Universitatea Craiova și-a asigurat bani de la UEFA și în acest sezon după ce s-a calificat în play-off-ul Europa League.
Calificarea este echivalentă cu cel puțin participarea pe tabloul principal din Conference League, unde Universitatea Craiova ar ajunge dacă ar pierde dubla din play-off-ul Europa League cu Ararat-Armenia. Indiferent de rezultat, UEFA va vira bani în conturile oltenilor, care pregătesc noi transferuri.
Universitatea Craiova vrea jucători noi
Craiova i-a transferat în această vară pe Răzvan Sava, Simone Elisor, Heri Tavares și Ronaldo Webster, iar Mihai Rotaru, patronul Universității Craiova, a anunțat că există negocieri pentru cel puțin încă două mutări.
"Noi ne mai dorim să aducem doi jucători. (…) Mai vrem 2-3 jucători. Suntem în negocieri cu doi", a declarat Mihai Rotaru, la Digi Sport.
Victoria cu KuPS Kuopio i-a asigurat Universității Craiova cel puțin prezența pe tabloul principal din Conference League, ceea ce ar însemna un venit care poate urca până 10 milioane de euro luând în calcul suma primită pentru accederea pe tablou, banii proveniți din rezultate și din biletele vândute la meciurile de pe teren propriu.
În cazul calificării pe tabloul principal din Europa League, după dubla cu Ararat-Armenia, veniturile europene ar crește considerabil.
9,7 milioane de euro investite în transferuri în ultimii doi ani
Universitatea Craiova a investit o sumă impresionantă în transferuri în ultimele două sezoane.
În sezonul 2025/2026 a cheltuit 4,33 milioane de euro pe aducerile lui Assam Al-Hamlawi, Luca Băsceanu, Oleksandr Romanchuk, Mihnea Rădulescu, Pavlo Isenko, Monday Etim, Darius Fălcușan, Nicola Stevanovic și David Matei.
În această vară, Universitatea Craiova a plătit 5,4 milioane de euro pentru Răzvan Sava, Simon Elisor, Heri Tavares și Ronaldo Webster.
