Surprize la US Open: Victorie spectaculoasă pentru Irina Begu. Campioana de anul trecut, Emma Răducanu, eliminată încă din runda inaugurală

Surprize la US Open: Victorie spectaculoasă pentru Irina Begu. Campioana de anul trecut, Emma Răducanu, eliminată încă din runda inaugurală

Cinci este numărul favoritelor eliminate în cea de-a doua zi de la US Open 2022.

Irina Begu s-a calificat în runda a doua a Grand Slam-ului de la Flushing Meadows după ce a trecut de favorita numărul 32, Elise Mertens.

3-6, 6-2, 6-3 este scorul cu care reprezentanta noastră a obținut calificarea în runda următoare, acolo unde o va întâlni pe chinezoaica Yuan Yue, ajunsă pe tabloul principal după ce a trecut de calificări.

În schimb, jucătoarea de origine română Emma Răducanu, campioană la ediția de anul trecut, a părăsit competiția încă din runda inaugurală.

ADVERTISING

Emma, care a acuzat ceva probleme medicale înainte de startul turneului, a fost eliminată de Alize Cornet, aflată într-o formă impresionantă, în două seturi, scor 3-6, 3-6.

Și campioana din acest an de la Wimbledon, Elena Rybakina, a fost eliminată înca din primul tur, fiind învinsă de Clara Burel, scor 4-6, 4-6.

De asemenea, Naomi Osaka, de două ori campioană la New York, și-a încheiat deja aventura la ediția 2022.

Alte rezultate din ziua a doua de la US Open 2022:

Iga Swiatek (fav.1) - Jasmine Paolini 6-3, 6-0
Amanda Anisimova (fav.24) - Yulia Putintseva 3-6, 3-6
Sofia Kenin - Jule Niemeier 6-7 (3), 4-6
Zheng Qinwen - Jelena Ostapenko (fav.16) 6-3, 3-6, 6-4
Garbine Muguruza (fav.9) - Clara Tauson 6-3, 7-6 (5)
Erika Andreeeva - Petra Kvitova (fav.21) 6-7 (3), 0-6
Viktorija Golubic - Jessica Pegula (fav.8) 2-6, 2-6
Paula Badosa (fav.4) - Lesia Tsurenko 3-6, 7-6 (4), 6-3
Karolina Pliskova (fav.22) - Magda Linette 6-2, 4-6, 7-6 (8)
Andrea Petkovic - Belinda Bencic (fav.13) 2-6, 6-4, 4-6
Naomi Osaka - Danielle Collins (fav.19) 6-7 (5), 3-6
Alison Van Uytvanck - Venus Williams 6-1, 7-6 (5)
Catherine Harrison - Aryna Sabalenka (fav.6) 1-6, 3-6

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

29 august - 11 septembrie este perioada în care se desfășoară US Open 2022.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇