Jucătoarea belarusă de tenis Victoria Azarenka, dublă campioană la Australian Open, a declarat că se simte devastată de suferinţa poporului din Ucraina după invazia Rusiei de săptămâna trecută, transmite Reuters.
”Sunt devastată de acţiunile care au avut loc în ultimele zile contra Ucrainei şi în această ţară. Este sfâşietor să vezi câţi oameni nevinovaţi au fost afectaţi şi continuă să fie afectaţi de asemenea violenţe. Încă din copilărie, am văzut şi am trăit cu convingerea că popoarele din Ucraina şi Belarus, ca naţiuni, sunt prietene şi se susţin una pe alta. Este greu să fii martor la violenta despărţire care are loc în prezent, în loc să găsească susţinere şi compasiune unul pentru celălalt”, a declarat Azarenka, 32 ani, fost lider WTA (2012), numărul 16 mondial în prezent.
Lumea sportului a reacţionat la invazia din Ucraina imediat şi a exclus sportivii din Rusia şi Belarus din majoritatea competiţiilor internaţionale. La tenis, jucătorii din cele două ţări pot participa însă doar în turneele individuale şi fără abordarea însemnelor naţionale.
Azarenka a făcut un apel la pace şi speră că războiul se va încheia cât mai repede: ''Inima mea este alături de cei care indirect sau direct au fost afectaţi de acest război care cauzează atâta durere şi suferinţă pentru multă lume. Sper şi îmi doresc pace şi sfârşitul războiului''.
De la începutul războiului, peste 2.000 de civili ucraineni şi-au pierdut viaţa, sute de clădiri au fost distruse, inclusiv locuinţe, spitale, grădiniţe şi facilităţi de transport, conform ultimului raport al Serviciului de urgenţă al Ucrainei.
Naţiunile Unite au estimat că de la invazia Ucrainei de săptămâna trecută, peste 870.000 de oameni au părăsit ţara şi acest aflux este în creştere în timp ce Europa se pregăteşte pentru cea mai mare criză de refugiaţi din acest secol.