Un fost mare internațional belgian și-a anunțat retragerea

Un fost mare internațional belgian și-a anunțat retragerea

Fostul internaţional belgian Marouane Fellaini a decis să pună capăt carierei sale de fotbalist profesionist la vârsta de 36 de ani, a anunţat sâmbătă mass-media belgiană.

Fellaini şi-a făcut debutul la Standard Liege, cu care a cucerit titlul de campion al Belgiei, în 2008. În acelaşi an, el a fost recrutat de Everton în schimbul sumei de 20 de milioane de euro, devenind cel mai scump transfer din istoria fotbalului belgian la momentul respectiv.

"Big Mo" a îmbrăcat de 177 de ori tricoul "caramelelor", înainte de a semna cu o altă echipă din Premier League, Manchester United, în vara lui 2013. Fotbalistul belgian a cucerit cu United o Cupă a Ligii (2016), o Cupă Angliei şi o Supercupă (ambele în 2017), precum şi trofeul Europa League (tot în 2017).

ADVERTISING

În 2019, mijlocaşul a semnat cu echipa chineză Shandong Taishan, cu care şi-a încheiat contractul în noiembrie 2023.

Marouane Fellaini are 87 de selecţii în reprezentativa Belgiei, pentru care a marcat de 18 ori. El a participat la Cupa Mondială din 2014, la EURO 2016, precum şi la Mondialul din 2018, la care Belgia s-a clasat pe locul al treilea.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇