Victor Pițurcă a fost întrebat dacă vine la echipa națională în locul lui Mircea Lucescu.
Retras din antrenorat de câțiva ani buni, Pițurcă a afirmat că, deși șansele sunt mici, nu exclude acest scenariu.
„La echipa națională am renunțat, știți, într-un moment bun pentru mine. Am spus atunci: ‘cine știe peste câți ani voi reveni’. Sigur că mă gândesc tot timpul că n-am reușit o calificare la un Campionat Mondial. Mă bate acest gând. Cine știe? Eu cred că nu, dar…”, a spus Pițurcă, potrivit Golazo.ro.
De asemenea, antrenorul a vorbit și despre posibilitatea de a prelua o echipă din România.
"Am spus că în țară nu voi mai antrena. Nu știu, poate doar Steaua. Nu zic nu 100%, pentru că s-ar putea întâmpla să fiu convins într-un fel. Poate cine știe, o echipă bună, de locurile 1-3, poate aș fi convins", a explicat el.
Victor Pițurcă a condus naționala României în trei rânduri: 1998-1999, 2004-2009 și 2011-2014.
În primul său mandat, a dus echipa la Euro 2000, însă a plecat înainte de turneu, în urma unui conflict cu liderii vestiarului, Gică Hagi și Gică Popescu, fiind înlocuit de Emeric Ienei.
A doua perioadă a fost cea mai lungă și l-a găsit din nou în postura de calificat la un turneu final, Euro 2008, după ce România a terminat peste Olanda în preliminarii. La competiția din Elveția și Austria, tricolorii au strâns două puncte în meciurile cu Franța, Italia și Olanda.
În ultimul său mandat, România a pierdut barajul pentru Mondialul din 2014 în fața Greciei, 2-4 la general. Pițurcă a mai apucat să stea pe bancă în primele trei dueluri din preliminariile Euro 2016, perioadă în care echipa a adunat 7 dintre cele 20 de puncte cu care a încheiat campania, adică 35%.
