Sorana Cîrstea, tenismena româncă de pe locul 34 WTA, și-a aflat adversarele din cadrul turneului WTA de la Strasbourg, Franța, ultimul de pregătire de dinaintea Roland Garros-ului, care va începe din 28 mai.
Este un turneu de tip WTA 250, dotat cu premii în valoare totală de 225.480 de euro. Eleva lui Thomas Johansson va debuta contra unei sportive gazdă, Clara Burel, 108 WTA.
Apoi, în turul secund, o va putea întâlni pe Kaia Kanepi din Estonia, 71 mondial, cea care deja a trecut de runda inaugurală, învingând-o pe Xinyu Wang (China, 60 WTA) cu 6-3, 6-2.
În sferturi, românca ar putea evolua cu Bernarda Pera din SUA, iar în semifinale peste una dintre Elise Mertens (Belgia, 26 WTA) sau Elina Svitolina (540 WTA). În marea finală, sportiva născută la Târgoviște ar putea juca contra lui Magda Linette (Polonia, 19 WTA) sau Shuai Zhang (China, 29 WTA). Cîrstea este cap de serie 5 la Strasbourg.
Înainte de turneul de la Strasbourg, Cîrstea a avut parte de un invitat de lux la antrenamente, e vorba de fostul lider mondial ATP Marat Safin, campion la Australian Open în 2005.