Tatăl lui Novak Djokovic a răbufnit: "Ei îl ţin în captivitate și îl calcă în picioare"

Tatăl lui Novak Djokovic a răbufnit: "Ei îl ţin în captivitate și îl calcă în picioare"
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Familia tenismanului sârb Novak Djokovic a declarat ca acesta este victima unei „agende politice” în Australia, ea susţinându-l pe N.1 mondial căruia i-a fost interzisă joi intrarea în ţară pentru a-şi apăra titlul la Australian Open, scrie Reuters.

Djokovic, care nu a spus niciodată dacă s-a vaccinat sau nu împotriva Covid-19, a primit o ”derogare medicală” pentru a putea juca primul Grand Slam al anului (17-30 ianuarie). Această derogare, ale cărei motive nu au fost explicate, a stârnit multe critici în Australia, în presă, în lumea politică şi cea a sportului.

ADVERTISING

Djokovic, care a contestat joi în justiţie decizia autorităţilor australiene de a-i anula viza şi de a-l expulza din ţară, a obţinut o suspendare a acestei decizii şi în consecinţă nu va fi expulzat, urmând să rămână până luni într-un hotel din Melbourne.

"Ei îl ţin în captivitate. Îl calcă în picioare pe Novak ca să calce în picioare Serbia şi poporul sârb", a declarat joi tatăl lui Djokovic, Srdjan, pentru presa din Belgrad.

Premierul australian Scott Morrison a declarat mai devreme în cursul zilei că Djokovic nu va beneficia de un tratament special.

ADVERTISING

"Morrison şi cei asemenea lui au îndrăznit să-l atace pe Novak ca să aducă Serbia în genunchi. Serbia a arătat întotdeauna că el vine dintr-o ţară mândră", a spus Srdjan.

"Asta nu are nimic de-a face cu sportul, este o agendă politică. Novak este cel mai mare jucător şi cel mai mare sportiv din lume, dar sute de milioane de oameni din Occident nu pot suporta asta", a spus el.

Mai devreme, Srdjan l-a descris pe fiul său pentru site-ul Telegraf ca pe "Spartacus al noii lumi care nu tolerează nedreptatea, colonialismul şi ipocrizia".

ADVERTISING

Mama lui Djokovic, Dijana, a calificat situaţia drept "scandaloasă".

"Vor să-i taie aripile, dar ştim cât de puternic este", a spus el.

La conferinţa de presă, familia lui Djokovic a prezentat cele nouă trofee câştigate de tenisman la Australian Open, adăugând că va organiza un miting de susţinere în faţa clădirii Parlamentului Serbiei din centrul oraşului.

Niki Pilic, fostul mentor al lui Djokovic, a declarat pentru Reuters că situaţia este "o farsă". El a adăugat: "Politica s-a amestecat aici cu sportul aşa cum se întâmplă adesea."

În opinia sa, premierul australian "a încercat să mulţumească o parte a societăţii ţării sale şi să-şi îmbunătăţească ratingul politic slab".

Radmilo Armenulic, fost antrenor al echipei de Cupa Davis a Iugoslaviei, a afirmat că Djokovic a fost tratat "ca un criminal".

"L-au reţinut în prezenţa poliţiei. A fost ţinut într-o cameră timp de opt ore după ce fusese autorizat să participe la Australian Open de către comisia medicală", a declarat Armenulic pentru Reuters.

"Această decizie, în opinia mea, reflectă fărădelegea şi nu domnia legii. L-au tratat pe Novak ca pe un criminal şi un răufăcător ca să-l împiedice să câştige al 21-lea său turneu de Mare Şlem", a continuat Armenulic. 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇