FCSB se pregătește de barajul pentru Conference League, dar este și cu gândul la transferurile pe care le va efectua.
Roș-albaștrii vor să aducă 5 jucători în pauza de mercato din vară și să se întărească atât în defensivă, cât și în atac.
Strategia este clară: Mihai Stoica va propune câte doi jucători pentru fiecare post, iar Gigi Becali va alege unul dintre ei.
În plus, Becali anunță că este gata să plătească până la 6 milioane de euro pentru jucătorii doriți.
„MM mi-a zis că are doi jucători. Îi aduce să-i văd și aleg unul. O să bag 4-5-6 milioane de euro în transferuri. Ei fac selecția, iar eu o să mă uit 15 minute și dau ștampila. Am inteligență și îmi dau seama după cum plimbă mingea și după cum sare la cap de două ori. Am nevoie de cinci jucători: atacant, extremă dreapta, mijlocaș central, fundaș stânga și fundaș dreapta”, a spus Gigi Becali la Fanatik.
La capitolul plecări, FCSB s-a despărțit deja de Vlad Chiricheș, dar lista este mai lungă.
Vor mai pleca David Kiki, Daniel Graovac, Baba Alhassan și Mamadou Thiam.
