Chiar dacă vremurile pe care le trăim sunt pline de incertitudini și situații neprevăzute, Teatrul Ion Creangă își continuă activitatea cu publicul. Toate măsurile de siguranță aflate în vigoare sunt respectate pentru a putea oferi celor mai mici dintre spectatori posibilitatea de a petrece câteva clipe magice în compania personajelor fantastice. Poveștile pline de învățături care se adresează juniorilor preșcolari cu vârste de peste 4 anișori se văd în luna februarie pe scena Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”. Așadar, vă puteți începe zilele de weekend cu o porție zdravănă de aventuri nebănuite, pe care le puteți trăi alături de actorii de pe scenă. Fie că vă alăturați găștii de supereroi, companionilor lui Dorothy, lui Jack în aventurile sale din tărâmul căpcăunilor, porcului cu puteri magice sau lui Aladin, distracția este cu siguranță garantată și vine la pachet cu niște învățături indispensabile, traduse pe înțelesul tuturor!
PROGRAM FEBRUARIE 2022
Supereroii revin! (4+)
5.02, ora 11:00, găzduit de Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”
Lumea poveștilor și lumea virtuală sunt profund conectate: de fiecare dată când un copil renunță să mai citească și alege să intre pentru totdeauna în lumea jocurilor virtuale, un personaj fantastic dispare în Valea Uitării. Sub această amenințare teribilă, eroii din basme pornesc într-o uriașă aventură pentru a așeza universul poveștilor din nou în echilibru. Însă, pe măsură ce lupta se întețește, o nouă misiune, chiar mai importantă – salvarea timpului magic petrecut în familie – îi va transforma pe protagoniștii noștri în adevărații supereroi ai tuturor timpurilor.
Vrăjitorul din Oz (5+)
6.02 și 27.02, ora 11:00, găzduit de Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”
Aventura tinerei Dorothy reprezintă și astăzi o sursă de inspirație atât pentru cei mici cât și pentru cei mai mari. Povestea ei ne aduce aproape învățăminte nobile și ne arată că încrederea și determinarea sunt cheia spre depășirea oricărui obstacol care ne apare în cale. Pe drumul de cărămizi galbene, ea întâlnește personaje cu diferite lipsuri, dar de cele mai multe ori nici noi nu realizăm că uneori e esențial să aruncăm o privire asupra sinelui. Acolo, în interior, se ascund puteri nebănuite de care nici nu eram conștienți că le avem.
Jack și vrejul de fasole (5+)
19.02, ora 11:00, găzduit de Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”
Există oare vreo modalitate prin care putem transforma realitatea, atunci când nu este prietenoasă, într-o lume de basm? Jack reușește să facă asta cu ajutorul unor boabe de fasole fermecată, însă pentru a reuși, Jack ne învață că trebuie să oferim ceva în schimb. Practic aventura lui ne arată că dacă atunci când ne lipsește ceva suntem dispuși să facem un compromis, șansele de îndeplinire a visurilor noastre cresc considerabil.
O mie și una de nopți - Lampa lui Aladin (5+)
20.02, ora 11:00, găzduit de Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”
Povestea lui Aladin și a lămpii fermecate o cunoaștem în diferite forme, însă esența ei este aceeași și se remarcă indiferent de felul în care este prezentată. Versiunea noastră îmbină armonios muzica, mișcările sincron și multă magie, deoarece lampa e una, însă în ea se regăsesc două genii care vă pot îndeplinii toate dorințele! Cum se sfârșește povestea și ce alte întâmplări neașteptate se întâmplă pe parcurs, aflăm împreună în sala de spectacol!
O poveste a porcului (5+)
26.02, ora 11:00, găzduit de Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian
Scenariul spectacolului are la bază una dintre multele povești cu tâlc ale lui Ion Creangă - un basm al cărui personaj fantastic este chiar un porc înzestrat cu puteri supranaturale. Acesta reușește să schimbe destinul a doi oameni simpli, mânați de o dorință arzătoare – aceea de a avea un copil – decid să ia în grijă prima ființă care le iese în cale. De ce fapte mărețe este în stare ființa magică și cum reușește să răsplătească fapta bună a celor doi bătrâni, puteți descoperi asistând, din poziția de spectator, protagoniștii-actori de pe scenă.