe baza datelor analizate până la 28 noiembrie. Acestea vor fi actualizate pe 3 ianuarie 2024.

Țările din care a fost accesată cel mai mult enciclopedia online în 2023 sunt:

  • SUA: 33,2 miliarde accesări
  • Marea Britanie: 9 miliarde
  • India: 8,48 miliarde
  • Canada: 3,95 miliarde
  • Australia: 2,56 miliarde

Wikipedia a fost lansată în ianuarie 2001, fiind descrisă ca o „enciclopedie cu conținut gratuit scrisă și întreținută de o comunitate de voluntari, cunoscuți ca wikipedieni".


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇