Artiști români contemporani vin la Zilele Culturii Urbane la ARCUB

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
poster_Zilele-Culturii-Urbane-la-ARCUB

Unele dintre cele mai noi proiecte ale creativilor din București pot fi văzute între 14 și 16 ianuarie 2022 cu ocazia „Zilelor Culturii Urbane la ARCUB. Artiști români contemporani în prim plan”. Proiectul organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB marchează Ziua Culturii Naționale cu o serie de evenimente selectate din proiectele culturale ale Programului de finanțare „București – Oraș deschis” 2021.

Punând accent pe modelele noi de expresie culturală, ARCUB celebrează Ziua Culturii Naționale cu un program eclectic de evenimente realizat în colaborare cu nouă operatori culturali din București. În weekendul 14-16 ianuarie, „Zilele Culturii Urbane la ARCUB. Artiști români contemporani în prim plan” animă spațiile Hanului Gabroveni cu ateliere de dans contemporan, expoziții de artă vizuală și proiecții de film documentar, dar și unele dintre cele mai recente proiecte de teatru din București.

Proiectul „UnShame Dance”, creat de Asociația Developing Art şi co-finanţat de Primăria Capitalei prin ARCUB în cadrul Programului „Bucureşti – Oraş deschis” 2021, aduce la Zilele Culturii Urbane de la ARCUB atelierele de dans contemporan și un jam session cu muzică live lansate toamna trecută în cadrul primei ediții a proiectului. 

ADVERTISING

În continuarea proiectului „În Bucureștiul iubit” prezentat la Atelierele Malmaison sub umbrela Programului „Bucureşti – Oraş deschis” 2021, Galeria Ivan participă la Zilele Culturii Urbane la ARCUB cu expoziţia „Imagini. Amintiri”, ce aduce în prim plan lucrările artistei Florina Coulin despre orașul București. Expoziţia „Imagini. Amintiri” este vernisată vineri, 14 ianuarie și poate fi vizitată până la finalul lunii în sălile de la primul etaj al ARCUB Gabroveni. În cadrul expoziției, sunt programate proiecții ale unor filme documentare inedite, printre care pelicula din 1977 realizată de artistul Ion Grigorescu „În Bucureștiul iubit”, care a inspirat ideea proiectului.

Asociația „Centrul Cultural pentru Imagine și Sunet” (Image and Sound) a pregătit pentru Zilele Culturii Urbane la ARCUB o selecţie de proiecții de film mut cu muzică live, prezentate pentru prima dată în această formulă în cadrul Short Sounds: Silent Romanian Documentary. Un experiment audiovizual ce a urmărit reactivarea arhivei de film românesc şi fără sunet, Short Sounds: Silent Romanian Documentary prezintă pe 15 ianuarie la ARCUB, Sala Coloanelor, filme documentare realizate în perioada 1897-1940, adaptate sonor de Makunouchi Bento şi curatoriate de Călin Boto.

ADVERTISING

La parterul și subsolul Hanului Gabroveni, Zilele Culturii Urbane la ARCUB prezintă publicului proiectul de mentorat artistic adresat tinerilor din București „Open Practice Society”. Proiectul inițiat de Asociația Qolony – Colonia pentru Artă și Știință a fost unul dintre titlurile câștigătoare ale Programului „București – Oraș deschis” 2021 și este expus la ARCUB în perioada 15-30 ianuarie 2022.

Zilele Culturii Urbane la ARCUB sunt completate de o serie de „Dialoguri cu scriitori despre oraşul Bucureşti” moderate de Svetlana Cârstean. Parte a proiectului „Dragă B. Scrisori către oraşul Bucureşti”, cele trei conferinţe din 14, 15, respectiv 16 ianuarie aduc la ARCUB pe cei unsprezece autori români care au participat în proiect. Un instrument de mapare a relaţiei cu Bucureştiul, proiectul „Dragă B.” conţine scrisori către Bucureştiul pandemic semnate de Andreea Răsuceanu, Bogdan Alexandru Stănescu, Bogdan Ghiu, Mihai Duţescu, Cristian Iftode, Simona Popescu, Vasile Ernu, Katia Pascariu, Ioana Pârvulescu, Luiza Vasiliu, alături de iniţiatoarea proiectului, scriitoarea Svetlana Cârstean.

Din programul celor trei zile de evenimente culturale de la ARCUB, face parte și o selecție de filme documentare ale ediției din 2021 a Bucharest International Dance Film Festival. Titlurile sunt curatoriate de echipa Asociației Tangaj Collective și vor fi proiectate la Sala Mare ARCUB în zilele de 14 și 15 ianuarie

ADVERTISING

Teatrul unteatru de copii participă la Zilele Culturii Urbane la ARCUB cu spectacolul „Clara si timpul liber” care a primit Premiul Special al Juriului la ultima ediție a Bucharest Fringe, iar Vanner Collective și Apollo111 Teatrul aduc spectacolul Cassandra, desemnat Cel mai bun spectacol la Bucharest Fringe #11. Asociația Untold Stories prezintă producția teatrală „Cel mai bun copil din lume”, un produs cultural unic care a făcut parte din Programul „București – Oraș deschis” 2021 și care promovează identitatea romă contemporană, deconstruind prin umanitate și empatie stereotipurile asociate romilor. Spectacolele de teatru din cadrul Zilelor Culturii Urbane la ARCUB se joacă în ultima zi de evenimente, duminică, 16 ianuarie, la Sala Mare și Sala Studio.

Program Zilele Culturii Urbane la ARCUB. Artiști români contemporani în prim plan

14-16 ianuarie 2021

ARCUB - Hanul Gabroveni

VINERI, 14 ianuarie 2022

18.00 Sala Arcelor / Atelier de dans contemporan „Unshame Dance” (cu coregrafa Irina Marinescu) / Asociația Developing Art 

18.00 Sala Coloanelor, Sala Lipscani, Sala Gabroveni / Vernisaj expoziție „Imagini. Amintiri” în cadrul proiectului „În Bucureştiul iubit” (14-30 ianuarie) / Galeria Ivan

19.00 Sala Coloanelor / Proiecție de film documentar „În Bucureștiul iubit” (eveniment conex al expoziției „Imagini. Amintiri” din cadrul proiectului „În Bucureștiul iubit”) / Galeria Ivan

19.30 Sala Cafenea / Dragă B. – Dialoguri cu scriitori despre oraşul Bucureşti moderate de Svetlana Cârstean (invitate: Andreea Răsuceanu, Ioana Pârvulescu) 

20.00 Sala Mare / Film documentar (selecție BIDFF 2021) / Asociația Tangaj Collective

SÂMBĂTĂ, 15 ianuarie 2022

16.00 Sala Arcelor / Atelier de dans „Corpul nostru” în cadrul „Unshame Dance” (cu coregrafa Carmen Coțofană)    

17.00 Sala Cafenea, Sala Bolţilor / Vernisaj expoziție „Open Practice Society” (15-30 ianuarie) / Asociația Qolony – Colonia pentru Artă și Știință 

18.00 Sala Mare / Proiecție de film „Summer of Soul” (selecție BIDFF 2021) / Asociația Tangaj Collective

19.00 Sala Cafenea / Dragă B. – Dialoguri cu scriitori despre oraşul Bucureşti moderate de Svetlana Cârstean (invitaţi: Mihai Duțescu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Cristian Iftode, Simona Popescu)

19.30 Sala Coloanelor / Proiecție de film documentar & performance muzical live 

„Documentare de actualitate 1897-1940” @live Makunouchi Bento / Asociația „Centrul Cultural pentru Imagine și Sunet” (Image and Sound)

DUMINICĂ 16 ianuarie 2022

11.00 Sala Mare / Spectacol de teatru pentru copii „Clara și timpul liber” (5-12 ani) / Teatrul unteatru de copii

15.00 Sala Coloanelor / Proiecție de film documentar „Axele strâmbe ale orașului – 1994” (eveniment conex al expoziției „Imagini. Amintiri” din cadrul proiectului „În Bucureștiul iubit”) / Galeria Ivan

17.00 Sala Coloanelor / Proiecție de film documentar „Colentina / Balta Albă / Cutremurul – din 1977” (eveniment conex al expoziției „Imagini. Amintiri” din cadrul proiectului „În Bucureștiul iubit”) / Galeria Ivan

17.30 Sala Cafenea / Dragă B. – Dialoguri cu scriitori despre oraşul Bucureşti moderate de Svetlana Cârstean (invitaţi: Bogdan Ghiu, Katia Pascariu, Vasile Ernu)

18.00 Sala Studio / Spectacol de teatru lectură „Cel mai bun copil din lume” / Asociația Untold Stories

19.00 Sala Mare / Spectacol de teatru „Cassandra” / Vanner Collective și Apollo111 Teatrul

20.30 Sala Arcelor / Jam session „Unshame Dance”. Muzică live de Alexandros Raptis şi Denis Bolborea) / Asociația Developing Art

Participarea la evenimentele din cadrul „Zilelor Culturii Urbane la ARCUB” este gratuită, în limita locurilor disponibile, iar accesul se face după prezentarea Certificatului Verde.

Accesul la atelierele de dans din 14, respectiv 15 ianuarie se face pe bază de programare/înscriere la adresa inscrieri@arcub.ro. Numărul de participanți/atelier este de 15 persoane.

ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. Proiectele inițiate și desfășurate de ARCUB în anii de activitate au contribuit la diversificarea vieții culturale a orașului, precum și la înscrierea acestuia în rândul marilor capitale ale lumii.

ARCUB este organizatorul Festivalului internațional al luminii – Spotlight, Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!, al singurului festival internaţional de jazz din Capitală, Bucharest Jazz Festival și al Zilelor Bucureștiului.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇