Tyson Fury câștigă meciul anului în box, deși a fost trimis la podea (Video)

Tyson Fury câștigă meciul anului în box, deși a fost trimis la podea (Video)

Boxerul britanic Tyson Fury (35 de ani), campionul mondial WBC la categoria grea, l-a învins după o decizie extrem de controversată pe Francis Ngannou (37 de ani), fostul campion mondial UFC la categoria grea.

Într-o luptă extrem de așteptată în acest an 2023, a avut loc o decizie împărțită a celor 3 arbitri, doi dintre ei dându-l învingător pe Fury. Deciziile celor 3 arbitri au fost: 95-94 pentru Ngannou, 96-93 pentru Fury și 95-94 pentru Fury.

Înfruntarea s-a desfășurat pe parcursul a 10 reprize de 3 minute, duelul fiind unul oficial, după regulile boxului profesionist, chiar dacă centura WBC a lui Fury nu a fost pusă în joc. Lupta s-a desfășurat pe Kingdom Arena, la Riad, în Arabia Saudită, în fața a peste 22.000 de fani.

ADVERTISING

În runda a treia, Ngannou l-a trimis pe campionul mondial WBC la podea, cu un croșeu de stânga nimicitor. Sportivul din Camerun a părut mai bun pe toată durata meciului, mai proaspăt, mai incisiv, însă decizia arbitrilor a revoltat lumea boxului.

Campionul mondial rămâne neînvins la profesioniști, după 35 de lupte, aceasta fiind prima pentru Ngannou la acest nivel. Bursa pentru englez la capătul meciului a fost una de 57,5 milioane de dolari, în timp ce camerunezul va primi doar 27,5.

ADVERTISING

Tot la Riad, pe 23 decembrie, va avea loc lupta dintre Fury și Oleksandr Usyk, unde pe masă sunt toate centurile, WBA, WBC, WBO și IBF.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇