Un fost jucător important al echipei naționale a României s-a uitat la primele meciuri de la Cupa Mondială 2026 și a răspuns întrebării dacă cumva echipa noastră ar fi avut șanse la calificarea în 16-imi.
Despre Tiberiu Ghioane vorbim, fost jucător la Dinamo Kiev sau Rapid, mijlocaș cu 22 de apariții în prima reprezentativă a României, acum în vârstă de 44 de ani, retras de mult din competițiile sportive.
După primele 8 meciuri jucate la CM, e timpul primelor concluzii. Iar Ghioane spune franc că echipa noastră, antrenată acum de Hagi, s-ar fi calificat fără discuție pe mai departe:
„N-am văzut meciul, dar am văzut dimineață că a câștigat Australia (n.r. vs. Turcia). Dacă ne calificam, obligatoriu ieșeam din grupă, mai ales că se poate califica și locul 3. Din păcate, suntem la televizor… Cine știe când vom mai ajunge la Mondial?
Toate echipele au șanse în grupe, practic. Cu o victorie, te poți califica. Din 48 de echipe, 32 se califică mai departe.
Mă gândeam că vor fi scoruri mari, dar uite că a fost foarte echilibrat până acum. Doar SUA ce a câștigat la scor mai mare. În rest, echipele mai mici au jucat destul de bine. Și Qatar-ul a făcut egal, incredibil. Iar Scoția, doar 1-0 cu Haiti?! Foarte puțin. Meciul Scoției nu l-am văzut, s-a uitat băiatul meu.
Echipele așa-zis mai mici au progresat mult, sunt foarte multe naționale de care abia am auzit și care până acum nu s-au făcut de râs. N-am văzut nicio echipă care să se facă de râs. Mi se par foarte multe echipe. Poate ar trebui ca numărul de echipe să scadă la edițiile viitoare, 48 mi se par prea multe. Poate aici e doar un experiment…”, a vorbit Ghioane, chestionat printre altele de grupa în care a fost repartizată Turcia, aceea unde am fi putut fi noi, într-un interviu pentru GSP.ro.
Ghioane a strâns 37 de meciuri în grupele Champions League în cariera sa, fiind un mijlocaș defensiv extrem de apreciat la vremea sa.
D.A.
