Un nou stadion modern în România

Un nou stadion modern în România
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

România va avea un nou stadion de cinci stele.

Arena va fi construită în Oradea și va avea și un hotel, iar valoarea totală a complexului sportiv va fi de peste 45 de milioane de euro + TVA.

"În ultima ședință a Consiliului Local din acest mandat, azi, 12 Octombrie – Ziua Oradiei, a fost aprobat studiul de fezabilitate a viitorului Complex Sportiv.

Proiectat a fi construit pe strada Făgăraşului, între actualul amplasament al grădinii zoologice şi noua sală de sport aflată în construcție, complexul va cuprinde 3 obiective:

ADVERTISING
  1. Stadionul cu 16.291 de locuri.
  2. Piața de acces pietonal şi parcarea subterană de 150 de locuri.
  3. Hotelul, zona de conferințe şi spa.

Valoarea estimată a complexului sportiv este de peste 45 milioane euro, plus TVA.

În perioada următoare vom susține proiectul în comisiile de specialitate tehnico-economice ale Companiei Naționale de Investiții și Ministerului Dezvoltării, în așa fel încât să se poată adopta hotărârea de guvern privind aprobarea indicatorilor acestei investiții.

Dacă totul merge bine, ne propunem ca la finalul anului viitor să avem un contract de execuție semnat pentru începerea lucrărilor", a anunțat primarul orașului Oradean, Ilie Bolojan, pe pagina sa de Facebook.

ADVERTISING
https://www.facebook.com/ilie.bolojan/posts/2839833616119943

Iată ce mai poți citi astăzi pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇