În cadrul UBF #3, pe 2 aprilie 2023, Bluescore va lansa primul lor album, care se numeşte Six 21. Bluescore este un trio energic cu un repertoriu solidificat, rodat în zeci de concerte, compus în majoritate din piese clasice de blues, funk și soul, dar și cu compoziții proprii, care propun auditoriului o călătorie agreabilă în alt univers muzical, atât ca textură sonoră, cât și ca stare emoțională.
Bateristului grupului ne-a trimis din Statele Unite următorul mesaj:
„Bună Radu! Aceasta este coperta albumului nostru, care se numeste Six 21. Numele denota Iunie 2021 (iunie fiind luna 6), deoarece în acea perioadă, scena muzicală a revenit oarecum la normal, după pandemie, iar noi am făcut atunci un turneu şi am înregistrat albumul. A fost o senzaţie bună pentru noi ca artişti şi bineînţeles, pentru public, aşa că ne-am gândit să marcăm acel moment prin titlul piesei mele, care a devenit şi titlul albumului. Aştept cu plăcere să ne revedem şi să cântăm la festivalul vostru!” (Liviu Pop)
Bluescore este un real eveniment de contopire a bluesului cu alte stiluri muzicale, care a luat naştere în 2015, la o întâlnire a lui Liviu Pop cu excepţionalii muzicieni, Raul Kușak și Hanno Hoefer, binecunoscuți profesioniști de jam- session, care fac deliciul iubitorilor de blues și jazz și a altor fuziuni născute spontan pe scena de concert.
În ultima vreme, proiectul Bluescore a fost extrem de apreciat de fanii jazzului şi bluesului, atât pentru spontaineitatea interpretărilor, expresivitatea tehnică desăvârşită şi, nu în ultimul rând, adaptibilitatea la reacţia publicului. Niciun concert nu seamănă unul cu celălalt. Am fost prezent la multe show-uri Bluescore, pe scena de festival sau pe scena mică de club şi, de fiecare dată, personalităţile celor trei se îmbină armonios şi extrem de benefic pentru un spectacol de sinteză al bluesului şi jazzului.
Bilete pe: Ambilet.ro
Detalii despre Bluescore aici: Bluescore – Urban Blues Fest
Radu Lupaşcu
15 martie 2023
Foto: Adrian Mociulschi
DESPRE Urban Blues Fest #3
A treia ediţie Urban Blues Fest #3 va avea loc între 31 martie şi 2 aprilie, în The Pub Universităţii şi va reuni artişti din lumea bluesului mioritic, dar şi invitaţi de seamă din Serbia, Austria şi Statele Unite. Cap de afiş vor fi: AXiS, MARIUS DOBRA BLUES BAND şi BLUESCOR.
Program vineri 31 martie:
Watzzy's Solo Guitar Madness/#singurcuc
Bluesette Duo - Alex Tomaselli şi Ralù Stoica
AXIS (Ro/Serbia)
Program sâmbătă 1 aprilie:
Dusty Ride
Dr. Feel Blues
Marius Dobra Band (Austria)
Program duminică 2 aprilie
Fiare Vechi
Laura And The Blue Workers
Bluescore (USA/RO)
În completarea regalului urban de 3 zile, UBF #3 este întregit de o serie de evenimente ce vor oferi publicului o experienţă de festival completă: incintele The Pub Universităţii vor găzdui două expoziţii foto, un târg de vinyluri, dar şi inedite lansări de carte, precum şi o lansare de album.
Parteneri: the-pub.ro, greenties.ro, AmBilet – Bilete online, nordikgroup.ro, Oana Gîtej, radioromaniacultural.ro, clasicradio.ro, contacteculturale.ro, artasunetelor.ro, zilesinopti.ro.
Organizator: Asociaţia Green Ties
Event manager: Radu Lupaşcu