Un fost jucător din Premier League a murit la doar 39 de ani

Un fost jucător din Premier League a murit la doar 39 de ani
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fostul component al formațiilor de primă ligă engleză Leeds, Cardiff sau Middlesbrough, ivorianul Sol Bamba a murit la 39 de ani.

Omul care ajunsese între timp antrenor principal la Adanaspor, formație care evoluează în liga a doua din Turcia, fost fundaș important în Premiership, a încetat din viață după o luptă cu o maladie necruțătoare.

Clubul din Turcia a anunțat faptul că lui Bamba îi recidivase boala apărută prima dată în 2020, în decembrie, e vorba de un limfom non-Hodgkin. Acesta este un tip de cancer al sistemului limfatic, care este și sediul apărării imunitare a organismului. În cadrul limfomului non-Hodgkin, o parte dintre celulele albe, numite limfocite, se multiplică în mod necontrolat și pot alcătui formațiuni tumorale în corp.

ADVERTISING

Deși inițial anunțase că se vindecase, Souleymane Bamba a avut o stare generală de rău înaintea partidei cu Manisa FK din campionat. El s-a retras din fotbal în 2022 și a devenit antrenor secund la fosta lui echipă, Cardiff, înainte de a ajunge la Adanaspor.

Clubul Leeds a postat un mesaj emoționant, după anunțul decesului antrenorului: „Toată lumea din club este devastată după ce a aflat această veste. Condoleanțe familiei și prietenilor săi în acest moment tragic. Odihnește-te în pace, Sol! Vei fi mereu în inimile noastre!”.

ADVERTISING

”Souleymane Bamba, antrenorul nostru principal, s-a îmbolnăvit înaintea meciului cu Manisa și a fost transportat la Spitalul Universitar. Din păcate, a pierdut acolo lupta cu boala. Condoleanțe familiei și apropiaților săi!”, a sunat și comunicatul celor de la Adana.

Sol Bamba a avut 46 de apariții pentru Coasta de Fildeș.

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!