Un cunoscut antrenor de tenis din lume, cel care i-a coordonat din tribune pe Roger Federer și Lindsay Davenport, printre alții, a vorbit despre șansele pe care le are Rafa Nadal să cucerească primul trofeu de Mare Șlem al anului.
Vorbim de Paul Annacone, un om cu o voce extrem de competentă în tenisul mondial. Spaniolul poate, în lipsa lui Federer la Melbourne, să devină cel mai titrat tenismen din istorie, putând câștiga al 21-lea titlu de Mare Șlem din palmaresul său.
Acesta crede că Nadal poate cuceri ușor Australian Open, însă numai dacă în finală va întâlni pe oricine altcineva în afara lui Novak Djokovici, liderul mondial ATP.
Dar Djokovici are șansa numărul 1 cu siguranță la Melbourne, având aici 8 titluri, fiind de departe cel mai prolific tenismen din istoria AO.
"Gândesc foarte simplu aici, Rafa este puțin mai slab pe hard decât Novak mai ales, care știm cât de bine se simte la Melbourne, dar și decât Roger pe suprafață dură rapidă. Însă e mai bun decât oricine altcineva pe această suprafață. Dacă îl va întâlni pe Novak la finalul competiției în Australia, nu pot paria pe el 100 la sută, însă dacă joacă cu oricine altcineva, e clar favorit să câștige trofeul. Cel mai important aspect pentru Nadal este să treacă fără bătăi de cap de prima săptămână de concurs, apoi îi va fi mai ușor", a declarat Annacone într-o intervenție pentru televiziunea Tennis Channel.
Garbine Muguruza, eliminată încă din optimile de finală de la Abu Dhabi
Australian Open se va ține la Melbourne în acest an între 8 și 21 februarie, puțin decalat de această dată, din cauza pandemiei de coronavirus.
D.A.
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:
Simona Halep dezvăluie cea mai mare dorință pe care o are după ce se va retrage din activitate
Cine sunt cele trei tenismene care au „coșmaruri” cu Simona Halep
Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro
Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.