Bob Dylan scrie istorie, la aproape 80 de ani - ce record a stabilit

Bob Dylan scrie istorie, la aproape 80 de ani - ce record a stabilit

Bob Dylan a rescris istoria topului muzical din Marea Britanie, devenind cel mai vârstnic cântăreţ care a ajuns pe primul loc în acest clasament cu un album ce conţine piese originale.

Cel de-al 39-lea album de studio al cantautorului american, intitulat „Rough And Rowdy Ways”, a debutat în topul britanic pe primul loc cu vânzări de 34.000 de unităţi, din care 29.000 au reprezentat vânzări de CD-uri.

În vârstă de 79 de ani, Bob Dylan l-a depăşit astfel pe Paul Simon, care avea 74 de ani atunci când albumul său "Stranger To Stranger" a urcat pe primul loc în topul britanic, în 2016.

ADVERTISING

Cel mai vârstnic artist, indiferent de specificul materialului discografic lansat, care a ajuns pe primul loc în topul britanic este regretata Vera Lynn.

Vera Lynn avea 92 de ani când a urcat pe prima poziţie a acestui clasament în 2009 cu compilaţia sa "We'll Meet Again". Albumul ei aniversar "Vera Lynn 100", lansat în 2017, când venerabila artistă a împlinit vârsta de 100 de ani, a reintrat în această săptămână între primele 20 de poziţii ale topului britanic, după moartea cântăreţei, care a decedat pe 18 iunie.

ADVERTISING

Ce este "Rough And Rowdy Ways", care a uimit lumea muzicală

"Rough And Rowdy Ways" este primul album cu piese originale înregistrate de Bob Dylan după o pauză de opt ani. Acest material discografic a fost primit cu recenzii elogioase de criticii de specialitate, revista Rolling Stone numindu-l "unul dintre cele mai nepieritoare albume ale sale din toate timpurile", iar cotidianul The Guardian l-a descris ca pe "un testament al măreţiei sale eterne".

https://www.facebook.com/bobdylan/videos/261570555057029/
ADVERTISING

Noul record stabilit vineri seară de Bob Dylan intervine la 56 de ani după ce artistul american a ocupat pentru prima dată locul întâi în topul britanic, performanţă reuşită cu cel de-al doilea album de studio al său, intitulat "The Freewheelin' Bob Dylan".

Noul album este al nouălea din discografia sa care a ajuns pe primul loc în topul britanic, fapt care îl plasează pe Bob Dylan la egalitate cu trupa Queen şi cu grupul Abba în clasamentul din toate timpurile dedicat artiştilor care au reuşit de cele mai multe ori această performanţă. În acest clasament, primul loc este ocupat de trupa The Beatles, cu 15 albume plasate în fruntea topului britanic.

În topul britanic din această săptămână, pe locul al doilea se află un alt septuagenar, Neil Young, cu albumul "Homegrown", potrivit reprezentanţilor Official Charts Company, instituţia care alcătuieşte acest clasament muzical.

Pe următoarele trei poziţii se află albumele "Chromatica" (Lady Gaga), "Divinely Uninspired To A Hellish Extent" (Lewis Capaldi) şi "Fine Line" (Harry Styles).


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇