Tragedie în sportul românesc: Un jucător a murit în timpul unui meci

Tragedie în sportul românesc: Un jucător a murit în timpul unui meci
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un jucător de polo de la echipa Dinamo a decedat în timpul meciului de astăzi cu Rapid.

Sportivul, al cărui nume nu a fost confirmat oficial, făcea sport de mai bine de 15 ani și nu avea probleme de sănatate cunoscute, după cum anunță clubul din Șoseaua Ștefan cel Mare.

"Clubul Sportiv Dinamo este îndoliat de vestea teribilă primită în această după amiază.

Cu puțin înainte de ora 12:00, în timpul meciului din Superliga de polo dintre echipele Rapid București și Dinamo, disputat în Bazinul Giulești, unul dintre jucătorii noștri a acuzat o stare de rău.

ADVERTISING

Cu greu, acesta a ajuns la marginea bazinului, unde a fost ridicat, în stare de inconștiență, de jucători de la ambele echipe.

Cadrele medicale aflate la fața locului și cele sosite ulterior în urma apelurilor de urgență au încercat timp îndelungat să-l resusciteze, însă după aproximativ o oră a fost declarat decesul.

Tânărul poloist făcea sport de mai bine de 15 ani și nu avea probleme de sănătate cunoscute.

Clubul Dinamo transmite sincere condoleanțe familiei greu încercate de această pierdere cutremurătoare.

ADVERTISING

Suntem alături de familie și vom acorda tot sprijinul necesar.

Dumnezeu sa-l odihnească! Drum lin către îngeri", se arată într-un comunicat al CS Dinamo.

Clubul Sportiv Dinamo este îndoliat de vestea teribilă primită în această după amiază. Cu puțin înainte de ora 12:00, în...

Publicată de CS Dinamo Bucuresti pe Sâmbătă, 26 martie 2022

Conform ProSport, jucătorul în cauză ar fi Andrei Drăghici (23 de ani).


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇