Ai vrea să cumperi o motocoasă, dar încă ești indecis, pentru că ai văzut și oferta de trimmere și mașini de tuns iarbă. Care unealtă din cele 3 e mai potrivită pentru tine? Iată câteva diferențe esențiale între motocoase, mașini de tuns iarbă și trimmere.
Dacă decizi apoi că ai nevoie într-adevăr de o motocoasă, te ajutăm să o alegi pe cea mai bună pentru grădina ta.
Motocoasa versus mașină de tuns iarbă versus trimmer
Există câteva diferențe importante între aceste 3 instrumente de lucru pentru întreținerea gazonului, și este important să le cunoșți ca să poți să faci cea mai bună alegere de cumpărare.
- Vrei să obții un gazon tuns foarte scurt?
- Terenul tău prezintă mai multe zone cu denivelări sau greu accesibile?
Acestea sunt doar două întrebări esențiale care te pot ajuta să alegi corect între mașina de tuns iarba, motocoasă și trimmer.
Pentru a lua decizia corectă, ține cont de:
- ce suprafață are terenul tău, în mp?
- tipul terenului - include flori, livada, arbuști?
- terenul este întins, abrupt sau lin?
Când trebuie să alegi între motocoasă, mașina de tuns iarbă și trimmer, ține cont de asemenea că unele din acestea sunt alimentate electric, în timp ce altele sunt alimentate prin combustibil. De asemenea, puterea motorului influențează performanțele de lucru ale instrumentului.
Particularități mașină de tuns iarba
- această mașină este concepută special pentru terenuri netede, cu fire fine de iarbă
- dacă ai un teren omogen, atunci mașina de tuns iarba e ideală pentru tine
- se pretează cel mai bine pentru terenurile fără pante și denivelări
- e utilă pentru suprafețe mai mici sau chiar mai mari de 500 mp
- poate fi electrică, pe benzină sau manuală
- dacă ai un teren mare, îți recomandăm să alegi o mașină de tuns iarba alimentată pe benzină
- tinde să fie mai voluminoasă decât motocoasele și trimmerele
- ca echipament de protecție, vei avea nevoie de încălțăminte antiderapantă și pantaloni lungi
Particularități motocoasă
- se mai numește și motocositoare
- este proiectată pentru suprafețe de teren nu neapărat omogene, cu buruieni, mărăcini, arbuști, flori, tufe, vegetație sălbatică
- cu ajutorul său poți ocoli ușor obstacolele cum sunt o bancă, o statuie, bordură, vas decorativ de grădina etc.
- dacă terenul prezintă colțuri sau zone înguste unde se ajunge mai greu, atunci o motocositoare este mai bună decât o mașină de tuns iarba
- poate deservi cu ușurință suprafețe mari până la 500 mp și chiar peste
- în funcție de alimentare, există motocoasă electrică, motocoasă cu acumulatori și motocoasă pe benzină
- dacă ai un teren mai mare, îți recomandăm varianta pe benzină, ca să nu fii legat de un cablu, ci să te bucuri de o flexibilitate mai mare
- motocoasele sunt de mai multe feluri și mărimi, dar în general cele profesionale sunt mai robuste și un pic mai greu de manevrat (o să ai nevoie de o curea de umăr pentru folosire în cele mai bune condiții)
- când folosești o motocoasă, specialiștii recomandă să porți echipament adecvat de protecție: mănuși, căști pentru protecția auzului, ochelari pentru protecția ochilor, pantaloni lungi, încălțăminte antiderapantă
- oprește-te la o motocoasă, dacă terenul tău este mai degrabă abrupt, cu diverse obstacole sau zone mai greu de atins.
Particularități trimmer
- în multe privințe, trimmerul se aseamănă cu motocoasa, dar există și câteva diferențe între aceste două unelte
- sunt cele mai ușoare și mai mici unelte pentru întreținerea gazonului
- sunt ușor de manevrat
- pot deservi o zonă mai mică de 50 - 150 mp
- se pretează pentru terenuri cu arbuști, flori, tufe, mărăcini și tot felul de obstacole
- un trimmer este bun pentru tine, dacă nu ai un teren atât de mare de întreținut
- alege trimmerul în funcție de alimentare și de puterea motorului
- există trimmere electrice sau trimmere cu acumulatori care se încarcă și care îți oferă o flexibilitate mai mare de manevrare.
- dacă ai un teren mic, un trimmer electric ar putea fi ceea ce îți trebuie.
- puterea unui trimmer electric este exprimată în Watti, iar cea a unui trimmer pe benzină în Cai Putere
- pentru folosirea unui trimmmer, ai nevoie de aceleași echipamente de protecție ca în cazul unei motocoase
Ca o concluzie, motocoasa și trimmerul sunt mai bune pentru terenurile cu denivelări și vegetație dură, în timp ce mașina de tuns iarba e perfectă pentru terenurile netede.
Motocoasa este ideală atunci când ai de cosit, când terenul tău este mai mare, cu unele denivelări și obstacole.
Dintre toate, motocoasa poate fi considerată mai robustă, mai potrivită pentru suprafețe mari de teren și mai ușor de manevrat printre obstacole.
Care e cea mai bună motocoasă pentru grădina ta?
Dacă te-ai decis să cumperi o motocoasă, în continuare va trebui să parcurgi câțiva pași pentru a te asigura că alegi un model cât mai potrivit pentru grădina ta. Am văzut deja că fiecare teren are particularitățile sale, așa că de aici ar trebui să pornești căutările.
Motocoasele sunt absolut necesare atunci când ai de cosit și de întreținut un teren mai mare. Dacă bunicii sau părinții noștri depuneau un efort fizic enorm pentru a cosi cu coasele manuale clasice, iată că motocoasele înlesnesc foarte mult această operațiune atât de necesară pentru întreținerea unui teren.
Practic, cu o motocoasă vei putea avea grijă de un teren cu puțin efort și în mai puțin timp. Motocoasele sau motocositoarele au o formă specială care permit utilizatorilor să le manevreze cu ușurință, inclusiv în spațiile înguste sau mai greu accesibile.
Alege o motocoasă pentru următoarele sarcini:
- să tăi iarba la nivelul pe care îl consideri potrivit
- să igienizezi gazonul și spațiile verzi din jurul casei
- să defrișezi vegetația dură, buruienile și arbuștii.
Când cumperi o motocoasă, ține cont de dimensiunile terenului tău și de tipul/ varietatea plantelor de pe acest teren
În afară de aceste criterii, trebuie să te raportezi la caracteristicile tehnice ale motocoasei:
- tipul de alimentare
- puterea motorului
- sistemul de tăiere
- ușurința de utilizare
- siguranță și protecție
- lățime tăiere.
Criterii care te pot ghida ușor spre motocoasa perfectă pentru grădina ta
1. Ține cont de dimensiunile terenului tău
În cazul în care ai o grădină mică (mai mică de 100 mp), atunci ar trebui să te orientezi spre o motocoasă ușoară, simplă, nu atât de puternică, ci simplu de manevrat. Modelele cu putere între 600 și 1000 de W ar trebui să fie potrivite. Dacă ai un spațiu mic în jurul casei, o motocoasă cu fir nylon și un motor de 600 sau 800 W o să facă treabă bună.
Totuși, dacă ai o grădină mai mare, să zicem între 150 s i 300 mp, atunci ar trebui să te uiți și spre gama de motocoase cu cap metalic (lamă ori cuțit). Acesta au avantajul fiabilității și sunt mai robuste. De exemplu, poți să alegi o motocoasă pe benzină, cu motor de peste 1400 W sau o motocoasă electrică cu putere mai mare.
2. Care sunt particularitățile grădinii tale?
Mai exact, ce plante se regăsesc în grădina ta. Din acest punct de vedere, vei putea să-ți dai seama dacă ai nevoie de o motocoasă care poate evita cu ușurință plantele. Alege o motocoasă la care poți regla simplu unghiul de cosire și sistemul de cosit.
De exemplu, dacă ai flori pe teren, ai putea să optezi pentru o motocoasă cu sistem dublu de tăiere și tijă suficient de lungă ori ajustabilă pe înălțime. Ideea e să o poți adapta ușor în funcție de ceea ce întâlnești pe terenul de întreținut (finisare, cosire, întreținerea spațiilor mai greu accesibile).
3. Tipul de alimentare
Există două mari variante:
- motocoase electrice
- motocoase pe benzină
Ca și utilizare, motocoasa electrică e mai ușor de manevrat decât cea pe benzină. Asta înseamnă că nu trebuie să-i schimbi uleiul și să o alimentezi frecvent cu combustibil. Poți să alegi o motocoasă cu alimentare direct la priză sau cu baterii.
Sigur, o motocoasă pe baterii o să-ți ofere o flexibilitate mai mare, în timp ce cea cu fir o să te limiteze mai mult. De aceea, motocoasele electrice pe acumulatori sunt mai scumpe decât cele cu alimentare directă.
În ceea ce privește motocoasele pe benzină, acestea sunt mai dificil de întreținut, pentru că au nevoie de schimb de ulei frecvent, precum și de alimentare permanentă cu benzină. Chiar și așa, spre deosebire de o motocoasă electrică, cea pe benzină are avantajul unei puteri mai mari.
În plus, ai o libertate de mișcare fantastică, din simplul fapt că nu ai nevoie de fir. De aceea, dacă ai un teren mare sau vegetație sălbatică, variată, îți recomandăm mai degrabă să alegi o motocoasă pe benzină.
4.Experiența de utilizare
Este foarte important să te simți confortabil când folosești unealta potrivită pentru întreținerea terenului. În caz contrar, toată această misiune se poate transforma într-un calvar. Prin urmare, pentru confort și ușurință în utilizare, vezi motocoasele care au
- tijă ajustabilă pe înălțime
- unghi reglabil pentru tăiere (ideal pentru colțurile unde ajungi cu dificultate)
- mânere de confort care să-ți permită un balans firesc al corpului
- ham de umăr (rolul acestuia este de a prelua o parte din greutatea motocoasei și de a-ți permite să manevrezi mai ușor unealta)
- o greutate potrivită pentru statura și greutatea ta
- cablu lung, dacă alegi o motocoasă electrică cu alimentare direct la priză.
5. Motorizarea
Există motocoase foarte puternice și motocoase mai suple, cu putere mică. Dacă ai un teren mare, este bine să alegi de prima dată o motocoasă solidă.
De exemplu, pentru o suprafață mai mică 100 mp, uită-te la gama de motocoase cu motorizare de 700 W sau peste. Dacă suprafața este mai mare de 100 mp, atunci investește într-o motocoasă puternică, ce are un motor de peste 1000 W. Îți vei mulțumi mai târziu pentru acest lucru.
Motocoasele profesionale au avantajul fiabilității și permit setarea puterii motorului (cu trepte de viteză reglabile). La o motocoasă pe benzină, puterea se măsoară în cai putere, iar un cal putere înseamnă 735W. Prin urmare, dacă ai o grădină cu o suprafață peste 400 mp, ar trebui să optezi pentru o motocoasă pe benzină cu motor de minim 2 cai putere.
6. Particularități de cosire
După acest criteriu, există 3 tipuri de motocoase:
- motocoase cu fir de nylon
- motocoase cu lame sau cuțite
- motocoase cu sistem dublu
Cele cu nylon sunt perfecte pentru terenurile de mici dimensiuni. Se pretează excelent pentru a finisa terenurile unde există unele obstacole sau garduri. Dezavantajul lor este să nu rezistă bine pe terenuri mari de lucru sau când există plante cu tulpini viguroase.
În ceea ce privește motocoasele cu lame sau cuțite, acestea sunt mai robuste și mai puternice. Sunt ideale pentru terenuri mari, cu vegetație puternică și variată. Din păcate, cu ajutorul unei astfel de motocoase nu poți evita ușor pietrele, bordurile, gardurile și alte tipuri de obstacole.
De aceea, varianta împăciuitoare este să alegi o motocoasă care funcționează atât cu fir nylon, cât și cu lamă/ cuțit. Vei folosi capetele în funcție de procedurile de cosit de fiecare dată.
7. Siguranță și protecție
Alege o motocoasă cu elemente esențiale de protecție, cum ar fi buton de pornit - oprit și protecție în zona capului de cosit.
În afară de aceste detalii, este imperios necesar să porți o serie de echipamente de protecție atunci când cosești:
- mănuși
- ochelari de protecție sau mască transparentă de protecție
- încălțăminte cu talpă antiderapantă
- căști pentru protecția auzului
- pantaloni lungi.
Motocoasele sunt unelte de tăiere masivă și utilizarea lor necorespunzătoare poate duce ușor la accidentare. De aceea, este esențial să fie manevrate cu atenție.
8. Lățime tăiere
Iată un criteriu mai puțin luat în considerare de către viitorii utilizatori ai unei motocoase. Cu toate acestea, dacă alegi din prima o motocoasă cu lățime tăiere mai mare, vei putea fi mai eficient și vei termina treaba de făcut într-un timp mai scurt.
Există motocoase cu lățime de tăiere între 25 și 30 cm, iar cele cu lățime mai mare de tăiere pot cosi dintr-o dată o cantitate mai mare de vegetație.
Vrei să cumperi o motocoasa? Hai pe www.evoMAG.ro.