FCSB se pregătește să finalizeze transferul unui atacant din străinătate.
Roș-albaștrii au intrat în ultima fază a discuțiilor, iar mutarea se va produce în cel mult trei zile, potrivit managerului Mihai Stoica.
FCSB nu a făcut public deocamdată numele atacantului, de teamă că transferul ar putea pica.
În paralel, FCSB nu-și pierde speranța că Denis Drăguș ar putea semna, însă acesta nu a mai dat niciun semn.
Din informațiile SpotMedia.ro, între FCSB și Drăguș nu a mai existat nicio discuție în ultima lună. La ultima discuție, cei de la FCSB i-au transmis lui Drăguș să își rezilieze contractul cu Trabzonspor și apoi să dea un semn, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat.
„S-a mai mișcat ceva cu atacantul, cred că săptămâna asta se închide. Cred că reușim să-l aducem. Nu știu ce să răspund cu Drăguș, știu că Gigi când își dorește ceva nu contează când realizează, dar realizează. Nu contează nici câți jucători avem în lot. Ideea este că noi mai avem 3 locuri disponibile pe listă în acest moment, dintre care cel mult 2 străini.
Noi avem 23 de locuri disponibile pe lista A, care are 25 de locuri, dar trebuie să ai 4 jucători formați de club, noi avem doar 2, Udrea și Octavian Popescu. Dintre ceilalți 21 de jucători trebuie să fie maximum 13 străini și noi avem 11 străini. Trebuie să mai vină un român și un străin, dar nu știu dacă are sens pentru că am ieșit din Europa”, a declarat Mihai Stoica la Prima Sport 1.
FCSB are nevoie disperată de un atacant
FCSB a început sezonul cu un singur atacant de calibru, Denis Bîrligea. Acesta a marcat în meciul de deschidere, cu FC Argeș, însă apoi a ratat câteva ocazii uriașe și a intrat într-un con de umbră, după prestațiile din partidele cu Auda.
Ulterior, la meciul cu Farul din prima ligă, Bîrligea a avut o atitudine delăsătoare și a fost criticat de conducere.
