Xabi Alonso, prezentat oficial în Premier League la o formație surpriză

Xabi Alonso, prezentat oficial în Premier League la o formație surpriză
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Xabi Alonso, legendarul jucător al celor de la Liverpool și Real Madrid, a făcut o alegere surpriză în ce privește viitoarea sa formație pe care o va antrena din sezonul următor.

Campionul mondial și european cu Spania, Alonso a acceptat oferta celor de la Chelsea Londra, și va antrena pentru prima dată în Premier League, din sezonul următor, după experiențele de la Leverkusen și Real.

Spaniolul își va începe rolul pe 1 iulie 2026, după ce a semnat un contract valabil 4 ani pe Stamford Bridge.

„Una dintre cele mai respectate figuri din fotbalul modern, Alonso ajunge la Chelsea având deja experiență ca antrenor la cel mai înalt nivel al fotbalului european”, se arată în prezentarea oficială de pe site-ul clubului.

ADVERTISING

Alonso a rămas liber de contract după ce a antrenat marele Real în prima parte a sezonului, unde a fost dat afară după 34 de meciuri.

Cea mai mare realizare a sa în CV este titlul cucerit cu Leverkusen acum un an, după un sezon în care a fost invicibil. Plus Cupa Germaniei, dar și o finală pierdută de Europa League cu Atalanta.

”Chelsea este unul dintre cele mai mari cluburi din fotbalul mondial și simt o imensă mândrie să devin antrenorul acestui mare club. Din discuțiile pe care le-am avut cu grupul de proprietari și cu conducerea sportivă, a devenit clar că împărtășim aceeași ambiție.

ADVERTISING

Vrem să construim o echipă capabilă să concureze constant la cel mai înalt nivel și să lupte pentru trofee. Există un talent mare în lot și un potențial enorm la acest club de fotbal, și va fi o mare onoare pentru mine să-l conduc. Acum, accentul este pus pe munca asiduă, pe construirea culturii potrivite și pe câștigarea trofeelor”, a declarat Alonso la prezentarea sa oficială.

Chelsea e în pericol totuși să rateze cupele europene, fiind pe 9 în clasament acum și ratând sâmbătă finala Cupei Angliei după un 0-1 cu Manchester City.

ADVERTISING

D.A.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google