TAS a anunțat decizia finală luată după ce FRF a făcut recurs în cazul incidentelor de la meciul cu Kosovo din Liga Națiunilor.
Veștile sunt proaste pentru naționala noastră, care a rămas cu suspendarea de un meci și vom juca fără spectatori contra Bosniei, la debutul în preliminariile pentru Cupa Mondială din 2026.
De asemenea, amenda de 128 de mii de euro rămâne în picioare.
"Tribunalul de Arbitraj Sportiv a anunțat decizia în privința apelului Federației Române de Fotbal în urma sancțiunilor UEFA după partida România – Kosovo, din noiembrie 2024.
TAS a menținut atât sancțiunea privind disputarea unui meci de pe teren propriu fără spectatori, cât și sancțiunea financiară primită din partea comisiei UEFA.
Naționala României va debuta în preliminariile CM 2026 în 21 martie, împotriva Bosniei-Herțegovina, pe teren propriu", a transmis FRF.
Decizia integrală confirmată de TAS:
- Amendarea Federației Române de Fotbal cu suma de 50.000 € și dispunerea închiderii stadionului Federației Române de Fotbal pentru următorul (1) meci în care Federația Română de Fotbal va juca în calitate de asociație gazdă, din cauza comportamentului rasist și/sau discriminatoriu al suporterilor săi (în legătură cu scandările xenofobe anti-maghiare).
- Amendarea Federației Române de Fotbal cu suma de 30.000 € pentru transmiterea de mesaje politice provocatoare, neadecvate unui eveniment sportiv.
- Amendarea Federației Române de Fotbal cu suma de 9.000 € pentru aruncarea de obiecte.
- Amendarea Federației Române de Fotbal cu suma de 4.500 € pentru utilizarea de materiale pirotehnice.
- Amendarea Federației Române de Fotbal cu suma de 8.000 € pentru folosirea unui laser.
- Amendarea Federației Române de Fotbal cu suma de 12.500 € pentru provocarea de tulburări în timpul intonării imnurilor naționale.
- Amendarea Federației Române de Fotbal cu suma de 14.000 € pentru blocarea căilor publice de acces.
- Avertizarea Federației Române de Fotbal pentru comportamentul inadecvat al echipei sale.