Un jucător de la CFR Cluj spune că vrea să devină cel mai bun atacant din istoria fotbalului.
Atacantul ghanez Emmanuel Yeboah a avut o ascensiune rapidă la CFR Cluj și spune că idolii săi sunt Robert Lewandowski și Asamoah Gyan.
"Îmi place stilul lor și întotdeauna am vrut să marchez. De aceea îmi modelez jocul în jurul lor deoarece ei au înscris foarte mult", a spus Yeboah pentru GhanaSoccerNet.
De asemenea, el mai susține că "vreau să devin cel mai bun atacant din istoria fotbalului".
În același interviu, atacantul în vârstă de 20 de ani a vorbit despre emoțiile pe care le-a avut înainte să se transfere la CFR Cluj.
"Când am auzit că urma să semnez cu CFR Cluj nu am putut să dorm. Nu a fost ușor pentru mine deoarece am vrut să călătoresc în Europa și să joc pentru un club mare, dar visul nu se oprește aici, vreau să ajung ca Victor Osimhen", a completat Yeboah.
În acest sezon, Yeboah a marcat 3 goluri în cele 40 de meciuri disputate pentru CFR Cluj în toate competițiile.