Universitatea Craiova îi transmite un avertisment antrenorului Filipe Coelho după eliminarea din Europa League

Universitatea Craiova îi transmite un avertisment antrenorului Filipe Coelho după eliminarea din Europa League
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Universitatea Craiova i-a transmis un mesaj direct lui Filipe Coelho, antrenorul echipei, după eliminarea din Europa League.

Universitatea Craiova a fost eliminată dramatic din play-off-ul Europa League, scor 2-1 la general, de Ararat-Armenia. Armenii au câștigat la limită în retur, cu un gol marcat dintr-un penalty repetat în prelungirile partidei, și au „retrogradat-o” pe Craiova pe tabloul din Conference League.

Filipe Coelho, în pericol la Universitatea Craiova?

Prin vocea lui Pavel Badea, președintele clubului, Universitatea Craiova i-a transmis antrenorului portughez că rezultatele din ultima perioadă nu se ridică la nivelul așteptărilor.

ADVERTISING

"El este responsabil pentru rezultate, iar rezultatele nu se ridică la nivelul aşteptărilor noastre. Aveam ca obiectiv calificarea într-o grupă europeană. Ne doream Champions League, dar s-a demonstrat că nivelul este mult prea ridicat. Aveam ocazia de a merge în Europa League, adversarul a fost clar sub noi", a declarat Pavel Badea, la Prima Sport.

Filipe Coelho a fost instalat pe banca Universității Craiova în noiembrie 2025 și a câștigat titlul și Cupa României, ducând la capăt munca începută de Mirel Rădoi.

ADVERTISING

Universitatea Craiova, eliminată dramatic din Europa League

Universitatea Craiova a fost eliminată din Europa League de Ararat-Armenia după un final de infarct. Armenii au câștigat cu 1-0, deși Laurențiu Popescu a apărat două penalty-uri. În tur, scorul a fost 1-1. Eroul negativ poate fi considerat Romanchuk, care a intrat în careu la primul penalty și arbitrul a decis astfel repetarea.

Per total, meciul nu a strălucit și s-a aprins abia pe final. Jocul din Armenia a fost pragmatic timp de 80 de minute, iar cele două echipe și-au împărțit momentele de dominare.

ADVERTISING

Prima repriză le-a aparținut oltenilor, însă ocaziile uriașe la poarta armenilor nu au fost multe, cu excepția unor șuturi din afara careului trimise de Assad și Cicâldău.

În partea secundă, armenii și-au ridicat nivelul și au început să aibă posesia, fiind tot mai prezenți în jumătatea oltenilor.

Chiar și așa, Craiova a fost aproape de gol prin Teles, care a fost blocat excelent de portarul advers.

Lucrurile s-au complicat în prelungiri, când Mora a comis un fault în suprafața de pedeapsă, dar Laurențiu Popescu a fost eroul oltenilor și a apărat execuția lui Lima. Totuși, Romanchuk a intrat în careu și a respins mingea apărată de Popescu, astfel că penalty-ul s-a repetat.

Dramatismul a continuat, iar Popescu a apărat din nou penalty-ul, însă mingea a ajuns la Lima, care nu a mai ratat.

Visul participării în Europa League s-a terminat astfel, ceea ce reprezintă o dezamăgire uriașă, având în vedere că Ararat-Armenia este o echipă mică.

Universitatea Craiova va continua în Conference League și își va afla vineri adversarele.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google